#diaspora la vot (I)

Povestiri de la coada la vot din 9 orașe, prima parte: Londra, Portsmouth, Stockholm, Bonn, Berlin și Barcelona.

LONDRA: ceai și circ

În turul unu m-am simțit umilită și furioasă. Parțial și pentru că votam un candidat care știam că n-o să ia mai mult de 10%. Șapte ore. În turul doi, m-am dus la 8 dimineața și la 13h30 am pus ștampila. Coada era un fel de spirală fibonacci în jurul Belgraviei Square și a ambasadei și te uitai cu milă la cei de pe cealaltă parte a străzii. Când am plecat începuse să plouă.

De frig cred că am halucinat că a trecut o mașină condusă de V (for Vendetta), cu Deșteaptă-te române la maxim în boxe. Ponta și-a luat niște înjuraturi de îți venea să roșești. Și mi-am dat seama că vin dintr-un loc tulbure rău când eram absolut șocată de bucurie că ne dau niște doamne zâmbitoare ceai cald moca. Mulțumesc, oameni normali și drăguți! - Noemi Gunea

Tocmai la țanc pentru turul doi al prezidențialelor, mă găsesc într-o stare jalnică, cu o tuse gâjâită care mă ține trează de vreo trei nopți și mulțumită căreia mă simt ca și cum aș avea o gaură în mijlocul pieptului. Se anunță ploaie, se anunță frig, se anunță, bineînțeles, cozi de numa-numa, pe scurt, mult mai rău decât în turul doi, pentru că se intersectează miraculos: 1. legislația noastră de căcat preexistentă în care nu există decât vot în persoană cu ștampiluța pe foaie, 2. două paie la trei măgari pe post de secții de votare, pe care nu le-a mai suplimentat nimeni, 3. niște lichele pe post de organizatori și 4. o avalanșă de cetățeni care altminteri nu s-ar fi gândit să voteze, dar care, pentru că au auzit că n-or să poată, s-au gândit să arate că pot numai de-ai dracu și să se posteze acolo de la prima oră. Cu toate astea, în mod suspect, aud numai oameni care speră, naiba știe de unde le-a ieșit optimismul, că o să fie mai bine în turul doi. N-ARE CUM SĂ NU FIE MULT MAI RĂU AȚI ÎNNEBUNIT zic eu, în mintea mea și nu numai, căci înainte de votare, următorul dialog:
- Sugerez să ne ducem direct cu mașina la o secție în afara Londrei, de exemplu la Bristol. La Londra n-o să votăm decât dacă dormim în fața secției.
- Ei, hai, mă, că n-o să fie chiar așa de rău. Ne ducem mai devreme dimineață și gata.

9 a.m - ajungem la secție, aia de la consulat, Kensington High Street, aceeași unde am fost în turul I. Ne întâmpină o coadă de vreo patru ori cât aia pe care am văzut-o în turul întâi când ajunsesem semnificativ mai târziu. Oameni cu semne pe care scrie „Adio Ponta”, „Ponta nu te vrem”, „Noi votăm, nu Pontăm”, „Țin locul pentru Iohannis”, „Nu vrem ulei”, „Nu vrem cozonac”, „M-am săturat de minciuni”. Steaguri. „Unde-s reporterii de la Antene? Unde-s?” strigă nenea cu Adio Ponta. Un popă se plimbă și el pe lângă coadă și strigă: „Fiți binecuvântați! Fiți binecuvântați!” Polițiști peste tot. Ne așezăm la coadă. „Hai că parcă merge repede”, zic eu încurajator.

10 a.m - Într-adevăr, ne mișcăm cât de cât. Niscaiva tineret entuziast împarte cozii Declarații pe propria răspundere și pixuri, o inovație binevenită față de turul întâi, dar noi oricum n-avem nevoie, am venit cu ele printate și completate de-acasă. „Știi cum îți dai seama care-s pesediști de-aici?” zice un băiat în spatele meu. „Te uiți să vezi cine culege pixurile și fuge cu ele după aia!” Și el și prietenul lui râd în hohote.

