Gay pride. 65 de minute.

Sar în taxi să ajung la Unirea, unde unele bulevarde sunt blocate. Taximetristul întreabă unde mă duc. „La marșul homosexualilor,” îl expediez, ca să priceapă repede, și regret instant că nu stau să-i explic cum e cu diversitatea, dar el e OK oricum („Bine că mi-ați spus, să știu pe cine să nu iau în mașină de-acolo”).

La marș suntem cam 200 (nu știu câți dintre noi sunt L, G, B, T sau Q – nu i-am verificat, nu contează). Cam tot atâția jandarmi, fotografi, cameramani, baloane, stegulețe și steagul mare, fluturat-dansant tot drumul. Se dansează în urma remorcii din care DJ Adrian Eftimie dă șlagăre EuroCheese pe beaturi electro („Cos you are free to do what you want to do/ you've gotta live your life,/ Do what you want to do”). Marșul e rarefiat, ca și cum în spatele fiecărui participant mai vin câțiva invizibili („Nu uitați că pentru fiecare dintre voi mai sunt 10 acasă”, se punctează la portavoce).

Se mărșăluiește în ritm de tobe live, se fotografiază Paul Dunca legat la ochi cu voal negru, se observă Remus Cernea. Se fotografiază picioarele interminabile ale lui Cami și rochia ei turcoaz, se aclamă europarlamentarul Michael Cashman, prezent pentru a șasea oară la marș, cu soțul. Se aplaudă discursul Irinei Niță, președinta Accept, se mulțumește celor 18 țări semnatare ale scrisorii de susținere pentru comunitatea LGBTQ.ro. Se face cu mâna curioșilor adunați în balconul Casei Poporului, curioșilor din Parcul Izvor, curioșilor de la balcoanele blocurilor de pe Bulevardul Libertății (trimitere involuntară la bannerul pe care scrie „Până nu sunt toți liberi, suntem toți prizonieri”). Aud engleză, germană, franceză, văd copii, oamenii se sărută, se țin de mână, văd bătrâni, mă bucură prezența ambasadorilor (SUA + soția și Marea Britanie), mă emoționează baloanele lăsate la final să zboare cu curcubee în coadă.

Nu sunt incidente, nu văd Noua Dreaptă, mă bucur de 65 de minute „pentru iubire, împotriva urii”. Care se termină la ora 19:00 punct, când ajung în capătul bulevardului – unde o doamnă grijulie îmi amintește că nu e bine să mă întorc înapoi afară cu stegulețul-curcubeu prins în păr.