Disco-ananaşi & doing it (to death) la Summerwell

Primul meu SW a fost cel de acum trei ani, din 2014, când i-am văzut prima dată pe Placebo, de care am rămas îndrăgostită iremediabil. Nu m-am mai întors până anul acesta; așteptam un line-up care să mă zguduie la fel de tare ca cel de atunci, când, pe lângă Placebo, au venit și The National, Miles Kane și Reptile Youth. Zguduiala a venit, odată cu The Kills și Glass Animals.

THE KILLS

Îi iubesc pe The Kills de când un prieten de-al meu mi-a explicat, în clasa a noua, că muzica lor l-a făcut să nu-i mai fie frică de sexualitatea lui. Îi văzuse live în UK de vreo șase-șapte ori într-o singură lună și-mi zicea, entuziasmat, că nu se plictisea niciodată, chiar dacă setlist-urile erau aceleași, la fel ca și Alison Mosshart și Jamie Hince. They’re enough to blow your mind. Prietenul meu mi-a pus DNA la căști și The Kills m-au vrăjit; atât cover art-ul cântecului: Alison, cu breton și păr vopsit negru, uitându-se alluring la tine, și Jamie ciufulit, cu cravata desfăcută și privirea absentă, cât și vocile lor care se completau vag enigmatic, emanând un fel de pericol caracteristic trupelor pub-urilor underground ale perioadei The Rise and Fall of Ziggy Stardust and the Spiders from Mars.

Live sunt mai mult decât enough to blow your mind. Alison nu mai are breton și nici părul negru, ci este bleached blonde, iar acum câteva săptămâni era albastră. Jamie a fost la fel de composed și stylish ca întotdeauna, îmbrăcat într-un tricou pe care scria, mare, DOING IT TO DEATH, peste care purta o jachetă sclipicioasă, cu influențe de Kate Moss (știți că au divorțat de curând?).

La un moment dat a folosit microfonul pe post de slide cât timp cânta la chitară. Asta poate pentru că, în 2014, Jamie și-a strivit mâna într-o ușă de mașină și a pierdut cu ocazia asta controlul asupra degetului mijlociu. În mod normal, asta ar fi însemnat sfârșitul carierei de muzician și începutul celei de producător, de care îi era și frică. Dar nu a fost nevoie. Pentru că nu a mai putut să folosească chitara, Jamie a început să scrie cântece mai lirice, să se concentreze mai mult pe cuvinte, să introducă mai mult bass și software. Practic, faptul că noul album are un sound deosebit se datorează accidentului care l-a lăsat pe Jamie cu o singură mână, dar nu i-a luat și muzica.  De altfel, spune că a devenit o persoană pozitivă cu ocazia asta, pentru că și-a dat seama că nu trebuie să-i fie niciodată teamă c-ar pierde-o.

Pe scenă, Alison ne-a făcut să uităm de noi, să trăim cu toții în tripul lui VV: o tipă androgină, melancolică, cu părul nepieptănat, care scuipă la concerte, cântă răgușit despre moarte și se unduiește pe muzică rock. Când mi-a citit semnul, pe care scria Dear VV & Hotel, U R A FEVER, a zâmbit larg; arăta ca o zeiță desprinsă din anii ‘90, anii de glorie ai groupie-urilor rock’n’roll. M-am entuziasmat atât de tare încât mi-am scăpat telefonul după gard, un bodyguard a fost destul de drăguț încât să mi-l recupereze din iarbă.

GLASS ANIMALS

Ascult Glass Animals de un an și jumătate și încă sunt complet fascinată de ei. Nu am putut să nu-i văd la SW, chiar dacă după concertul lor aveam avion în trei ore (pe care aproape l-am pierdut). E o trupă relativ nouă, pe care am descoperit-o printr-un prieten de-al meu, când plecam din București și aveam nevoie de muzică-nouă-de-călătorie; mi-am descărcat Black Mambo și Toes și le-am ascultat în aeroport. Nu mi-au plăcut.

Îndrăgostitul de Glass Animals a avut loc într-un autobuz, noaptea, la câteva zile după. Mi-era frig, încercam să dorm și ascultam muzică pe shuffle. Așa am dat din nou de Black Mambo, iar versurile s-au lipit de mine: pump your veins with gushing gold - frumusețe! Melodia în sine mi se părea magică și nu am mai ascultat nimic altceva toată călătoria. Acum e unul dintre cântecele mele preferate, la fel ca albumul pe care a apărut, Zaba (vine de la Zabajaba Jungle, o carte de copii și ilustrează acid trip-ul pe care un tip îl are într-o junglă). Cred că Glass Animals este o trupă care grows on you; trebuie să asculți fiecare cântec de mai multe ori, pentru că mereu descoperi un sunet pe care nu-l observaseși înainte, prinzi diferit versurile, înțelegi altfel tonurile vocii; relaționezi mai bine.

Și trebuie să îi vezi live...pentru că Dave Bayley interpretează muzica. Dacă îl privești atent, înțelegi ce înseamnă pentru el fiecare cântec și poți să intuiești ce, cum și de ce le-a scris. La SW au venit cu un disco-ananas. Cred că aș putea să mă opresc aici. GLASS ANIMALS AU VENIT CU UN DISCO-ANANAS. Și cu palmieri, tobe-pepene și un vibe extraordinar.

Faza cu ananașii este că Dave a auzit pe stradă un bărbat homeless spunând pineapples are in my head, care a devenit atât refrenul cântecului Pork Soda, cât și trademark-ul lor. Mulți au venit și ei cu ananași la concert, iar vreo trei fete de pe lângă mine și-au aruncat ananașii pe scenă. Dave a aruncat și el cu ananașii lui în mulțime (un prieten de-al meu a prins unul).

Highlight-ul concertului a fost, pentru mine, Agnes. E un cântec de pe noul lor album, How to Be a Human Being, la care a și apărut un videoclip la început de august, în care Dave ne arată ce înseamnă a fi într-un human centrifuge: explicația nu v-o dau eu, e în descrierea clipului de pe Youtube). Versurile sunt triste, angsty și superbe: Life is long when soaked in sadness on borrowed time from Mr. Madness. Dave s-a urcat pe tobe și a cântat răgușit și am plâns. Mi-a dat și un shoutout, pentru că scrisesem pe un carton When you hear Agnes live and you end up having a mental breakdown., care a devenit un inside joke printre fani.

Epilog

Din punct de vedere al atmosferei de festival de vară, SW a fost extrem de mișto: căldură lipicioasă, rochii în culori deschise, dulciuri overpriced (precum înghețata cu bezele și sirop în vafă de la Bubble Waffle, care ți se întindea pe față și ajungeai să regreți că ți-ai cumpărat-o, dar știai că nu ai fi putut rezista, iar tipii de la Bubble Waffle te ademeneau spunând că dacă puneai poză cu înghețata pe Facebook și făceai 200 de like-uri, primeai una gratis), copii dându-se în leagăne și rostogolindu-se în iarbă, mâncarea proaspătă și veggie de la frufru – când mi-am cumpărat cel-mai-bun-sendviș-din-lume (adică pesto și mozzarella), tipul de la casă mi-a urat să fiu iubită.

***
Notă: pe timpul concertului Glass Animals nu au fost permise fotografiile din public. Tea a făcut o poză cu telefonul ananașilor din public.