Nu mi se părea din cale-afară de frig în mișcare, dar acum că stau pe loc, simt cum mi se transformă degetele de la mâini și de la picioare în cactuși. Cine zicea că moartea prin îngheț nu-i dureroasă? 

11 a.m. - Coada nu prea se mai mișcă. „Votez cam în două ore”, zice cineva la telefon lângă mine. Sfântă naivitate, în două ore n-ajungem nici până la prima intersecție. Câțiva afaceriști întreprinzători s-au hotărât să profite de acest public captiv și să le împartă fluturași cu reclame. La mine aterizează unul care mă îndeamnă să-mi cumpăr un apartament în Brașov.

Ca și în turul întâi, mulți oameni își fac poze cu coada. Cineva își ține telefonul chiar într-un băț d-ăla special pentru selfie-uri. O tanti cu un cățeluș adorabil se strecoară cu greu în propria curte pe trotuarul blocat de români; mă întreb cât de mult ne înjură localnicii că am făcut două străzi inaccesibile pentru pietoni pe o parte.

Fac o plimbare de la un cap la altul al cozii ca să văd cum merge treaba. Nu prea merge. În față s-a format iar o codiță paralelă pentru oamenii cu copii. Unul dintre acești cetățeni dezbate situația cu nenea care ține semnul cu ADIO PONTA. „Oare mă lasă și pe mine în față?” „Te lasă, cum să nu te lase! Altfel facem scandal!” zice ADIO PONTA.

Mi-am instalat un app recomandat pe Feisbuc, cu estimări vizavi de prezența la secțiile de votare. La noi 1.500, la ICR 3.000, în Wembley 5.000. Cea mai apropiată secție din afara Londrei, în Portsmouth, are însă doar vreo 50, cică. Ne ducem acolo cu mașina? Ne ducem acolo. Doar 120 km, un fleac. - Nadia Barbu 

PORTSMOUTH: „Trebuia să vă băgați și voi în față” / „Da ce mă, suntem români?”

10:05. Șoferița de National Express ne întâmpină cu „Are you voting as well?”. Număr vreo 20 de studenți, bine RoSoc (Romanian Society of the University of Southampton)! O oră pe drum; autocarul e mai ieftin decât trenul, nu vrem doar să împlinim profeția.

Numărăm câteva sute bune în fața noastră, dar se stă destul de relaxat. Apare un voluntar care împarte declarații. Sunt 7 ștampile în secție, „maxim, mai mult nu e voie”. S-au pregătit pentru sud-estul Angliei, dar nu credeau că or să vină așa mulți din Londra – „o oră jumate estimăm noi, domnișoară”. Înaintăm încet; „vouă nu vi se pare ca plouă mai mult anul ăsta?” Vizite la magazine, doi câte doi. Media de vârsta e dezechilibrată de coadă cu mămici și tătici: „nu ne dau și nouă un copil să intrăm?”. Lumea nu mai ține rândul, e bagabonți & combinații aici, deși suntem în țara cozilor ordonate. „Trebuia să vă băgați și voi în față”/ „Da ce mă, suntem români?”

Un tip masiv plimbă în brațe o tavă albastră cu cafea to go. „Ia uite, ceai ca la ICR”. „3lire cafeauaaa”. „Da, e bună?”/ „Da, doamnă, e de la shop”. „Uite, bă bișniță ca lumea”/ „Stai așa, ca vin băieții și cu parfumuri imediat”. La fiecare pas înainte, se mai urlă „eee!”. De după colț se mai aude un „vrem să votăm”. „Lasă-i bă, să țipe, doar așa ne dau la TV”.

17:00, ne apropiem de intrare. O doamnă votează fix pe birou și nu în spatele perdelei. „Nu e bine, doamnă”. „Eh, dar lăsați-mă, e târziu”.

