#diaspora la vot (II)

Povestiri de la coada la vot din 10 orașe, partea a doua: Londra, Paris, Bruxelles, Bonn, Berlin și Haga. (prima parte)

LONDRA : Zece întâmplări ciudate…și-o minune

Zece ore de stat la coadă, zece ore de sărit de pe-un picior pe altul, zece ore de bombănit în gând vremea dureros de britanică, zece ore de plimbat degetul pe ecranul lucios al telefonului, zece ore în care polemica și absurdul se înfruntă, zece ore cu Monica, zece ore în care sperăm că ușile nu se vor închide, zece ore în care refuzăm să credem c-o să fim acolo zece ore, zece ore în care râdem, tăcem, strigăm, ne certăm și-apoi alte zece ore în care nu reușim să ne apropiem mai mult de zece metri de ștampilă. Zece ore în care nu votăm. Tragem aer în piept…îl ținem suspendat în îmbulzeala de alveole pulmonare și fum de țigară. Apoi respirăm ușurați. - Mădălina Zaharia

PARIS: „După ora 8 dăm drumul la muie”

Paris, orele 15, „Jos Ponta” răsună de dincolo de jandarmi. Se distribuie Noul Testament dintr-o ladă de plastic stil IKEA, flyere cu „La Moldoveanu. Produits Traditionel (sic!) Roumains et Balkanique (sic), 12, avenue Lénine, 93380 Pierrrefitte-sur-Seine”. Când nu cântă Florile Dalbe, un anume Zamolxis oferă cu generozitate cafea protocronistă dintr-o găletușă transparentă. Circulă un PET de 2 (sau 2,5?) L de Bucegi în care infuzează un plic de ceai, al cărui șnur atârnă pe lângă filet. Compoziția masei electorale pare diferită de primul tur - tinerii studenți veniți la HEC și ESSEC, care ne întrebaseră cu aparentă naivitate „De ce-i rău să votezi cu Ponta?”, au fost înlocuiți cu oameni ai muncii. Suntem mai sans-dents ca-n primul tur, ca să-mi completez analiza socio(stomato)logică de doi lei cu un termen popularizat de către M. le Président de la République. Se strigă „Ceaușescu n-a murit, Ponta este travestit” (da, la Paris cross-dressing-ul primează asupra moștenirii ceaușiste) și „Ponta nu uita, noi votăm cu DNA”.

Un vecin: „Bătrânii ce știe? Că dacă le scade doi lei din pensie strâgă că le taie pensiile. Bunicu-mio mi-o zâs că dacă votez cu Iohannis, să stau acasă”. Next: „Rușine, rușine, rușine să vă fie” și „Neamțu nu ne minte, Iohannis președinte”. Un agent provocator o dă cu „Acum am votat, sunt aici de la 7. Lasă să intre câte 3 pe minut”, însă pare prea fresh to be true. Preferatele mele: „Jos Ponta, nici mă-ta nu te vrea” și epidemiologic actualul „Jos Ponta, mânca-te-ar Ebola”. Zeama ardelenească a unui „Ponta, crăpa-o-ar mațele-n tine” mă satisface. „Ieși afară, javră ordinară” nu știm dacă se referă la Ponta-n România sau Meleșcanu-n ambasadă. O amică, despre trecerea de la „Jos Ponta” la „Muie Ponta”, constată :„După ora 8 dăm drumul la «muie»”. O altă amică acompaniază cu o trompetă extrem de iritantă huiduielile periodice, a căror element declanșator rămâne un mister. Abandonăm la 20h40 cu peste 100 persoane în față și întăririle CRS care apar cu scuturi de plexi. Simt cum îmi urcă reumatismul prin glezne așa că mă întorc acasă la încălzitorul electric de saltea. - Dan Filipescu

BONN: „Consulatul este pe teritoriul României” „Da, dar deranjăm vecinii.”

