Guerrilla + Festivaluri = Love

Prima oară la un Festival
Aveam aproape 16 ani când am fugit de acasă, pentru a ajunge la primul festival de rock din România de după ’89 – TimRock 90. Ca să fie limpede imaginea: am plecat cu o trupă din Târgoviște, căruia îi zicea Pas Infinit, pe post de cărător de scule. Pe stadionul lui Poli Timișoara, urmau să se producă, timp de trei zile, o groază de trupe de la noi și una din afara țării, pe nume Riblja Corba (ciorbă de pește) din - încă la acea vreme – Iugoslavia. Am aflat, ulterior, că postul ocupat (cu forța) de către mine se chema „roadie”. Fiind prima ieșire, m-am accesorizat și eu cu ce-am găsit pe lângă casă, dar în concordanță cu ce credeam eu că este cultura rock: cizme îmblănite (n-aveam bocanci), blugi, o geacă de primăvară căreia îi tăiasem mânecile și pe al cărei spate desenasem ceva „rău” și mai aveam pe mâini niste lanțuri de tinichea sustrase din caseta cu bijuterii a mamei. Tot harnașamentul ăsta era însoțit de o claie de păr de o lungime incertă, nici lung, nici scurt, atât doar cât să pară neîngrijit.

În prima zi de festival, când am ajuns în preajma stadionului, locul era inundat de o mare de plete, piele, blugi rupți și geci cu însemnele trupelor favorite: AC/DC, Iron Maiden, Judas Priest, Led Zeppelin etc. Prin comparație, eu arătam ca un exercițiu de diletantism. În plus, nu reușeam să înțeleg cum de p’ăștia din vestul țării nu i-a tuns miliția? N-a apucat să mă muncească foarte mult întrebarea asta, pentru că, odată intrat în stadion, a început socializarea la gura sticlei cu cei din partea cealaltă de țară. Atunci se putea întâmpla asta, deoarece controlul la intrare era minim spre inexistent, așa că fiecare dintre noi își căra în desagă licoarea favorită, achiziționată din preajma stadionului. Nici scena nu beneficia de pază sau garduri de protecție: în momentul în care un vocal entuziast ne-a chemat lângă el, câteva zeci de rockeri am luat-o personal și ne-am cățărat pe-acolo, ca să ajungem lângă trupă. Concertul a fost oprit, iar trosnetele ce veneau de sub scenă plus rugămințile organizatorilor ne-au convins să ne dăm jos înainte de a se prăbuși. Cert e că festivalul n-a apucat să-și urce toate trupele pe scenă: fusese întrerupt, spre ciuda tuturor, de ploaia care a dat peste noi în ultima zi.

Ce ți se poate întâmpla la un festival de muzică și nicăieri în altă parte?
Azi, la un festival, găsești cealaltă Românie: aia care nu există în tabloide, aia pe care n-o vezi la televizor sau în fața lui, ori aia pe care n-o auzi la radio. Pe lângă asta, eu cred că festivalurile sunt cea mai eficientă formă de culturalizare. În plus, spațiul unui festival este cel în care auzi cel mai des: te rog, pardon, scuză-mă și mulţumesc – spuse și în română, și în engleză.

Cel mai mișto live pe care l-ai văzut vreodată
Cel mai mișto live a fost, de fapt, cea mai surprinzătoare succesiune de live-uri: acum doi ani, Sonisphere i-a avut pe scenă, printre alții, pe Anthrax, Megadeth, Slayer și Metallica, iar a doua zi, în altă parte a Bucureștiului, a fost concertul Massive Attack.

Line-up-ul ideal al unui festival ar trebui să îi aibă pe …
Line-up-ul ideal este compus din artiști pe care nu i-a încăput încă nicio scenă românească: Foo Fighters, Biffy Clyro, Artic Monkeys, Snow Patrol, Kings of Leon și, obligatoriu, Roger Waters cu The Wall.

Trupe de neratat vara asta la festivalurile powered by Guerrilla. De ce tocmai festivalurile astea - câte un scurt argument pentru fiecare.
SUBSONIC – este cel mai tânăr festival de la noi, dar și cel mai dedicat unei singure zone: cultura bass. Departe de orașe, între pădure și lac, Subsonicul este festivalul care va crea dependență rapid. Eu voi merge pentru Shapeshifter, Rockwell, Dub Phizix și Bush Chemist.

B’ESTFEST – care tocmai s-a terminat, rămâne zeul absolut al festivalurilor de la noi prin dimensiunea line-up-ului, prin multitudinea de scene, prin numărul mare de metri pătrați pe cap de consumator de festival și prin experimentul antropologic la care participi implicit, conform căruia, în câțiva ani, locuitorii din Tunari vor fi integrați perfect în masa plătitorilor de bilet.

EXIT FEST – este ușor de accesat, iar în schimbul banilor pe care îi dai pe bilet primești câteva tone de trupe live, pe care altfel nu le-ai găsi în același loc. Sunt de neratat concertele trupelor New Order, Erikah Badu și Wolfmother.

PADINA FEST – muzica celor de la OCS, Man, Vița de Vie, Șuie Paparude și Kumm este doar un pretext; aici, de bază fiind alpinismul, maratonul, mountain bike-ingul și workshopurile.

ROUTE 68 SUMMER FEST – este răspunsul vestului țării la ce se întâmplă în sud în materie de festivaluri: tot ce e mai de preț în muzica românească. De la Zdob și Zdub, Omul cu Șobolani, Luna Amară, Șuie Paparude și Paraziții până la Grimus, The MOOoD, Persona, Negură Bunget sauȚapinarii vor fi de găsit aici, timp de trei zile, pe trei scene.

SZIGET FESTIVAL – măcar o dată în viață, fiecare dintre consumatorii de muzică ar trebui să-și aducă obolul de recunoștință față de Sziget, îmbarcându-se spre insula Óbuda, locul în care se întâmplă unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa. Anul asta, pariez pe live-urile The Pogues, Glasvegas, Korn, The Killers, dEUS, Noah and the Whale, Crystal Fighters si The XX.

STUFSTOCK – dupa 10 ani rămâne un reper în zona festivalurior autohtone. O săptămână în Vama Veche, în care, pe lângă binecunoscuta schismă dintre textiliști și nudiști, o să ai și o zonă comună în care teatrul, filmul si fotografia se vor întâlni cu muzica celor de la The Subways, Dubioza Kolektiv, E.M.I.L., Coma, East Roots, Dub Incorporation, Trooper, Gândul Mâţei, Alternosfera și Byron.

DELTA FEST MUSIC – ar putea fi supranumit Festival de Muzică de Hamac. Oricum,important este să ajungi la Sfântu Gheorghe, că de restul se vor ocupa Kraak & Smaak, Khidja, Subcarpati, Gojira, Limun, Zicu & Ufe.