Franck

Taică-tu e mafiot sau ai venit aici să te prostituezi? m-a întrebat noul meu coleg de bancă. Atunci, prin toamna lui 2000, lucrătoarele sexuale din Lyon făcuseră un marș de protest împotriva celor românce care le-ar fi stricat piața cu prețuri mai mici. Eu nu venisem însă să le fur pâinea de la gură. Tata lucra la fabrica de ciment din Medgidia, iar Romcimul fusese cumpărat de compania franceză Lafarge. Am fost trimiși trei ani la Lyon, cât să-l școlească pe el în noua metodă de lucru înainte de a-l trimite înapoi în țară. Așa am avut și bani pentru o școală privată de fițe la care m-au dat ai mei pentru că nu știam franceza și le era teamă să m-arunce în sistemul public.

Fotografia 1
Am 14 ani și e iarnă, suntem în 1999. Ca mai mereu, în pauze mă plimb cu o prietenă pe aleea care înconjoară parcul din fața școlii, sunt îmbrăcată aiurea și am aparat dentar. Ne intersectăm pentru prima oară. E cu un an mai mare, și se plimbă și el c-un prieten. Poartă o geacă de ski albă de firmă, pantaloni gri-bej și teniși de skate. Are ochii verzi, tăioși, și părul de un blond cenușiu, tuns în stilul Nick Carter de la BSB. Mă privește scurt și arogant vorbind cu prietenul lui. Pentru mine e le coup de foudre.

Un an mai târziu, destinul face s-ajungem colegi de bancă. Franck rămăsese repetent. Aflu că îi plac blondele care miros a vanilie, cu părul lung și sânii mari. Își pierde virginitatea în același an cu Sophie, o tipă dintr-o clasă mai mică turnată după tiparele lui, pe care o tăvălește ostentativ pe bancă, în fața mea, în timpul pauzelor, de-i simt și-n timpul orelor mirosul dulceag. Eu sunt exact pe dos: brunetă, tunsă băiețește, cu sânii mici, și abia ce mi-am cumpărat primul parfum, care miroase a grepfrut. Mă încurajez, îmi spun că nu sunt chiar fără speranță – deși urăsc vanilia –, pentru că-i place și de Alizée, care în 1999 face valuri în Franța cu Lolita. Iar ea e brunetă și are sânii mici.

Fotografia 2
Am terminat de vorbit, dar n-a închis. Nu aud mare lucru la celălalt capăt: respirația lui, mai pufăie din când în când, mai o ușă deschisă, pași, se mai foiește. Pun telefonul pe covor și îmi văd de treabă, citesc lângă Franck, mă dezbrac lângă Franck, m-aplec din când în când să verific dacă și spune ceva. Adorm așa, un pic tensionată. Nu-l întreb niciodată dacă și-a dat seama de conversația noastră mută din noaptea aia.

Declarația
Vorbeam cu orele la telefon. După ce-mpărțeam banca toată ziua la școală, mă suna și serile, c-avea minute. Conversațiile noastre se plimbau nonșalant de la subiecte de școală la bârfit colegi, profesori, directorul școlii, ce fete i se păreau lui bune și ce păcat că erau proaste sau ce nașpa erau tipii care-mi plăceau mie, dar nu la fel de nașpa ca cei care mă plăceau pe mine. Râdeam mult împreună, iar Franck avea un râs frumos, plin și gutural.

Odată mi-am luat inima-n dinți. Eram colegi de bancă de mai multe luni decât mai aveam eu de stat în Franța, și i-am făcut prima și ultima mea declarație de dragoste la telefon: Tu știi că mie-mi place de tine, nu? A trebuit să-mi țin respirația și să dau drumul cuvintelor rapid, dintr-o singură suflare. Au ieșit până la urmă, dar el tăcea. Hai, c-ai auzit ce-am spus, de ce taci acuma? Mă înroșisem și mi se părea că aerul din cameră se încinsese și se-nvârtea cu mine, regretam că îndrăznisem să deschid gura. S-a bâlbâit și s-a făcut că se ceartă cu maică-sa, zgâlțâind telefonul. Prr prr. Mama tocmai a făcut clătite și trebuie să mă duc în sufragerie să le mănânc cât sunt calde./ Hai Franck, nu face asta./ Te sun după! / Nu, Franck, acum. Ce dracu. / Te sun. S-a lăsat liniștea în cameră. Am făcut o baie lungă și am plâns cu sughițuri. Mai mult ca sigur am adormit cu vreuna dintre melodiile pe care le ascultam ca să mă gândesc la Franck - Stan de la Eminem, pentru ploaie și partea cu but your picture on my wall, și Can’t Take My Eyes Off of You în interpretarea lui Lauryn Hill, pentru toată melodia. Fusesem pregătită pentru un refuz, dar poate nu și pentru faza cu clătitele.

