GinGa: Multikulti is not dead

Gin Ga este genul acela de trupă despre care te întrebi cum de au rămas într-o relativă obscuritate având, totuși, toate elementele unei trupe indie de succes. Cu toate astea, au fani loiali (chiar numeroși, în Polonia) și entuziasmați care privesc trupa ca pe mica lor descoperire prețioasă, neșlefuită de ochii și urechile altora.

Comparată adesea cu Arcade Fire sau Broken Social Scene, Gin Ga combină sensibilitatea folkului cu forța și entuziasmul indie-rockului cu un electropop subtil, dar eficient. Pot crea o atmosferă romantică, melancolică, pe care, mai apoi, o transformă într-o degringoladă rock’n’ roll, cu o nonșalanță atipică altor trupe indie. Este o muzică ce nu are nevoie de multe artificii ca să te prindă.

Avându-l la voce și chitară pe Alex Konrad, la clape pe Klemens Wihlidal, la tobe pe Matthias Loitsch și la vioară pe Emanuel Donner, Gin Ga a reușit să atragă admirația sinceră a basistului Starsailor, James Stelfox, care li s-a alăturat pentru o serie de concerte și înregistrări.

Au avut concerte în majoritatea oraselor mari din Europa ( Paris, Londra, Roma, Berlin, Hamburg, etc.) și apariții în cadrul unor festivaluri de muzică faimoase: Eurosonic în Olanda, Spot Denmark, Culture Collide Festival USA și Primavera Festival Barcelona. Debutul l-au avut în 2008 cu albumul They Should Have Told Us, album pe care, ulterior, l-au refăcut sub supravegherea producătorului Daniel Rejmer, cunoscut pentru colaborările sale cu Nick Cave și Björk.

Am vorbit cu Matthias și Alex înaintea concertului lor de vineri, din Club Control, în încheierea festivalului austriac de scurtmetraje scurt filmAT.

Știu că trupa s-a format în Austria, deși nu sunteți cu toții austrieci. Cum v-ați întâlnit, cum ați pornit trupa?

Matthias: Eu, de fapt, sunt din sudul Franței, m-am mutat apoi în Austria datorită trupei.

Alex: Iar eu m-am născut în Bratislava. Matthias și Klemens erau într-o trupă iar Emanuel și cu mine cântam împreună, în trupa școlii, încă de când aveam 11 ani. Ne petreceam tot timpul liber în sala de repetiții, nu prea făceam nimic altceva.

M: Niciunul din noi nu este din Viena dar cumva, ne-am adunat toți acolo.

Faptul că aveți naționalități diferite și ați avut concerte și colaborări în foarte multe țări străine s-a tradus cumva și în muzica voastră?

A: Muzica noatră nu se încadrează neapărat într-o scenă „locală”, dar pot spune că face parte din așa-zisul „sector indie”. Multe trupe din Europa cântă același stil și nimeni nu mai cântă în limba lor nativă, ceea ce nu este neapărat un lucru rău.

M: Chiar dacă provenim din medii diferite, crescând cu diferite stiluri și surse de muzică, asta ne-a ajutat să avem alte perspective asupra procesului de creație muzicală. De exemplu, pe Alex l-a inspirat chiar muzica cu care a crescut în Slovacia.

A: Da, prima melodie pe care mi-o amintesc s-o fi ascultat a fost o melodie tradițională slovacă.

De fapt, imediat cum am ajuns la hotel în București, am deschis televizorul (asta pentru că nu am unul acasă) și am rămas blocat pe postul ăsta care difuzează doar muzică populară românească.

Ți s-a părut în vreun fel asemănătoare cu muzica voastră tradițională?

A: Este foarte diferită de muzica tradiționala din Germania sau din Slovacia. Este mult mai întunecată, mai tristă uneori, dar are și mai multe fețe. Asta mă și determină să creez muzică în continuare, dualitatea pe care o poate avea o melodie, cu partea veselă și cea tristă.

Am văzut că ați avut colaborări și concerte împreună cu multe alte trupe, chiar și cu Dorian Concept, un artist cu un stil foarte diferit de al vostru.

M: Acela chiar a fost un concert ciudat, dar destul de amuzant.

A: Lumea nu își dă seama că noi nu reușim să ascultăm trupele alături de care cântăm. Reușim să interacționăm cu ceilalți fie înainte, fie după concert.

M: Vorbim cu membrii celorlate trupe destul de rar și ne pare întotdeauna rău că nu le prindem concertele.

Spuneți-mi despre albumul vostru de debut They Should Have Told Us, lansat în 2008. De ce l-ați relansat în 2010?

A: L-am înregistrat de la început, cu totul și asta pentru că am avut alte posibilități și alte persoane care să ne susțină de această dată. A fost ceva ce ne-a făcut plăcere și ni s-a părut un pas logic.

În momentul de față, înregistrăm deja al doilea album pe care sperăm să-l lansăm înainte de vară. Cred că se poate vedea de pe fețele noaste că lucrăm în studio de trei săptămâni neîntrerupt, câte 14 ore pe zi, așa că venirea la București e vacanța noastră.

Aveți niște videoclipuri foarte distractive. Le realizați singuri sau mai colaborați și cu altcineva?

A: Suntem cu toții implicați în conceperea videoclipurilor. Colaborăm, de asemenea, cu regizorul Fanny Brunner.

M: O apreciem foarte mult deoarece ne permite să improvizăm, să creăm situații noi, care nu se află în scenariu, nu rămâne fixată pe o idee. De exemplu, videoclipul pentru melodia Dancer conținea, la început, doar un mic segment în care dansam. După ce am făcut repetiții pentru acel dans, ne-am uitat la fimări și ni s-a părut că eram foarte amuzanți, așa că am decis pe loc să facem restul videoclipului în același fel.

A: Versurile melodiei erau importante pentru ideea videoclipului și am reușit să nu fim rușinați de felul în care dansam.

M: Ne-a plăcut să părem extrem de serioși dansând într-un fel atât de ridicol.

Fotografii de Daniela Diaconu