Am stat la coadă la sectia 72 din Bonn 5 ore în ploaie, de la ora 9.30 la ora 14.30 când am intrat în cabină. Sunt 7 cabine cu 7 ștampile, o coadă ce se întinde pe trei străzi învecinate. Se intră și se iese pe aceeași ușă.

În fața porții și în curte se scandează „Vrem să votăm!” și „Jos Ponta”. Angajații consulatului comentează foarte înțepați despre felul în care alegătorii se comportă necivilizat și amenință să cheme poliția pentru deranjarea liniștii publice. Dialog la care am asistat: „Aici suntem într-o țară civilizată, nu în România.” „Consulatul este pe teritoriul României” „Da, dar deranjam vecinii.” Angajații consulatului recunosc că cei aflați la ora două în capătul cozii de aproape un kilometru probabil nu vor apuca să voteze pâna la ora nouă.

La intrebarea „De ce sunt doar 7 cabine?” un angajat a răspuns că nu s-a aprobat cererea de deschidere a încă unei secții la intrarea celalaltă a consulatului. Doar ca mențiune, clădirea care găzduiește consulatul român la Bonn, fosta ambasada a României în Germania de Vest, este una din cele mai mari cladiri diplomatice ale Romaniei în Europa de vest, dacă nu chiar cea mai mare. - Meropi Papagheorghe

BRUXELLES : Selfie cu tricolorul Sfintei Parascheva

La 8 dimineața o coadă de câteva sute de persoane înconjoară clădirea Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană din Bruxelles. Mă întâlnesc cu prietenii mei și ne dăm seama ochiometric că stăm măcar 2 ore ca popa. Ne gândim să plecăm la ambasadă unde sunt trei secții de votare, dar o tipă de la coadă ne zice că ea de acolo vine și a stat pe loc 15 minute, pe când aici stă de 5 și a înaintat. Rămânem pe loc. Se scot diverse. Smart-desigur-phone-urile. Un tricolor salvat de la Galați pe când era în drum spre Moaștele Sfintei Parascheva la Iași și adus în Belgia. Termosuri de cafea și pahare (coadă, coadă, dar cu stil). Declarațiile de completat. E frig, burnițează din când în când și șirul din spate se lungește într-un ritm amețitor. Toată lumea bagă oameni în coadă din cunoscuții care vin pe margine, dar nimeni nu obiectează. Plutește un spirit de solidaritate și camaraderie veselă - poate și fiindcă toți ne dăm seama, obiectiv, că și dacă stăm 5-6-7 ore, tot apucăm să votăm. Se încrucișează romgleza, accente ardelenești, oliaci di moldovinești. Facem selfie-uri cu tricolorul. Unul dintre prietenii mei pune niște Chinese pop pe telefon și mă trezesc țopăind ca la after cu cafeaua în sticla de apă la jumate. Am stat trei ore și un sfert până am votat. Mă consider norocoasă - și pentru că am stat doar atât în comparație cu cei din Londra, Munchen, Stuttgart sau Paris (#respect #diasporavoteaza) și pentru că azi, la coada asta, am ințeles ce înseamnă să fii mândru că ești român. Pe bune, nu lozinci retarde. Și pot să spun că e un sentiment al naibii de plăcut. - Miruna Cugler

BERNA : Un colț de acasă

Ajunsă în jur de 11 la consulatul României am fost șocată. Uitându-mă de-a lungul străzii nu reușeam să îmi dau seama unde se oprea coada. Am început să merg de-a lungul oamenilor, cu mare și mic, cu cățel și purcel - cu toții mă compătimeau din priviri gândindu-se la locul unde urma să mă plasez, la capătul cozii. Cum bine a subliniat o doamnă din spatele meu, puteai să observi un pattern, de fiecare dată când ajungea o persoană : se oprea șocată și încerca să cuprindă coada, mai bine zis să dea de capătul ei, urma apoi nelipsita poză cu telefonul deștept și în timp ce se deplasa spre sfârșitul cozii era deja online - fie posta pe rețele de socializare sau căuta știri despre cum se desfășoară alegerile pentru a le comenta.

