Holy Folk: Laura Marling

O puștoaică de trei ani din Hampshire fredonează prin casă versuri cu greutate: „I sing the song/ Because I love the man/ I know that some/ Of you don’t understand”. Piesa e a lui Neil Young și se cheamă The Needle and the Damage Done, iar Laura a auzit-o de multe ori, pentru că e una dintre preferatele tatălui ei. Cincisprezece ani mai târziu, Neil Young o invită să cânte în deschiderea show-urilor lui, iar ea e mai mult decât Daddy’s girl, e deja Britain’s Golden Girl. Asta e, pe scurt, povestea Laurei Marling.

Laura s-a împrietenit și a cântat împreună cu Noah and the Whale, Johnny Flynn sau Mumford & Sons - o mână de artiști ce duc mai departe tradiţia instrumentelor acustice. Cu toate astea, Laura e o prezenţă stingheră și oarecum ruptă de contextul muzical actual, și aproape că nu găsești nimic la ea din formula magică de succes –dacă aşa ceva există – a altor artiste la fel de tinere. Nu e la fel de personală/ molipsitoare ca Adele, la fel de expansivă ca Florence Welch sau la fel de jucăușă precum Kate Nash, iar dacă încerci să afli mai multe despre ea din interviuri sau din show-urile live, vei primi doar porţii mici. Când e pe scenă, Laura n-are o rutină complicată. Privirea e fixată aproape-ntotdeauna într-un punct îndepărtat, iar interacţiunile cu publicul apar doar atunci când povestea despre o piesă anume trebuie neapărat spusă. E fantomatică, atipică şi hipnotizantă; zâmbește rar, și-atunci două gropiţe îmblânzesc seriozitatea care o caracterizează.

De la primul album, Alas I Cannot Swim, încoace, ritmurile de chitară au evoluat mult, iar versurile din perspectiva adolescentină s-au transformat în povești tot mai complicate, semi-obscure. Aspecte ale feminităţii, înclinaţia naturală către bine/rău și tot felul de demoni veniţi de nu se știe unde par să-și fi făcut loc în versurile intonate de vocea matură, percutantă. „Shy and tired-eyed am I today”, spune Laura în Sophia, una dintre piesele de pe ultimul album, A Creature I Don’t Know. Are 22 de ani acum și o autenticitate aproape dezarmantă.

În 2011, la Brit Awards, a câșștigat premiul pentru cea mai bună solistă britanică. Întrebată cum se simte, a răspuns: „it’s nice”, iar discursul de mulţumire a început cu: „Thank you. My name is Laura.” În curând, cred că nu va mai fi nevoie să se prezinte.

Pe 2 aprilie, Laura Marling va lansa o versiune nouă a albumului A Creature I Don’t Know, care include 16 piese cântate în catedrala York Minster.