17.30, am votat. 6 ore pentru micul abțibild. Plecăm și lăsăm o coadă mare în spate. Nu îmi mai simt picioarele, sunt obosită ca după olimpiadele din generală - singurul motiv pentru care m-aș fi dat jos din pat așa devreme duminica. E o oboseală plăcută care se confundă cu un fel de mândrie. - Miruna Potop

STOCKHOLM : România nu are diasporă

Avem două milioane de români prin sudul Europei, încă vreo jumătate de milion prin centru și nord plus câteva sute de mii aiurea pe alte continente. Dar diasporă? Românii se înjură între ei, le e frică unora de alții, le spun străinilor de cât de primitoare (ca să nu zic primitivă) e România dar una din dictoanele de feisbuc ale „diasporei” e „să nu lucrezi cu alți români”. Nici guvernul nu crede că avem diasporă, că doar la fiecare ciclu electoral estimează prezența la vot în „diasporă” ca zero. Și dacă n-ai diasporă de ce să faci frate secții de votare?

Iac-așa ne-am trezit pe 2 cu o singură secție de votare la 50 de mii de români estimați în Suedia. Adică o secție la 450 de mii de km pătrați, o suprafață aproape de două ori cât România. Na, hai să nu fim totuși cârtitori, poate n-o sta nea Gheo in Norrland să mulgă renul (deși cand am dat odată o raită prin Norvegia, la Capul Nord, flutura frumos în vântul artic un steag românesc deasupra restaurantului Cristina) dar cu ăia din sud ce facem? Aproape 30 de mii de români prin sudul Suediei, la 500 de km de Stockholm. În anii trecuți li se mai făcea milă de ei ăstora de la BEC si le deschideau o tarabă de vot pe Goteborg la Institutul Cultural. Anul ăsta au zis gata cu burghezia, care vrea sa voteze, hop peste pod la Copenhaga că te costă doar vreo sută de euro călătoria dus-întors, firi-al-dreacu de emigrant. Așa că na, scăpați de povara votanților fericire mare la Stockholm, personalul consular s-a dus frumos unde avea treabă și au lăsat democrația pe mâna câtorva.

Pe 2 nu s-a stat decât vreo trei ore. Când am votat eu, matinal ca burghezul prost ahtiat după democrație, doar vreo oră, lux dacă stai să compari cu Londra sau Paris. Nu s-a lăsat cu scandal pe seară, că lumea ori a votat, ori s-a dus frumos acasă că se făcea frig. Dar unda de șoc a scandalului diasporei a tulburat și apele ușor înghețate din nord. Astfel, când am ajuns ieri iar la vot - matinal ca burghezul și ușor mahmur ca proletarul - mirare mare, neică. Organizare de zici că ieșise Iohannis și ne vânduse la nemți: formulare, pixuri, apă și ceai, coadă separată pentru familiști, vreo zece voluntari cu accent de prin Ardeal, circuit bine pus la punct prin secție, șapte cabine de vot și tot atâția membri la secția de votare. Aveau și o masă separată unde îti controlau corectitudinea formularului ăla imbecil. În total 20 de minute de cand am intrat pe ușă până cand am ieșit cu un autocolant proaspăt pe buletin. Gotta catch em all. Afară se faceau selfie-uri electorale și poze cu maimuța, maimuța în cauză fiind un nene caterincos într-un tricou cu Mickey Mouse pentru că LOL glume cu Ponta. Cineva împărțea bezele.

Nu zic că s-a făcut o schimbare fundamentală, la Londra si la Paris tot o să stea la coadă pentru că degeaba umpli o secție de ștampile, personal, prezervative durex sau lăutari la țambal. Tot o secție rămâne. Nu două, nu douăzeci câte ar trebui în orașele mari, doar una care încearcă să facă șou democratic. Dar na, mi-a sclipit oleacă ochiul drept și mi-a tresăltat inima a mândrie patriotardă când am vazut oameni frumos la coadă și voluntari tinerei care se agitau ca ăia sa poata sa voteze în condiții cât de cât decente. Poate că totuși avem și noi acolo oleacă de diasporă… Poate... - Dragoș C. Costache

