Fiecare om trebuie să aibă o păpuşă

Îmbrăcată într-o rochie albă cu bretele, pe sub care-și pusese pantaloni scurți pentru mai multă eficiență, Iulia Poptean reașeza jucării pe o masă lungă de lemn din curtea Muzeului Ţăranului. „Gata, știu ce fac”, a spus pe la 9 și ceva și a dat jos ștergarele cu care acoperise cu câteva minute în urmă masa. Era prima vineri din iulie și prima dată când Iulia, o studentă la UNATC de 19 ani cu două aripi cu rotiţe înăuntru tatuate pe ceafă, venea fără niciunul dintre părinți la târgul de weekend la care vând de obicei jucăriile din lemn făcute de tatăl ei (titirezi, elicoptere, mașinuțe, pușculițe), tablourile mici pictate de mama ei și, în ultima vreme, păpușile Dollypop făcute Iulia.

Când era mică, avea vreo opt păpuși preferate din pluș, printre care un arici primit de la mama când s-a operat de apendicită. Dormea cu ele la etajul unui pat suprapus făcut de tatăl ei (parterul era al surorii mai mari). „Ajunsesem să dorm dreaptă ca într-un coșciug”, spune Iulia, „pentru că pe lateral și la picioare erau păpuși așezate ca într-un orfelinat. Aveam și scenarii: le înveleam, le pupam, le uram noapte bună, mai stăteam vreo cinci minute și una din ele începea să plângă și trebuia s-o iau, să-i spun o poveste.”

Iulia a crescut cu arta aproape, și nu numai pentru că mergea des la teatru și la operă cu familia. Tatăl ei a fost grafician la Ubisoft, a făcut efecte speciale, iar mai apoi s-a axat pe jucării și mobilier din lemn. Când ea era în gimnaziu, au avut chiar și un magazin pe Calea Victoriei, unde vindeau obiectele Poptean: icoane, boluri, mese, oglinzi, sfeșnice din lemn făcute după un design al bunicului Iuliei.

Ea a făcut liceul la Nicolae Tonitza, unde a învăţat să coasă şi unde s-a specializat în scenografie. În vara lui 2012, a început să facă păpuşi. Pe de-o parte, voia să aplice cumva ce a învăţat în liceu. Pe de alta, a fost Emily.

Iulia a ales să dea la actorie pentru că-şi dorea să fie pe scenă mult mai mult decât s-o deseneze. Pe când se pregătea pentru admitere, la o şcoală de dezvoltare personală, a avut un exercițiu: trebuia să aducă cel mai drag obiect al ei și să-i spună povestea în fața colegilor. Iulia a adus-o pe Emily, o păpușă pe care a cumpărat-o prin clasa a zecea de la MŢR, de la niște fete pe care nu le-a mai întâlnit după aia. Iubea păpușa aia pentru că era „superbă” și pentru că stătuse mult timp la Iorgu, prietenul ei din liceu care desena tatuaje pentru cunoscuți și care, acum doi ani, a fost călcat mortal de o mașină pe trecerea de pietoni. Cele două aripi desenate pe gâtul Iuliei – mecanizate ca peștele balon tatuat pe brațul lui Iorgu şi întinse ca aripile desenate lângă patul lui de acasă – sunt semnul uneia din zilele în care el era în spital, iar ea spera că, făcând lucruri care i-a plăcea lui, se va întâmpla o minune.

La sfârșitul exercițiului, instructoarea le-a zis cursanților să meargă prin sală și să dea obiectul drag primei persoane cu care se întâlnesc. Pentru Iulia, renunțarea la păpuşă a fost un declic: „Pentru că atât de mult am iubit păpuşa aia amândoi, am zis că fiecare om trebuie să aibă o păpuşă.”

„E o chestie pe care o iubeşti necondiţionat. Ţi-e soră, prietenă, copil. De fiecare dată când plângi, te duci şi-ţi iei păpuşa în braţe.”

Iulia mai are și acum prima păpușă făcută de ea din materiale rămase de la costumele cu care şi-a luat diploma de scenograf. „Este oribilă”, spune râzând „n-are proporții deloc, dar mi-e tare dragă.” Dollypop (doll+ lollypop + Poptean) a debutat cu niște păpuși de 30-40 de centimetri, cu brațele întinse, după care au urmat micropăpuși de Crăciun și de Mărțișor.

Cum a luat vacanţă, Iulia a făcut păpupernele, câte una pe zi, ca să-i acorde fiecăreia importanță. Așa au ieșit rusoaica din denim, una din preferatele ei, perna cu bentiţă din flori – vreo 17 de capete rotunde pe care s-a așezat în repetate rânduri, ca să se asigure că-s rezistente, care au ocupat tot mai mult spațiu în apartamentul din Militari unde a copilărit, și pe care a trebuit să le păzească de pisica și de bișonul ei.

„Eu înainte de ce i s-a întâmplat lui Iorgu n-aş fi putut să fac nici păpuşi, nici nimic”, spune Iulia. „Eram tot timpul în priză, energică, făceam totul fără cap şi coadă. Acuma pot să greşesc o păpuşă de patru ori şi s-o iau de la capăt. Am un calm care mă sperie uneori.”

Lucrează mai ales noaptea, când are mai mult spor, de obicei în liniște. Pune muzică doar dacă vrea să se țină trează sau să se binedispună. „Am chestia asta, să am gânduri frumoase, gânduri bune când lucrez. Eu chiar cred că pui ceva din spiritul tău în ce lucrezi. Mă gândesc că dacă sunt nervoasă pe cineva, dacă o să le fac cu gânduri rele, o să fie și ele rele sau n-o să iasă.”

La târg, tresare la fiecare copil care trece pe lângă masa ei, curioasă de reacții. Cândva, va avea un magazin numai al ei. Cu pături din petice, perne cu buzunar pentru păpușă, huse, rucsacuri, şi multe, multe păpuşi.

Iulia încă doarme uneori cu o maimuță de pluş cu brațe și picioare lungi prinse-n arici pe care și-a cumpărat-o din Auchan numai pentru că era uluitor de expresivă. Nu ţine de vârstă să vrei o păpuşă. O vezi şi ştii că-i a ta.