A doua zi s-a purtat adorabil cu mine la școală, iar eu am luat-o ca pe o insultă. Eram rănită și umilită. N-aveam nevoie de compasiunea lui, așa că m-am mutat din bancă cu Emilie, pe rândul din mijloc. Emilie era suavă și avea picioare frumoase, era și singura fată din clasă cu care mă-nțelegeam bine. Când Franck a intrat și a văzut banca noastră de la perete goală, s-a enervat și-a aruncat c-un scaun după mine. M-am ferit, am apucat scaunul de pe jos și l-am aruncat înapoi înspre el. Am ieșit fugind din clasă, cu el după mine. M-a prins undeva pe scări și m-a lipit de un perete. Gâfâiam amândoi. S-a uitat fix la mine și mi-a spus cuvintele magice: Proasto, n-o să te iert niciodată că m-ai abandonat.

După acest incident n-am mai vorbit până nici nu mai știam cine pe cine era mai supărat. Am continuat în schimb să scriu poezii naive despre el, în care încercam să imit stilul lui Prévert. I-am scris și o scrisoare lungă și sfâșietoare pe care am rupt-o în bucățele. Le-am păstrat însă și le-am lipit pe toate, una câte una, după câțiva ani. Nu i-am dat s-o citească niciodată, dar i-am spus de ea, ca să-l chinui. Asta tot după câțiva ani.

Fotografia 3
Suntem în sala de sport. Toate fetele poartă tricouri albe și pantaloni verde închis cu sigla Ombrosa, echipamentul școlii, iar cei care se antrenează la gimnastică, costume speciale, albe și mulate. Franck e vicecampion național la paralele, la juniori. Aș putea să mă zgâiesc la el cu orele cât se învârte pe bara fixă sau sare de la o paralelă la cealaltă. Se dă jos de pe bară și-și începe diagonalele la sol. Ridică brațele și mă privește din colțul celălalt, mi se pare că rânjește înainte să se arunce cu capul înainte. Podeaua e cam proastă și duduie, o simt vibrând sub mine. Franck se oprește chiar în fața mea, la nici jumate de metru, c-o bubuitură în saltea. Mă fixează, eu nu mă mișc, mi s-a tăiat respirația. Îi trag un zâmbet de numai atâta poți?, se enervează, își reia diagonalele și se oprește și mai aproape, cât să mă lovească. Mi se taie iar respirația, dar îl provoc din nou. N-are mai mult de 1,72m, dar un corp perfect, cu mușchii alungiți și o piele superbă, aurie, care miroase a copilărie, cam ca laptele praf.

În aceeași bancă
Cel mai mult ne plăceau orele de biologie, pentru că și materia era mișto, și profesorul ne era complice, un mustăcios uscățiv la vreo 40 de ani, c-o privire sprințară. Ceilalți profesori nu prea-l aveau la inimă pe Franck. Comenta la orice, iar dacă i se părea cursul plictisitor, o spunea și nu-l mai interesa până la sfârșit. Mi-amintesc și acum grimasele profei de fizică, care se străduia să pară de treabă și să zâmbească tolerant pe sub încrețiturile frunții când Franck o sfida, până ei i se înroșeau tâmplele. Mustăciosul, în schimb, se distra cu noi. M-a scos odată la tablă să explic reproducerea și Franck a început s-arunce cu prezervative în mine. Proful ne-a privit cu semi-indulgență, a zâmbit, a spus OK, încetați și m-a trimis la loc în bancă. O zi obișnuită cu Franck.

A părut gelos o singură dată. Găsisem un bilețel în bancă pe care scria Je t’aime. R., și după miștourile de rigoare, s-a gândit să investigheze. L-am ajutat și eu, ce-i drept, servindu-i cu nonșalanță numele tipilor care-mi făcuseră avansuri timide, și exagerându-le un pic. A revenit mai târziu cu Ha! Adică ce, te plac toți tipii de la noi din clasă?, și vocea i-a fugit un pic în sus, ca atunci când era foarte agitat sau se certa cu cineva. Am zâmbit și n-am zis Toți, în afară de tine.

Pierdeam prea multă energie în războiul meu amoros cu colegul de bancă; n-am mai fost premianta clasei. Formam cumva un cuplu în clasă, acei ce-i cu ăștia doi. El era istericul ciudat care repetase anul și cu care nu se înțelegea nimeni, dar despre care se zvonea c-are IQ-ul peste 140, eu, o altă ciudată, de origini dubioase, care lua note mari și nu purta sutien pe sub bluze aproape transparente, explicând că sunt tradiționale la ea în țară. Înainte de el, la Ombrosa, avusesem mici flirturi cu băieți mai cuminți și tocilari cu care vorbeam chestii inteligente în stația de autobuz și care-mi scriau scrisori lungi de dragoste. Toți îl considerau pe Franck un clown penibil și nu-nțelegeau ce mi se-ntâmplă. Mie mi se părea normal, marile iubiri trebuie să fie mereu neînțelese. Ajunsesem să-i privesc de sus pe tocilarii ăia banali.