BONN: Bucurie - nivelul 3

Mă trezesc cu super chef și bucurie să votez și îmi adun familia să mergem să votăm la Bonn. Pe drumul de 20 de minute pe autostradă și câteva străzi mai mici până la consulat, mașinile cu numere de înmatriculare românești primează, numai că nu sunt parcate unele peste altele, ceea îmi ridică bucuria la nivelul 2. Parchez destul de departe de consulat, străzile până acolo sunt pline de oameni, toată lumea vorbește română. Știam ce o să ne aștepte de la turul I, dar nu știam că va fi la puterea a treia. Ploua destul de tare. Fără să știu un număr concret, în cap îmi circulă „mii“, număr care se confirmă la vederea cozii decorate cu mii de culori de la umbrele. Bucurie - nivelul 3. Halucinat, fumez ca turcul. Cred că dacă mă întrebai în acel moment cum mă cheamă, răspundeam cu o pauză de 5 secunde.

Polițiști la toate colțurile care stau de vorbă cu oamenii, dirijează circulația făcând abstracție de orice regulă și amenzi de parcare niciuna. Un calm ca din ceruri. Frații de țară știu să zâmbească necunoscuților, se adună la vorbă, își fac loc, aud glasuri pozitive, bucuroase și din când în când se lasă de-o mică adunare la cor: „Jos Ponta“ și „Hoții“. Cafele, țigări și Wurst în chiflă. Fiind cu nepoțica după noi, îndrăznim să mergem mai întâi până la poartă. Oamenii cu copil mic înca pot intra mai în față, veste pe care la întoarcere o răspândim până mai în spate, văzând mulți părinți cu cărucioare sau copilul înfășat la corp. Înăuntru merge repede. Ieșim răsuflați și o luăm înapoi cu durere în suflet, văzând atâția oameni în continuare. Coada e mai mică în momentul în care ajungem înapoi. Sper numai ca toți acești oameni care își merită din plin dreptul de a vota și lupta atât să își exercite acest drept de cetățean mândru, determinat și puternic, să reușească s-o facă.

Sunt născut în Germania dar le mulțumesc surorilor și fraților mei că m-au făcut să mă simt mândru. Mândru că sunt român. Și cu toată ploaia din Germania, astăzi nu cred că va răci niciunul din noi. - Toma Soare

BERLIN : Warmer kaffee 

Aveam de gând să ajungem la ora 7 la vot, după o noapte albă și să fim printre primii. Am ajuns la 16 fără zece. Câțiva dintre cunoscuții care deja votaseră ne-au zis să ne îmbrăcăm gros, să avem apă la noi și să fim pregătiți sufletește.

Coada era ceva mai lungă ca data trecută însă se mișca mai repede. Porniți de acasă cu imaginile din alte orașe din Europa unde erau cozi kilometrice, am avut supriza unei organizări mult mai bune decât în primul tur. Coada avea în jur de 1.000 de persoane, estimarea era undeva la două ore jumate, iar lumea aștepta calm. Se mai glumea, se mai stătea pe Facebook, se mai făceau poze. Nimic deosebit. Un grup mai distrat de oameni a apărut la un moment dat cu un „Am venit să-l luăm pe Ponta-n brațe și pe Iohannis pe sub braţe.”, dar nici ei nu au făcut deranj, s-au așezat frumos la coadă.

Față de data trecută când toată lumea intra buluc în holul ambasadei, acum au făcut intrarea pe o parte și ieșirea prin alta. La intrare se presupunea că aveai deja declarația completată, într-o oră jumate cât am stat afară ni s-au oferit de trei ori declarații. Aveai parte de două „filtre” ale angajaților care verificau 1. dacă ai completat ce și unde trebuie 2. ca datele din declarație să corespundă cu cele din actul de identitate - apoi însemnau foaia, ca cel/cea de la care primeai ștampila să nu mai piardă timp și cu asta. Apoi mai așteaptai la o coadă de 10 minute în fața camerei cu cabinele de vot. În plus față de data trecută au mai fost cafea, ceai și apă pentru votanți. O cabină în plus de vot și, parcă, câțiva oameni diferiți în comisie, mai zâmbitori, mai optimiști. Cu totul, personalul a fost mai mult de dublu față de primul tur. S-a văzut că și-au făcut un plan atent ca să eficientizeze și să accelereze procesul de votare. Un domn din staff a observat o doamnă însărcinată la coadă și a poftit-o în față. După ce am ieșit, o doamnă de la cafeneaua de vizavi de ambasadă servea Warmer kaffee pentru doritori. Evident, gratis și cu zâmbetul pe față.