Oamenii au fost zâmbitori, calmi şi înarmaţi cu răbdare pe parcursul celor două ore şi jumătate cât am aşteptat eu. Elveţienii treceau, zâmbeau, foarte puţini filmau, ne întrebau de ce stăm la coadă şi ne felicitau pentru răbdare, vădit revoltaţi că e posibil aşa ceva. Discuţiile din jurul meu erau pe teme variate dar cumva toate ajungeau la cum votul acesta „e pentru cei de acasă”, cum o dată poate se vor întoarce când „o fi mai bine”. Un domn mai în vârstă a început să recite imnul, oamenii au făcut un moment de linişte până a terminat şi l-au aplaudat. O doamnă a venit îmbrăcată în portul naţional, alţii aveau eşarfe cu tricolorul.

Mai mulţi tineri printaseră declaraţiile pe propria răspundere în mai multe exemplare şi sistematic veneau şi le ofereau celor care nu erau pregătiţi - dar majoritatea erau. Aproape de ușă, personalul consulatului venea să vadă dacă am completat declaraţiile „în conformitate”, pe cei care le şi semnaserăm ne-au pus să le refacem şi ne-au rugat să le semnăm înăuntru, în faţa lor.

Mi s-a părut că cei care se ocupau de organizarea alegerilor erau mai numeroşi decât în primul tur, adăugaseră şi o cabină în plus. De aici am tras concluzia că anumite eforturi s-au făcut în „bucătăria lor internă” şi că într-adevăr au ieşit cu mult mai mulţi oameni la vot. Per total consider experienţa mea una norocoasă, am reuşit să votez şi în ciuda aşteptării de aproape 3 ore nu am simţit cum a trecut timpul, am simţit un colţ de acasă. – Cristina Ciobotaru

BERLIN: Vot la crăpatul zilei

Am locuit în Berlin timp de doi ani. Cum e imposibil să nu te îndrăgosteşti de oraşul acesta, am continuat să revin des, din 2011 încoace. Europarlamentarele de anul ăsta m-au prins în Berlin, votul desfăşurându-se leneş şi fără nicio surpriză, între brunch şi cafeaua de după-amiază. Ştiam că turul doi al prezidenţialelor avea să mă prindă tot în Berlin. Cum aveam un workshop de organizat de la 9 la 14:00, am decis că cel mai bun moment să votez este cu noaptea-n cap. N-am mai avut nervii, anii şi cofeina necesare să poposesc la secţia de votare direct din club, aşa că vreo 4 ore m-am retras la somn. Chiaună, la şase dimineaţa am pornit spre vot. Nici spaeti-urile (magazinele nonstop deţinute de turci) nu erau deschise la ora aia. Nici picătură de cafea. Pe nicăieri. Pe platforma de metrou de la Eberswalder, oamenii nopţii se retrăgeau spre case cu câte-o Berliner în mâna şi cu ochiul de la ciorapi ciupit. Am luat U2-ul spre Stadtmitte, unde am străbătut tunelul, pustiu la ora aia, care separă U2-ul de U6, cu paşi totodată repezi, totodată grei. Mi-am lăsat special acasă botinele finuţe, de domnişoară şi mi-am luat nişte bocanci greoi. Votul devenise în mintea mea un fel de bătălie pe care eram hotărâtă să o câştig. U6 avea să vină în 9 minute. Prea mult pentru nervii mei. Dacă vor fi cozi deja? La Munchen se aliniaseră cu o seară înainte. Dacă va dura mult? La 8:30 trebuie să fiu la Hertie [School of Governance, Berlin]. Aşa că am luat-o la pas.

