Environments, act III: Fraktal

Proiectul Environments a luat fiinţă în 2011, însă a existat mai întâi într-un folder de schiţe audio ale lui Ştefan Panea (29). În liniştea de la 30 de km distanţă de Bucureşti, undeva lângă râul Mostiştea, la Next Dog Studio, Alex Ghiţă (26) a suprapus ritm peste liniile melodice ale lui Ştefan. Mai târziu, Marius Costache (29) a făcut mai mult decât să mixeze piesele: a completat cu efecte din pedale şi alte device-uri manipulatoare de sunet. Au continuat împreună. Acolo au înregistrat două albume şi au început să aibă concerte în cluburile underground din Bucureşti. După prima ieşire din capitală şi primul performance într-un spaţiu neconvenţional la Timişoara, în Sinagoga din Cetate, au deschis, în octombrie, anul trecut, concertul canadianului Tim Hecker – unul dintre cei mai cunoscuţi artişti de muzică electronică experimentală din ultimii ani. În iarna lui 2012, au început să lucreze la al treilea album.

Fraktal continuă experienţa intimă, emoţională, a primelor materiale – sunet ce nu se aşază pe timp şi structură, soundscapes texturale inspirate de momente personale şi locuri departe de aglomerarea de zgomot a oraşului.

Am stat de vorbă cu Marius şi Ştefan înainte de lansarea albumului în Club Control, care precede primul lor turneu european.

Cum aţi început să faceţi muzică împreună?

Ștefan: Înainte de a avea vreun punct de plecare prestabilit am înregistrat împreună un întreg material. Ne-am găsit o zi liberă, am tras, am plecat de la studio și am așteptat un scurt timp ca Marius să termine de mixat/ tăiat/ reamplificat/ masterizat. După ce l-am ascultat în formă finală ne-am dat seama că ar fi un lucru firesc și frumos să continuăm ca trupă, să scoatem materiale noi, etc.

Marius: Ștefan îmi tot povestea că are niște piese și că nu știe să le descrie exact, dar ar vrea să le înregistreze cumva. Am ajuns la studio până la urmă unde, împreună cu Gigi Catrina (Traum), l-am ajutat pe el și pe Alex să înregistreze trei piese ce urmau să fie mixate de mine. O perioadă am fost foarte ocupat și am uitat total de album, iar când m-am apucat să lucrez în sfârșit la el, am descoperit complet altfel ce se întâmpla acolo și m-a inspirat să particip și eu pe una dintre piese. Ștefan a fost foarte încântat de ce a ieșit și la următorul album a venit cumva natural să facem chestia asta împreună. Îmi doream demult să fac parte dintr-o muzică de genul ăsta care să îmi și placă mult, să fim și prieteni în trupă și să se întâmple și ceva.

Ştiu că v-aţi ocupat singuri de tot ce ţine de promovarea trupei: de la tricouri, CD-uri, la organizarea turnelui în Europa. Povestiţi-mi puţin despre procesul ăsta.

Ștefan: Ăsta e procesul firesc cu privire la orice trupă underground, cred eu, sau așa ar trebui să fie. Dacă nu vezi lucrurile într-o manieră DIY, nu o să se miște absolut nimic pentru un astfel de gen, cel puțin la început de drum. Toate chestiile astea cu înregistrat, investit, merchandise, turneu, au venit la rând ca niște lucruri firești.

Marius: E destul de simplu, cred: dacă vrei să se întâmple lucruri, trebuie să le faci tu posibile. Nu am fost niciodată genul care să aștepte să se realizeze totul de la un sine abstract sau care să lase lucrurile în voia sorților nehotărâți și nici nu mă văd prea curând atât de plictisit sau cu mailul plin de oferte încât să fac asta. Satisfacția este și ea mult mai mare când știi că te-ai ocupat de tăiat și lipit coperți, de înregistrări, de mix, de filmări pentru visuals sau videoclipuri cu aferentele zile de montat si rendat și s-a întâmplat să iasă ceva care în primul rând să îți placă ție dar și altora, câțiva, care înțeleg. Râdeam cu Ștefan și că putem să ne facem lejer un sweatshop cu servicii all inclusive pentru trupe care vor cd-uri, tricouri, sunet live, artwork, albume etc.

