Fragment: Motanov şi acadeaua

Motanov și acadeaua
de Motanov Motanul Mov

Eram mic și gras și la grădiniță. La grădinița de pisoi e cam la fel ca la cea de oameni: miorlăit întruna, sărit în boluri cu lapte, acuarele și noroi pe blană, gherăit în curte, întrebat prostii.

Eram așa de timid, că de pisici fugeam, iar de pisoi păstram cam o distanță de-o coadă, să nu mă împingă sau să-mi pună piedică. Un tolomac și un fricos! Dar ce-mi plăcea mie cel mai mult era să mă dau în leagăn. Langa, danga, danga, langa, moțul pe spate, moțul peste ochi, acadeaua în stânga, acadeaua în dreapta, acadeaua... acadeaua!

Când mi-am dat seama ce minunăție văd în colțul ochiului, am întors capul și m-am izbit de bară. Când m-am ridicat de pe jos, ciuciu. Lângă mine râdeau doi pisoi, al treilea îmi arăta o foaie albă cu stele verzi. Mmmda. Am închis ochii și m-am prefăcut leșinat, să am timp de gândire. Să-ntreb dacă au văzut-o și ei? Sau poate întâi m-am lovit și-apoi am văzut-o?

N-am mai avut timp să iau o hotărâre, pac s-a sunat de intrare și până să mă ridic eu de unde rămăsesem lipit pe spate, mă și înhață de ceafă madam educatoare și mătură cu mine pe jos până în atelierul de pictură.

Când, ce să vezi, pe locul modelului, acadeaua! Un zâmbet uriaș mi s-a întins peste bot.

Eram fericit. Eram tâmpit. Era așa de frumoasă! Avea cele mai proaspete culori în cele mai plăcute unduiri. Și mirosea așa de biiiiine.

Purtat de inspirație, am pictat-o perfect. Dar mirosea a acuarelă, era și nu era la fel. Am refăcut-o. Și încă o dată. Și iar. Și iar. Și-apoi mi-am amintit de pliculețele de zahăr din buzunar, pe care mi le îndesa mama peste tot, „în caz că te ia cu amețeală, pisunov”. Ce-ar fi să le pun eu în acuarelă? Pictez parfumul dulce și-o să fiu fericit! Degeaba, tot nu era la fel.

Așa de trist am fost, stăteam cu botul într-o labă și mă uitam lung la model. Ce rotund perfect! Nu ca mine, cu urechi. Ce corp subțire! Sigur n-ar da doi bani pe mine, bilă mov.

La sfârșitul orei, acadeaua a ieșit împreună cu Iedu – madam educatoarea, așa-i ziceam când nu-mi plăcea. Iar acum o invidiam de groază! Am ieșit și eu după ele și le-am urmărit până în curte. Iedu stătea pe bancă, acadeaua înfiptă în fața ei. Mă uitam la spiralele ei colorate și iar zâmbeam ca prostul și rămâneam holbat hipnotizat.

Hipnotizat probabil de-adevăratelea și fără pliculețele de zahăr să mă trezească, am ieșit de după ciuperca de joacă și m-am îndreptat spre acadea. (continuarea în revistă)

Despre autor: Motanov e unul dintre editorii Revistei de Povestiri. El se ocupă de textele venite de la cititori, dintre care alege două pe care le publică în fiecare număr. Altfel, îl găsiți pe Facebook, unde face antrenamente de imaginație de două ori pe zi cu prietenii lui.

Despre Revistă: Revista de Povestiri e o publicație lunară scoasă de asociația Brain Fitness, al cărei scop e să promoveze ficțiunea prietenoasă și să îndemne oamenii la scris și citit creativ. Detalii despre cum o poți cumpăra aici.