Nici ţipenie de om pe Friedrichstrasse. Maria Rinaldi, Escada, Gucci, Armani, toate vitrinele fine de pe Friedrichstrasse îşi amestecau neoanele cu lumina de răsărit care începea încet-încet să mijească. După vreo şapte minute de mers rapid prin frig, în jurul Dorotheenstrasse am început să văd şi alte siluete. Grăbite rău şi cu paşi din ce în ce mai apăsaţi, zgribulite, aproape alergau, că şi mine, spre ambasadă. Înăuntru, organizare ireproşabilă. Culoare tip şerpişor ca la aeroport, să se facă coadă organizat, nemţeşte, filtre diferite, care-ţi dădeau ba pix, ba declaraţie, ba te verificau. Membrii secţiei de votare, şapte la număr, erau că iepuraşii Duracell. În secţie erau două categorii de oameni: hipsterii de Berlin (sacoşele stângiste atârnate de umăr, blugi căzuţi), în jur de 20-25 de ani şi românii împinşi în Germania de sărăcia de-acasă, veniţi la muncă şi sosiţi în Berlin din alte zone din jur (îi recunoşteau uşor, erau trecuţi de 35 de ani, îmbrăcaţi simplu, cu genţi mici de voiaj după ei). Am votat într-un suflet. Ştiam că aveau să se formeze cozi şi ştiam că oamenii deja începeau să aştepte după mine. Am luat ştampila, am intrat în cabina de vot teleghidată, nici n-am mai tras perdeluţa după mine, geanta îmi atârna dezlânată de antebraţ, am tras aer în piept, şi am apăsat rapid tuşul cauciucat de buletinul de vot. Cu totul, maxim 5 minute. Pentru mai bine.

PS: La o ora jumate după mine, Natalia a aşteptat 20 de minute. La patru ore după, Alexandra a stat două ore în frig şi ploaie, alături de alţi 400 de români (număraţi bucată cu bucată de un domn pe la vreo şaizeci de ani, rezident în Germania de vreo 20). - Corina Murafa

HAGA: 500 de cafele, 500 de ceaiuri

Pe 2 noiembrie am reușit să votez după două ore jumate/trei. La plecare, am convenit cu prietena mea din Haga, Corina, că pe 16 dormim la ea şi la 7 fix dimineaţa suntem la ambasadă. Între timp m-am asigurat că pot merge la ambasadă şi ca jurnalist legitimat observator. Voiam să vedem noi totul. Duminică la 6 m-am sculat, prietenii mei la Munchen erau la coadă de la 4. După-amiaza. La Londra aveam prieteni care ştiau că s-ar putea să prindă nişte cozi de nedescris. La fel şi la Paris. Dată trecută nu reuşiseră toţi să voteze. Undeva mă simţeam parcă aiurea că eu am poate de stat la vreo coadă de maxim 3 ore.

Pe 16 noiembrie la Haga la ambasadă am ajuns la 7 şi 5. La 7:15 votasem. Se dublase numărul cabinelor. De la 6 din turu unu acum erau 7 în fiecare secţie, două secţii, 14 cabine, 14 ştampile, 14 oameni în comisie, destui voluntari în ambasadă şi în afară pregătiţi să ghideze oamenii. Afară în curte se puseseră două corturi, unu mare şi unu mai mic. În ele mese pe care erau declaraţii, pixuri şi pe colţuri mese cu cafea şi ceai. În mijloc încălzitoare mari şi duduind. Dimineaţa s-a scurs lin. Lumea tot venea. Nu s-a stat mai mult de jumătate de ora la coadă. Pe la 12 a început să se aglomereze.

Atunci s-au umplut corturile bine, bine. S-au format 2 sau trei cozi. Mulţi veniseră cu declaraţia completată de acasă. Îi întrebam cu toţii dacă sigur nu e deja semnată. Dacă da, le dădeam una nouă şi le explicam zâmbind ce şi cum. Câţiva i-am simţit sceptici. I-am înţeles, le-am explicat cine suntem noi, că le înţelegem reţinerea da mai bine să facem cum ni se cere, să apucăm să votăm. Am făcut multe cafele şi ceaiuri pe 16 noiembrie. Am devenit expertă în apăsarea nu ştiu cărui țumburuș roşu la bidonul de apă. Am văzut mulţi tineri, foarte mulţi tineri. Râdeau, făceau poze, glume. Am văzut şi oameni de vârstă medie şi mai în vârstă. Toţi liniştiţi, doritori să apuce să voteze. Am văzut muncitori de vârste diferite veniţi cu colegii, cărora când le-am făcut cafeaua parcă nu le venea să creadă că e cineva care vrea să-i ajute. Mi-au mulţumit parcă prea mult.