Am așteptat fix 2 ore de când ne-am pus la coadă până am pus ștampila. La întoarcere, în gara Friedrichstrasse, un rom bătrân stătea pe vine, rezemat de scară și trăgând dintr-un chiștoc vorbea la telefon ceva despre miliardele de oameni care erau la vot; într-o intersecție aproape de casă, un grup de lăutari cântau de jale despre o Marie. - Constantin Nimigean & Andreea Cioran

BARCELONA: Pe cei care n-au fost lăsați să voteze cine îi numără?

Mi-am petrecut ziua numărând. Era un pic după ora două când am plecat de acasă, 6 minute de mers pe jos, 12 minute mers cu autobuzul, 10 minute cu metroul. După alte 10 minute eram la coadă. Și era o coadă frumosă, cum văzusem pe facebook că avuseseră marile orașe europene în primul tur. La Barcelona, acum două săptâmăni, am luat rândul din incinta consulatului, așa că eram convinsă că nici astăzi n-o să-mi ia mai mult de o oră să pun ștampila de vot. Greșit. Pentru că, astăzi, când am ajuns eu trebuie să fi fost vreo 1.500 de oameni la coadă. Așa că toată după-amiaza am calculat. De cât timp stăm, câți oameni suntem, câți rămân pe dinafară și, esențial, câți pași de coadă am înaintat de ultima dată când ne uitaserăm la ceas. La estimările astea au lucrat și vecinii mei: o studentă la doctorat, un cuplu din Baia Mare în vacanță, o doamnă care lucrează ca menajeră de 8 ani la aceeași familie și 5 șoferi de tir. În afara celor în vacanță, n-a zis unul că stă în Barcelona de plăcere. Cică de nevoie. Și mai aveau ceva în comun, ziceau că „n-au venit pentru, au venit împotrivă”, și făceau glumițe despre cum votul e secret.

M-a surprins că era o coadă atipică, foarte ordonată, de-a lungul trotuarului unei străduțe destul de înguste. De asta ne-am și permis să numărăm în sus și-n jos, n-am prea avut evenimente, am fost o coadă cuminte și chiar tăcută, deși momentul muzical al zilei a fost pe măsură: un domn a cântat la acordeon Deșteaptă-te române îndepărtându-se de consulat. Am zis noi că precis cânta de fericire că a votat - oricum, bună ieșire. S-au împărțit fluturași cu o invitație la un hotel la vreo 40km de oraș pentru o petrecere românească de 1 decembrie „ca-n familie, cu muzică de petrecere și disco până la 4 dimineața”. L-am pierdut, păcat, cred că aveam reducere cu fluturașul. La secția în care am intrat votaseră până la ora opt cam 2.000 de oameni (în consulat mai era una, unde probabil au votat mai mulți pentru că aveau mai multe ștampile). În rest, două imagini: în cabină, tejgheaua metalică pe care se vota era plină de urme de tuș, grupate cuminte, ca oamenii de la coadă, pe o singură parte. Coborând, la vreo 50 de pași de locul în care mă așezasem eu la coadă cu 4h45min mai devreme erau oameni. Pe cei care n-au fost lăsați să voteze cine îi numără? - Andreea Rădoi

***
Peste 360.000 români din diaspora au votat până la ora 23.00 la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, faţă de peste 150.000 la scrutinul din 2 noiembrie, cei mai mulţi votanţi înregistrându-se în Italia, Spania, Republica Moldova, Marea Britanie, Franţa şi Germania. (Mediafax)