Edinburgh Pride pe ploaie

Aș vrea să merg prin toată lumea la Pride-uri. Pentru că mă fac foarte fericită. Dar nu cred că pot să-i explic cuiva care nu a fost vreodată la un Pride de ce – pentru că e un sentiment așa de cald și de împlinit și de frumos, pe care nu cred că îl poți imita fără să fii într-o mulțime de oameni ca cei care merg la Pride. La care ți-e drag să te uiți. Oameni care-ți zâmbesc și cărora tu le zâmbești instant înapoi, sau vice-versa. Oameni care vin cu câini în brațe, pe care îi țin înfășurați în steaguri curcubeu. Oameni care cântă pe stradă, se dau cu sclipici pe la ochi și își fac poze în soare. Oameni care sunt mereu cu brațele deschise, oameni cărora nu le e frică să plângă, oameni care dansează și se sărută în ploaie pe bubblegum pop.

Până acum, am mers doar în trei orașe diferite la Pride – București, Brighton și Edinburgh, ultimul chiar săptămâna trecută.

Sâmbătă, la patru dimineața, And-e îmi spăla părul într-o cabină cu duș rupt din St Andrews. Asta pentru că, de la ultimul Pride la care am fost, țin să merg la marșuri cât de colorată pot și voiam să mă fac turcoaz în tot capul. (N-a ieșit.)

În patru ore eram în Edinburgh și căutam magazine cu tematică Pride pe străzi. Voiam să-mi iau câte chestii puteam (în special zgărzi-curcubeu pentru câinii mei), super entuziasmată, pentru că la Pride-urile din UK găsești cele mai multe chestii. Și n-am găsit – eu căutam standuri prin oraș, dar trebuia să caut un MALL – pentru că un întreg mall fusese închiriat doar pentru Pride, unde se întâlneau voluntari, membrii comunității, unde se vindeau ghirlande, steaguri, insigne, postere, tricouri. L-am găsit abia pe la sfârșit, dar a meritat chiar și așa.

În Edinburgh a plouat toată dimineața și mai toată după-amiaza. O prietenă a mea se uitase cu o zi înainte pe app-ul ei pentru vreme și îi convinsese pe toti că o să iasă un curcubeul legit la sfârșitul marșului. It’s gonna be raining and we’re going to be dancing

Curcubeul nu a ieșit, dar când a început să plouă, deja eram toți strânși și ne pregăteam să pornim mărșăluitul. A fost aproape magic, pentru că a început să picure fix la primul refren din Born This Way și pe la al doilea deja ploua zgomotos. Melodia asta e practic imnul Pride-urilor – e de dansat în mulțime, de urlat și de zbânțuit împreună cu străini care știu versurile pe de rost, la fel ca tine. Plus că mai toți o iubesc pe Gaga – pe seară chiar a cântat și o tipă mișto, care îi făcea tribute band - și asta pentru că e o super activistă LGBT, care s-a implicat cel mai mult din toate vedetele pop în raise awareness, și a ținut și discursuri frumoase și lungi foarte recent, după Orlando. See, it’s raining and we are dancing

Am mărșăluit împreună foarte mult, știu că pe toți ne dureau picioarele. Eu una am fost la Pride cu niște prieteni care-mi sunt foarte dragi, printre care și un băiat transgender și surd, Amber, care are o poveste dureroasă pe care mi-am promis că o s-o scriu într-o zi. S-a vopsit pentru prima data mov pentru mars și mi-a zis că a fost cea mai frumoasă zi din viața lui.

Cel mai mișto mi se pare cât de deschisă e toată lumea – toți sar să te ajute, îți întind pancarte în caz în care n-ai avut timp să-ți faci singur, intră ușor în vorbă cu tine și îți desenează curcubee pe obraji și fără să îi întrebi. Oamenii vin întâmplător la tine și-ți zic că ești frumos și nu am văzut niciodată polițiști mai zâmbitori. Și chiar și oamenii care stau și se uită de pe trotuar sunt binevoitori – băteau palma cu noi și noi țipam de fiecare dată când primeam un HI5.

Pride-ul ăsta a însemnat și o oarecare victorie personală. Pentru că Helen este o fată pe care am întâlnit-o la St Andrews, care mi-a zis că ea a mers fără probleme la marșul de sâmbătă, dar i-a fost frică să nu I se întâmple ceva iubitei ei, care este în State, și care a mers la rândul ei la un marș acolo. A rugat-o să nu meargă și ea s-a supărat. Tatălui lui Helen îi era și lui frică și el a rugat-o pe Helen să nu meargă la Edinburgh ride - chiar i-a promis că merge el în locul ei la un marș din State. Helen atunci s-a supărat și ea, ca iubita ei - și a zis o chestie pe care am reținut-o foarte bine. That's what the shooter wants, dad. That's exactly what the shooter wants. I can't be scared. I can't afford to.

Și cât eram acolo, înșiruindu-ne pe străzi, simțeam că arătam, cu toții, că nu ne era frică.

Și aș vrea să trăiesc într-un Pride totă viața mea, pentru că majoritatea momentelor mele de echilibru, de pace și calm au fost marșurile astea, în care m-am plimbat cu soarele în față, cu picioarele bătătorite și cu oameni lipiți unii de alții.