Deschis: Dispozitiv Books

Nu mai știu dacă primul magazin de reviste independente în care am intrat vreodată a fost Magma, în Londra, sau do you read me?!, în Berlin, dar amintirea acelor sferturi bune de oră petrecute la raft nu a rămas izolată într-o cutiuță a minții, ci e ceva care se regenerează și se completează la fiecare nouă intrare într-un astfel de loc. De fiecare dată când descopăr un nou magazin sau reajung într-unul vizitat cândva, continui un moment care a început acum 10-12 ani: surpriza poate naivă că printul nu numai că a supraviețuit, ci a explodat în sute de oglinzi ale maniilor, pasiunilor și încăpățânării unor oameni din cele mai obscure țări și cele mai diferite medii. Etalate adesea ca niște cărți de joc, stau reviste făcute de jurnaliști, art directors, scriitori, fotografi, artiști, sociologi, antropologi, fani, exploratori și provocatori. Pornite de un singur om, de cupluri, de grupuri de prieteni, de oameni care devin prieteni strângându-se în jurul lor și făcându-le să se întâmple, apar mai mult sau mai puțin regulat, rezultatul unor frământări și nesomnuri mai mult sau mai puțin regulate.

Decorul sau suprafața ocupată de magazinul (sau librăria) care le vinde, în fond, nici nu contează. Din fericire, esența e aceeași: vezi un perete ticsit de reviste. Te oprești în fața lui și îi ești recunoscător vânzătorului aflat de multe ori la 1 metru de tine că te ignoră, știind, probabil, că dacă ai putea, nu ai pleca de acolo până nu le-ai deschide pe toate. Și că va înțelege și blocajul decizional care lungește vizita: ce iei pentru tine, ce iei pentru altcineva, ce lași acolo, pentru că revistele independente nu sunt chiar chilipiruri, iar rafturile de acasă n-au parte de raiduri eliminatorii ca dulapul de haine. De multe ori am crezut că vizitele în magazinele astea sunt atât de lungi, de foame - pentru că nu avem și noi unul în România. Apoi am ajuns în camera de nici 15 mp care e Dispozitiv Books și mi-am dat seama că nu e nicio diferență: Un perete de reviste independente e ușa spre Țara Minunilor.  

Cu trei zile înainte să-l deschidă, Laura Naum și Petrică Mogoș încă trebăluiau prin magazin. Montau un dulap metalic mov de la IKEA, aveau de acoperit o gaură-n perete, încercau să hotărască unde vor așeza cele două plante din cameră, astfel încât să nu stea nici în drum, nici să nu acopere revistele. Era cu ei și graphic designerul Alin Cincă, un prieten care își va continua proiectele la risograph în camera care completează spațiul de 28 mp de la parterul de pe Popa Tatu 20.

Laura și Petrică s-au cunoscut în timp ce-și făceau masterul la Rotterdam, ea în Cultural Economics & Entrepreneurship, iar el, în Sociology of Culture, Media and the Arts. Relația lor cu revistele s-a consolidat în timpul incursiunilor de o zi la Amsterdam, unde mâncau ceva, mergeau la muzeu și poposeau pe la Athenaeum Books, de unde plecau negreșit cu reviste. „Erau mult prea multe”, spune Petrică. Puteau petrece ore printre lăzile și cutiile ticsite cu publicații de tot felul, și rafturile cu cotoare înghesuite unul într-altul din lipsă de spațiu. Laura a crescut cu colecțiile de reviste de modă franțuzești ale mamei ei și a urmat modelul, colecționând la rândul ei, mai întâi Bravo și, în liceu, NME, pentru ca mai apoi să se lase prinsă de Dazed and Confused sau i-D. Petrică, mai degrabă pasionat de cărți, a descoperit la Athenaeum o lume a publicațiilor independente cu care nu avusese neapărat contact până atunci.

Când s-au întors în România, au fondat Kajet, "an independent journal of Eastern European encounters". Inspirat în parte de Vestoj, o atipică și splendidă revistă de „gândire critică despre modă” în care sunt publicați mai degrabă universitari și scriitori, Kajet nu era traiectoria pe care și-o imaginaseră pentru ei, dar prin el au aplicat tot ce au învățat în Olanda. Kajet a ajuns în casele abonaților la Stack și în librării precum Under the Cover din Lisabona, iar Laura și Petrică au continuat să se întoarcă din Europa încărcați de reviste și cărți obscure pentru ei și pentru prietenii care nu-i lăsau să plece fără să le dea o listă care să forțeze generozitatea trolerelor. Discuția cu ei e presărată de nume pe care nu le știam - reviste balcanice, precum Dik Fagazine sau This is Badland, „o revistă pe care am vrea s-o facem și noi”, reviste cu ai căror editori se cunosc, precum Borshch sau Sindroms, reviste plăceri vinovate, precum Mold sau PC Erotic. Toate aterizate sau pe cale să aterizeze la București, în acest candy store mult așteptat, dar venit pe neașteptate, la doi pași de Cișmigiu. 