Fraktal iese pe vinil, şi de curând, aţi lansat o ediţie limitată de CD-uri handmade ce includ primele două albume, lansate iniţial digital. Ce se pierde atunci când cei care vă ascultă nu au muzica şi în format fizic?

Ștefan: Nu se pierde nimic, muzica tot aia e, și pe vinil/cd și pe net, însă noi am crescut într-o perioadă a vinilurilor, a casetelor, a cd-urilor și eu sincer aș fi fost trist dacă materialele nu ar fi existat și într-o formă fizică; am făcut tot posibilul să fie și așa. Plus de asta, ca trupă e un must să ai merchandise, că altfel de unde am mai avea bani să ajungem dintr-un oraș în altul în turneu?

Marius: Fiecare dintre noi a crescut cu casete. Când îmi luam ceva nou, întorceam pe toate părțile booklet-ul până ajungeam acasă; devoram tot, info, mulțumiri (așa aflam de alte trupe), versuri sau fiecare milimetru de artwork. Albumele nu părăseau casetofonul decât după săptămâni bune sau chiar luni de tocit efectiv. Chestia asta am pierdut-o cumva, bucuria unui album nou, dar e adevărat că suntem bombardați informațional și cultural și îmi este din ce în ce mai greu să mai acord atenția cuvenită unor lucruri care merită cu adevarat și la care s-a muncit. Pe lângă asta, se mai pierd probabil și exclamații de genul „chiar ați pus o frunză reală în booklet!” Dacă vorbim însă de sunetul asociat fiecărui format, nu se pierde neapărat ceva ci e pur și simplu o altă variantă cu o altă dinamică ce poate plăcea sau displăcea mai mult cuiva. De exemplu, pentru varianta de vinil Fraktal am făcut un mix special și m-am folosit de mediu și de limitările sale fizice pentru a face ultima piesă de pe album să aibă un sound foarte gritty, murdar și potrivit. Iubitorii de hi-fi sper să fie înțelegători.

Cum schimbă performance-ul vostru un loc ca sinagoga din Timişoara?

Ștefan: Când am ajuns acolo mi-am jurat ca în seara aia să umplem tot spațiul ăla cu sunet, să vibreze cu totul, să creăm o experiență sonoră aparte, ceea ce s-a și întâmplat. A fost tare ciudat, m-am simțit extraordinar făcând zgomot acolo, mai ales că nu sunt deloc o persoană religioasă.

Marius: Live, încerc mereu să găsesc rezonanța locului în care cântăm, mai ales în partea de jos a spectrului și cumva să mă strecor printre temele lui Ștefan și ritmul lui Alex cu drone care să facă sala să rezoneze și pe care mai degrabă să le simți în tot corpul, ca totul într-un fel de ritm visceral. Inițial, în Sinagogă, am fost un pic dezamăgit de sistemul de sunet de acolo, un pic timid pe partea de bass, dar apoi văzând că nu e chiar cea mai sigură clădire pentru așa ceva, mi-am dat seama că a fost mai bine, altfel riscam să schimbăm „permanent” locația, un fel de Einstürzende Altbauten!

Cum a fost să deschideţi pentru Tim Hecker?

Ștefan: A dream come true.

Marius: O realitate devenită vis.

Ce locuri, ce amintiri senzoriale corespund muzicii voastre?

Ștefan: Aici ar trebui să fiu mai poetic, nu? M-am și blocat... probabil că nu m-am gândit niciodată. Albumul precedent a avut de-a face mult cu copilăria, cu natura și cu maturizarea. Fraktal are mult de a face și cu universul lui Haruki Murakami, cu viața lui Max Blecher, piesa A White, White Day are multe în comun cu Oglinda lui Tarkovsky.

