Femei care iubesc femei în România

Scrisoare de la D.

La început, când ne-am cunoscut, m-am gândit că ești doar o oglindă, și că mă uit la tine prin prisma neiubirii mele de mine. Prea erai frumoasă, mă gândeam, când îți scălda soarele părul. Îmi ziceam că sunt narcisistă, dădeam cu mâna ca la muscă celor 3 flashuri de carne albă și mă băgam înapoi în conversație cu tine.

Eram oricum combinată și te plăcea și el. Story of my life. Știam că-mi plac fetele, practic nu ai cum să nu știi asta, dar în ultimii 6-7 ani mă drogasem cu zeci de versiuni de psihoterapii în încercarea de a-mi reface relația cu mama și-mi spusesem (parcă și un terapeut îmi spusese asta) că proiectez pe femei imaginea mamei frumoase și absente. Și o lăsasem așa, că ce să mai zici, curaj să scot o fată la cină cu intenții clare de dus în dormitor nu avusesem până la 30 și ceva. Apoi, după ce am rămas single, aveam episoade periodice în care te visam goală și vai ce mă mai chinuiam, că nu, că stai, că iar proiectez, că sunt eu nefutută de fapt, că fug, că nu e chiar așa.

Dar într-o dimineață pe la 6, vreo 3 ani mai târziu, după o noapte dansată, te-am luat în brațe că plecam acasă și atunci m-a bușit un val întreg de energie sexuală, raw, clar, și pentru prima oară în atâția ani de „oare ce o fi și asta” mi-a fost atât de clar, că eu sunt eu și îmi place de tine, că eu puteam să fiu bărbat și tu femeie, și tu femeie și eu bărbat, sau eu bărbat și tu bărbat și tot mi-ar fi plăcut de tine. Că nu voiam să ne futem pentru că erai fată sau în ciuda faptului că erai fată, că pur și simplu voiam să ne futem.

Și-apoi, chircită în fotoliul meu de gândit, m-am văzut dusă cu tine de mână la ai mei, spunându-le că tu ești cu mine și m-am blocat în poate ultima redută de nedeschis în fața celorlalți. Că nu pot, asta nu le-o pot face, cum nici mie și nici ție nu-ți pot face asta, că mai devreme sau mai târziu voi dori un copil și am început să plâng că nu pot, în țara asta, să aduc un copil pe lume așa. Și m-a durut colțul închis al propriei mele gândiri. Până atunci aș fi avut încredere că de fapt nu se limitează la un el și o ea, dar uite, că se închide, dinainte de a începe orice, într-un mare „nu îmi asum lupta asta”. Sincer și dureros ca dracu, mi-a fost mai rușine de mine decât mi-a fost vreodată.

Și-atunci, când am terminat de plâns limita clară a conștiinței mele de româncă, am văzut o poartă care parcă era acolo dintotdeauna, singura sau prima pe care nu scria mare a possible happy ending. Părea că nu duce nicăieri, dar am deschis-o, că ce mai aveam de pierdut?

E doar soare în spatele porții, nu văd mai nimic, tot nu te-am scos la cină cu intenții clare de dus în dormitor, dar zâmbesc de câte ori îți rade soarele în par, că tu mi-ai arătat că limita are o poartă și în spatele ei nu mai e, în sfârșit, nimic. Nu femeie, sau bărbat, sau copil, sau familie. E liber de tot în nimic. - D., 36

Scrisoare de la M.

Știi ce e cel mai frustrant? Părerile. Trec peste faptul că ai păreri preconcepute, vreau să ajung la nevoia de a le expune.

„Bună, sunt x și sunt bisexuală.”, îți spun.
„Nu cred că ești bisexuală, cred că ești lesbiană.”
„Ba nu, ba nu, e straight”.

Trec peste aceste păreri amicale și mă duc puțin mai departe, la un alt tip de păreri. Părerile care – ce surpriză! – se aud pe stradă când o țin de mână sau o sărut în public. Părerile din privirile oamenilor, crucile pe care și le fac. Le place ceea ce văd și vociferează. Sau nu - și vociferează.

Desigur, comportamentul tău e perfect justificat, imposibilitatea de a ține o părere pentru tine nu ar trebui considerată o problemă. Nimic de comentat aici. În cazul în care te-aș întreba, mi-ai răspunde că poți să te abții, dar „nu vreau că lumea să facă greșeli sub ochii mei”. Prin urmare, îți vei spune părerea sub forma unui gest plin de scârbă, a unei înjurături pline de scârbă, a unui pumn plin de scârbă la o petrecere de la care paza ne va ruga pe noi să mergem „puțin mai încolo” și va râde. Cu scârbă. Iar tu vei vrea să ne bați, pe noi și pe prietenii care ne iau apărarea.

Hai să vorbim despre normalitate:
Un om care își aruncă băutură pe noi in timp ce dansăm, după care se uită in altă parte. Când ne sărutăm, o aruncă din nou. Nimeni care să intervină.
Un om care ne scuipă pe stradă.
Un tată care nu află niciodată.
O mamă care spune: „dacă sor-ta ajunge că ține, o să fie vina ta, te omor”. - M., 21