La Haga nu s-a stat mai mult de 3 ore la coadă. La un moment dat primeam mesaje din mijlocul cozii cum că ar vota cam 14 oameni la 2 minute.Toată dimineaţa am văzut-o pe ambasadoare asigurându-se că totul merge bine, că oamenilor nu le e frig, că ştiu exact ce unde tre să completeze, ghidând familiile cu copii să meargă în faţă. Când a început să se aglomereze era înăuntru şi mai venea din când în când afară să întrebe dacă totul e sub control. La fel şi echipa ambasadei (pe care nu o cunoşteam până acum). 

Schimbau bidoanele de apă dacă se goleau, aruncau gunoiul, aduceau pixuri, pahare noi. În primul tur plinul ni l-am făcut de la muzeul de fotografie de lângă ambasadă. Au avut aia o vânzare în duminică aia. Şi la toaletă tot acolo s-a mers. Acum lângă corturi era o toaletă pusă la dispoziţie pentru cei ce veneau să voteze. Tot lângă corturi ambasadoarea a decis dimineaţă să lase oamenii să şi fumeze. Afară ploua, a fost frig toată ziua. „Măcar să nu rămână chiar în stradă, în faţă porţii.”

La un moment dat când s-a anunţat că la Bruxelles e coadă foarte lungă toţi cei de la Haga am început să transmitem mesaje şi să postăm să vină lumea la Haga unde lucrurile merg uşor şi lin. De la Bruxelles la Haga nu se fac mai mult de două ore. Şi în nordul Germaniei am transmis mesaje. Am întâlnit oameni la coadă care veniseră la Haga în loc de Bruxelles, unde am înțeles că până la urmă a apucat să voteze toată lumea. Am prieteni care când au văzut că la Londra se avansează aşa greu, au plecat să ia barcă spre Calais, să mai încerce să ajungă la Bruxelles să voteze, că acolo ceruse ambasadorul să se prelungească ora de vot.

Am stat 15 ore în picioare duminică, am făcut peste 500 de cafele şi alte 500 ceaiuri, am stat de vorbă cu oameni diferiţi, care mi-au dat aşa o energie, aşa o speranţa, că ne pasă, că vrem să ne fie bine. Pentru prima oară în ani mulţi am simţit că suntem cumva uniţi, că avem o baza comună. Şi cu nimeni nu am vorbit nominal cu cine votează. Noaptea când m-am întins în pat şi nu mă puteam opri din citit ce s-a tot întâmplat pe la Londra, Munchen, Paris, îmi venea să plâng. Atâţia oameni au fost batjocoriţi duminică. Iar asta nu poate să nu aibă consecinţe. S-au încălcat nişte legi și nişte drepturi fundamentale. Cineva e răspunzător pentru asta. Se ştie câţi români trăiesc în afară ţării, iar în anumite oraşe cu atât mai mult, după turul 1 încă s-a văzut ce s-a întâmplat. Că nu s-au facilitat mai multe cabine de vot, că s-a minţit că nu e voie, toate astea sunt impardonabile. E vremea să se schimbe ceva din temelii. - Anca Fronescu

***
Peste 360.000 români din diaspora au votat până la ora 23.00 la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, faţă de peste 150.000 la scrutinul din 2 noiembrie, cei mai mulţi votanţi înregistrându-se în Italia, Spania, Republica Moldova, Marea Britanie, Franţa şi Germania. (Mediafax)