Dilema F(eminin)

Mother dearest, let me inherit the earth. Teach me how to make him beg. Let me make up for the years he made you wait. Did he bend your reflection? Did he make you forget your own name? Did he convince you he was a god? Did you get on your knees daily? Do his eyes close like doors? Are you a slave to the back of his head? Am I talking about your husband or your father? Warsan Shire - Lemonade

I O relație care nu dovedește nimic

Andrei a fost primul meu prieten. Era un tip cool pe care toată lumea îl plăcea, dar despre care nu credeam niciodată că ar putea fi cu tipe ca mine. Dacă ar fi să ne raportăm la standardul american, el era băiatul rău din curtea școlii, iar eu - șoarecele de bibliotecă. Anul ăla de săruturi fugitive la colțul școlii a fost un loop de 365 de zile al unei melodii de-a lui Taylor Swift. Relația noastră exista în perimetrul școlii și nicăieri altundeva, eram un fel de cuplu fantomă, care bântuia doar coridoare goale în timpul orelor. Îmi amintesc de perioada aia din viața mea cu un zâmbet crispat și cu o oarecare nostalgie: a fost ceva banal și lipsit de orice urmă de esență, dar necesar și cumva amuzant. Nu regret nicio clipă, ci îmi mai amintesc din când în când episoade amuzante și râd. Andrei, surprinzător (sau nu) își joacă acum rolul copilului rău chiar în America. Din când în când ne mai întâlnim în vacanțe și povestim.

II Pe Drum

Dacă vorbeam vreodată despre Alex de la XI B, nimeni nu știa la cine mă refer. Era un personaj obscur, vag prezent în oraș, dar, în esență, un om minunat. Era pasionat de medicină și învăța pentru admitere. Găsea încontinuu câte o explicație pentru durerile mele de cap și mereu avea cu el o pastilă, în caz că-mi reveneau migrenele. Ne-am combinat într-o deplasare cu un proiect - pe undeva prin Brașov, unde ne pierdeam mereu de grup și exploram toate străduțele înclinate care mergeau spre Cetățuie. Coversațiile noastre erau lungi și amuzante, niciodată de umplutură, dar Alex a fost dintotdeauna un tip timid. Cum eu simțeam că suntem prea diferiți, că o fată nu trebuie să facă totul într-o relație, ne-am despărțit. După doi ani, Alex încă mai este supărat pe mine și cumva regret că nu am putut fi prieteni chiar și după despărțire. L-am admirat dintotdeauna pentru ambția și determinarea lui și cred că va fi un om și un medic excelent.

III Metamorfoza

Eu și F. am petrecut o vară întreagă împreună. Fiecare săptămână se încheia cu discuții lungi despre film, politică și filosofie. Îmi amintesc vara aia cum îmi amintesc detaliile fiecărei scene din The Dreamers. F. era omul superlativelor, îl admiram pentru toate cărțile citite, pentru toți oamenii pe care îi cunoștea, pentru CV-ul lui impecabil și îmi doream, fără să conștientizez, să ajung și eu la fel. Eram din două lumi diferite - eu îl întrebam ce îi mai face fratele, iar el îmi spunea ca Wittgenstein nu e de acord cu small talk-ul. Diferențele dintre noi m-au făcut mereu să mă simt neîndreptățită să îl am pentru că în comparație cu un artist, cu un geniu, eu păream un lucru neînsemnat.

F. încă mă domină, chiar și acum, când nu mai suntem împreună. Am descoperit în mine ceva ce nu credeam că voi avea vreodată: complexul de inferioritate. Nu am crezut niciodată că mă pot ridica la standardele lui, că voi ști îndeajuns de multe încât să mă ia în serios. Personalitatea mea era acaparată de a lui, iar relația noastră - una toxică. Acum am întrerupt orice contact pentru că legătura cu el mă consuma ca un parazit.

Relațiile mele nu au fost chiar așa de mișto pe cum mi-aș fi dorit, dar m-au învățat ceva ce chiar face o relație să fie cool: egalitatea. A nu mai fi proprietatea cuiva se simte ca o descătușare, pentru că o relație toxică în care doi oameni se subordonează este un factor care alterează nu numai sufletul, dar și personalitatea. Pentru un adolescent, relațiile pot schimba un curs întreg de evenimente, gândiri și direcții. Este foarte greu să controlezi încotro se îndreaptă o relație, sau să impui sufletului să nu se îndrăgostească de anume persoane, ceea ce putem face totuși, este să respectăm câteva principii.

Mi-ar fi plăcut să știu ce e ăla feminism înainte să cred că nu pot ajunge niciodată la fel de sus ca F. Mi-ar fi placut să știu că doar pentru că F. e băiat, el nu trebuie să domine sau să dețină o persoană. Mi-ar fi placut să știu că femeile sunt la fel de puternice precum bărbații și că genul nu contează.

Totuși, sunt recunoscătoare pentru că acum știu toate astea și știu pentru ce să lupt. Într-o societete încă patriarhală, care maschează fin discriminarea de gen și relațiile abuzive dintre sexe, este nevoie mai mult decât oricând ca femeile să militeze pentru drepturile lor. Totul începe de acasă, unde tatăl nu este capul familiei, apoi la școală unde educatorii nu sunt doar femei și se continuă în societate, în care femeia nu a fost și nu va fi niciodată o specie inferioară.

***
Despre autoare: Alexandra are 18 ani, e din Târgoviște și de anul ăsta a început să călătoresc singură și să se îndrăgostească de/în fiecare țară. Când dansează e Mia Wallace încercând să-l seducă pe Vincent Vega, iar când aleargă, aleargă prin Louvre ca în Bande à part, dar cu Louis Garrel de mână. Iubește orezul cu prune făcut de mama ei, cum iubea Henry Miller Franța.

Eseul personal face parte din cele înscrise în campania „In a Relationship”, un proiect al Fundației Friends For Friends împreună cu Avon România - Campania Respectului, care își propune să afle mai multe despre relațiile între adolescenții din România.