Marius: Pentru mine, un etaj 10.

Ce alte lucruri vă inspiră?

Ștefan: Inspirația eu tind să cred că este transcendentală. Dar asociez muzica asta a noastră cu multă altă muzică, veche, nouă, diversă, multă literatură, film, pictură.

Marius: Inspirația îmi vine în general din lucruri simple, încerc să merg mereu pe instinct și să nu mă gândesc foarte mult la ce fac. Dacă fac ceva care trezește în mine un sentiment, sunt sigur că există cineva într-o parte a planetei ăsteia care va simți lucru ăla. Suntem făcuţi din aceleași materiale până la urmă.

Aţi folosit până acum, în înregistrări, şi sunete produse în afara studioului?

Ștefan: Da, destul de mult chiar. De ceva vreme lucrăm la un nou material care va fi în mare parte field recording unde diferite ambianțe vor fi auzite foarte îndetaliat, unele vor fi distorsionate, suprasaturate și tot așa. Pe materialele existente sunt destule layere de astfel de sunete, însă reamplificate, modulate și procesate câteodată chiar până când sunt folosite ca linii melodice.

Marius: Ștefan tot înregistrează de ceva timp tot felul de chestii și în timp ce eu m-am ocupat de partea de mixing pentru Fraktal, el a început să pună cap la cap un material nou, bazat pe mult field recording la care ar trebui să încep să contribui și eu, asta dacă nu aș uita de ceva luni să îi trimit niște înregistrări. Cred că o să iasă ceva diferit un pic.

Cum se transformă albumul într-un performance? Cât este improvizaţie?

Ștefan: Avem un traseu fonic de parcurs care are, oarecum, o formă stabilită. Sunt teme mari după care ne ghidăm, însă niciodată interpretarea lor nu poate fi la fel. De multe ori folosim alte scule, alte softuri, alt setup cu totul. Nu te plictisești niciodată atâta timp cât și tu ești luat prin surprindere de forma pe care o iau lucrurile.

Marius: Muzica noastră în sine, în varianta de studio, este o improvizație pe niște teme, unele dintre ele la care se revine pe parcursul mai multor piese. Live cumva încercăm să refacem cam ce este pe album dar într-un mod liber deși, într-adevăr, un parcurs există. Mereu iese un pic altfel iar un setup nu îl păstrăm foarte mult timp, nici ca echipament nici ca piese. Ce facem acum, de exemplu, nu cred că o să reluăm foarte mult timp după ce ne întoarcem din turneu, mai ales că Ștefan compune în continuu și muzică nouă o să tot apară. Cred că nici unul dintre noi nu ar vrea să se plictisească sau să plictisească.

Dacă muzica voastră ar fi soundtrack-ul unui film, al cărui regizor v-ar plăcea să fie?

Ștefan: Pen-ek Ratanaruang!

Marius: Asta este un fel de întrebare despre trupa preferată. Ar fi un vis împlinit să lucrez la ceva ce ar avea legatură cu Takashi Miike, Herzog, Quay, Iñárritu, Cristi Puiu sau mulți alții. Și eu, ca și Ștefan, am o slăbiciune pentru cinematografia asiatică. Mi-ar plăcea de asemenea, ca spectator, să aud muzică mai specială în filmele românești.

Fantezie legată de cel mai tare loc în care v-ar plăcea să cântaţi.

Ștefan: Pe IRC.*

Marius: Peșteri, la mine în cartier pe insulă în IOR, la Mălăiești, într-un tunel de metrou sau multe alte locuri care nu îmi vin acum în cap.

* Staţia spaţială

Artistul belgian Mathieu Vandekerckhove, cu care Environments au colaborat pe piesa Blecher, a cincea de pe album, deschide lansarea din Club Control împreună cu proiectul său solo, Syndrome. Noaptea continuă cu Contorsionist / Montgomery Clunk.