Ombrosa
Ombrosa era în Caluire, la vreo 20 de km de centrul Lyonului. Mergeam acolo cu autobuzele școlii. În multe privințe, semăna c-un pension: regulile erau stricte, îți sunau părinții dacă întârziai la ore și stăteam acolo până seara. Pentru probleme comportamentale ajungeai la terapie cu directorul, care convoca elevii considerați problematici și le ținea discursuri motivaționale în care strecura și un știi cât plătesc părinții tăi pentru școala asta, nu? Ombrosa era un conac cu pădure în spate și pajiște de jur împrejur. Colegii mei, mulți dintre ei, erau viitori moștenitori de imperii industriale, ca brunețelul cu ochi mari și nume nobil din clasa cealaltă, Archibald Verney Carron. Taică-su deținea uzinele de armament cu același nume. Alții, ca Franck, erau middle class, cu părinți care insistaseră să-i dea la o școală în care se predau multe limbi străine: engleză, germană, spaniolă sau japoneză. Aterizată din Medgidia, am învățat repede franceza ca s-ajung prima din clasă și să nu mai îndrăznească nimeni să mă-ntrebe dacă în România avem frigider sau aragaz. Asta până m-am îndrăgostit de Franck.

Fotografia 4
Avem de făcut un proiect împreună pentru o materie, cred că fizică. Cum părinții lui sunt plecați, am zis să terminăm proiectul la el în weekend, deși suntem în perioada în care nu ne vorbim. Stă undeva pe malul râului Saône, într-una dintre clădirile frumoase de pe chei care sunt portocalii după amiaza. Din memorie, Quai St Antoine nr.10. Ajung în fața ușii, sun. Îi ia ceva timp să-mi răspundă. Deschide ușa. Poartă doar niște boxeri mulați, gri.

Bineînțeles că n-am lucrat nimic la proiectul ăla. Mi-a făcut țanțoș turul casei în chiloți și ne-am oprit la dormitorul părinților lui. Era volubil și vesel din nou, vorbeam. Mi-a spus că maică-sa o să fie foarte nervoasă când o să afle c-a adus-o acasă pe colega lui româncă, îl sfătuise să mă evite. Am început să sărim pe patul părinților lui și să ne batem cu perne. Mi-a arătat o vază scumpă la care ținea foarte mult maică-sa, puteam s-o sparg să mă răzbun. La un moment dat, m-a trântit din pat și am aterizat pe covor, era să dau cu capul de tocul ușii de la balcon. A sărit imediat și m-a ridicat înainte să-mi dau bine seama că tocmai căzusem. Am admirat mereu reflexele băieților, așa că i-am dat cu perna în plină față drept mulțumire și-am fugit râzând în sufragerie.

Relațiile lui Franck cu restul lumii
Franck nu prea se avea cu-ai lui. Și nici cu oamenii în general. La școală avea o mână de prieteni din clasa a 11-a, foștii lui colegi de dinainte să repete clasa, cu care schimba câteva vorbe doar prin pauze. Printre ei, și o fată, Chelsea, care în anul ăla a ajuns prietena mea cea mai bună. Îl afectase că repetase anul. La prânz prefera să mănânce cu fete din anul nostru sau mai mici, întotdeauna altele și în general blonde. Când se-ntâmpla să trec pe lângă masa lor, o lua pe câte una în brațe și rânjea la mine. Pe tatăl lui spunea că-l urăște pentru că era autoritar și se purta urât cu maică-sa, pe care o disprețuia pentru că suporta asta. Când avea vreo 11 ani, mama lui a încercat să se sinucidă în garajul de la subsolul blocului, pornind motorul mașinii. Franck a găsit-o la timp și a chemat salvarea. După ce mama lui a fost externată, parcă nu se întâmplase nimic. N-aveam cum să verific povestea asta, așa cum nu puteam ști nici dacă tatăl lui a răpit-o pe mică-sa de la mănăstire și a luat-o de nevastă. Nici nu ar fi contat pentru mine dacă mințea.

Fotografia 5
Mă prinde din urmă în sufragerie și mă dărâmă din nou, de data asta pe covor. Îmi zice stai aici, nu te mișca și fuge s-aprindă niște bețigașe de tămâie cu care face fum în toată sufrageria. Se suie din nou pe mine. Ne zgâim unul la celălalt de aproape și ne suflăm fum în față. Timpul stă în loc iar pielea lui aurie dogorește deasupra mea. Nu sunt epilată, mă simt grasă și stângace. Mi-e frică să nu m-atingă și să râdă de mine că nu sunt așa cum ar trebui să fie o fată, așa ca-n filmele lui, mă zbat sub el și trec deasupra. Ochii lui verzi sunt frumoși și prin fum.

» citeste mai departe