Are șanse să funcționeze? Singurele publicații de la Dispozitiv cu care Petrică și Laura cred că pot merge la sigur, pentru că multă lume știe de ele și le vrea, sunt The Gentlewoman, Fantastic Man și Happy Reader - „mică, ieftină, drăguță, bună s-o faci cadou”. Pe restul și-au asumat că dacă nu vor reuși nicicum să le vândă, „ne rămân nouă și e foarte în regulă”. E valabil și pentru mobilă. „Am zis că dacă se închide, luăm biroul ăsta acasă”, spune Petrică și râdem. „Fotoliul ăla de la IKEA l-am vrut întotdeauna. Asta e șansa mea să-l am.” 

Lăsând scenariile sad faced (sau criza și întrebările de la 30 de ani încă neîmpliniți de niciunul) deoparte, magazinul e încă o ancoră pe care cei doi și-o aruncă în România și un pas spre următorul lucru pe care-l au în minte: o micro-editură. Kajet #3 va fi gata cel mai probabil la mijlocul verii. Dispozitiv Books își începe copilăria bucureșteană cu un weekend 1-2 iunie cu ușa deschisă. Nu are încă POS, pentru că o bancă l-a considerat prea mic ca să i-l ofere, așa că mergeți cu cash. Iar dacă lovește chinul decizional, iată patru recomandări de la fondatori: 

Post-Butt

O explorare a mitologiilor dorsale din societatea de consum contemporană, mediate prin instrumente cât mai diverse: cinema, artă digitală și meme-uri, videoclipuri, coregrafie și dans contemporan, chirurgie estetică și diferite alte metode de alterare a corpului. Deși subiectul pe care-l tratează pare unul frivol și lipsit de importantă, Post-Butt reprezintă o lentilă critică destul de puternică asupra evoluției culturii pop, tratând fenomenul bootificarii (bootyfication) ca un artefact istoric: de la exploatoarea corpului în colonialism până în cultura hiphop a anilor 90.

Beyond the Beyond: Music from the Films of David Lynch 

O carte-obiect în adevăratul sens al cuvântului, Beyond the Beyond este o juxtapunere sinestezică ce expune cariera legendară a lui David Lynch prin intermediul fondului sonor utilizat de acesta. Pe lângă CD-ul de colecție cu o retrospectivă muzicală a lui Lynch, Beyond the Beyond conține și interviuri (cu Angelo Badalamenti, Duran Duran, Sky Ferreira, Karen O), still-uri și fotografii rare de pe platourile de filmare Twin Peaks, Mulholland Drive și Elephant Man, eseuri, etc. Cartea ne învață că sunetul rămâne pentru Lynch mai mult decât un simplu fundal: sunetul construiește o stare anume de spirit care marchează opera regizorului, sunetul se joacă cu așteptările spectatorului și creează noi straturi de înțelesuri în domeniul imaginar.

Beauty Papers 

În ciuda titlului relativ simplist, care nu promite multe, Beauty Papers a devenit un nume de referință în ceea ce privește explorarea vizuală a culturii contemporane a frumuseții. Fără a se feri din a demasca miturile ce vin la pachet cu acest subiect, Beauty Papers reprezintă o cercetare onestă dar ironică, mai degrabă cinică decât convențională a frumuseții. Numărul 7, pe care îl puteți găsi la Dispozitiv, tratează subiectul „glamour”, sau mai precis al fake glam-ului care domină societatea contemporană. Așa cum ne îndeamnă să credem editorii revistei, “fake glamour is everywhere, it’s hairless, airless and it’s addictive.” Cândva inaccesibil, glam-ul este acum omniprezent, încorporat în consumerismul de zi cu zi, care nu lasă nimic intact. Răsfoiți materiale de excepție semnate Cindy Sherman, Elinor Carucci, Bruce Gilden și altele dedicate lui David Bowie ori Cate Blanchett.

Poster Zine 

Poster Zine este un proiect lunar care a luat forma unei mini-reviste, a unei publicații-poster care îmbină formatul unui interviu cu posterul în format A1. La Dispozitiv veți putea găsi no. 37 semnat de Hattie Stewart, cu ale sale șabloane imaginative, personaje trippy, no. 39 semnat de ilustratorii gemeni George and Raphael Greaves (Printed Goods) cu ale lor statui decăzute, pattern-uri arhitecturale ce comunică printr-un limbaj vizual unic cu subtext supra-realist, și no. 31 semnat de ilustratorul portughez Braulio Amado, cu ale sale forme psihedelice dar organice ce referențiază benzile desenate optzeciste în două culori halucinogene-neon Pantone portocaliu și verde.