În final, noi ce mai mâncăm?

Acum vreo nouă ani ani mă pregăteam de bac. Fumam un pachet mic de țigări pe zi, dintre cele care aveau numai 10 țigări (decent). Beam doi litri de Cola Zero pe zi (nu foarte decent). Mâncam două pernuțe cu cașcaval de la Fornetti-ul de vis-a-vis de liceu (cu siguranță deloc decent). Înainte să devin un soi de adult, mâncam chestii gătite mișto în casă, de mama, fără sare chiar, că eu și tata suntem hipertensivi. Ba chiar amestecate cu cap, pentru că citiseră ai mei faza cu regimul disociat. Pe vremuri, am avut glumița mea că sunt pro regim disociat: nu o să amestec nimic cu alea două mini-amandine! Acum, mândrii consumatori de kale ar strâmba din nas la glumița mea. Până și eu mă strâmb la glumița mea, acum.

Pe la 20 ani a început prima mini-revoluție: domiciliul a fost înnobilat de un juicer, iar eu începusem să beau frenetic tot felul de sucuri de legume și fructe, după ureche, fără să îmi pun problema despre cum se amestecă între ele și cum trebuie consumate. Totul OK până am început să cercetez eu… viața, practic, în ansamblul ei, și am început să militez prin nutriție la adresa a diverse nedreptăți din lume. Dusă până acum la doi nutriționiști cu discursuri antagonice și rămasă până la urmă cu o tonă de informații extrem de greu de aplicat în viața de zi cu zi, m-am resemnat în fața sutelor de studii și poziții despre alimentație și a corelărilor cu diverse boli dezvoltate în contextul actual de trăi.

Cred că am auzit zeci de teorii despre felul în care oamenii își negociază relația cu mâncarea. Fie sursă de plăcere elegant-hedonistă, fie sursă de hiperstres - fie pe exces, fie pe minus, fie viciu, fie fantezie mitizată (corpul cere el ce are nevoie), fie sursă de obsesii patologice. Am auzit o grămadă de oameni care își dau cu părerea fondat sau nu despre ce e sănătos să halești, adepți ai nu știu câtor studii pe care le transformă în biblii, sceptici indiferenți sau: specia de oameni care te comentează la masă când urmează să îți inserezi dumicatul în orificiul fonator sau te privesc ca pe un delincvent dacă bei alcool, și așa mai departe, știți voi.

Eu, după ce am cugetat cum am considerat mai bine de cuviință, am luat niște decizii, am trăit după ele, mai bine, mai prost, depinde. Am fost raw-vegană până am făcut un fel de alergie la clorofilă or something like that. Am fost ani de zile ovo-lacto vegetariană, care totuși mânca pește. Acum o lună s-a deschis un van de mâncare în curtea locului unde lucrez și am simțit că aș fi fost pasibilă de apoplexie dacă nu înfulec un meatball turcesc, în ciuda tuturor discuțiilor despre poluare + morală + etică and then some pe tema cărnii de animale. Unde e adevărul, unde se ascunde el, de ce ne judecăm pe noi înșine și unii pe alții atât de puternic pe teme alimentare și în fond și la urma urmei, cum dobândim discernământ? Cine e autoritatea, cine decide ce e bun? În cât timp, oare, poți reduce incidența obezității și a bolilor cardiovasculare, dacă mergi pe direcția legiferării unor măsuri administrative?

Durează cam o generație pentru a implementa o schimbare relevantă în comportamentul colectiv de consum al hranei, aflu de la unul din speakerii de la dezbatere, și mă gândesc cu tristețe la copilașii cărora o să le fie super greu să mănânce sănătos odată ce cresc cu tona de gunoaie tip mâncarea 2016. După ce că părerile sunt împărțite între specialiști și nu suntem încă chiar atât de departe din punct de vedere evoluție versus știință ca să se fi perfectat deja rețeta de viață corectă și universal aplicabilă, mai apare și discuția despre cât de necesară este o repoziționare a mecanismelor care influențează consumatorii în privința alegerilor alimentare. Marketingul alimentelor abundente în calorii, concentrate și mai ieftine decât alimentele sănătoase, poate atrage după sine, de exemplu, introducerea unor taxe care să descurajeze consumul excesiv de grăsimi și zahăr. Trăim acum o traducere a vremurilor de odinioară când era OK să ai reclame pe toate gardurile cu cowboy-ul Marlboro?

#WeAreWhatWeEat este locul unde s-au întâlnit pe 16 martie mai mulți specialiști în nutriție pentru a dezbate posibile soluții de ordin administrativ la adresa problemelor derivate din boli cauzate de alimentație, la nivelu statelor membre ale Uniunii Europene. Dezbaterea din Bruxelles a fost urmată de o expoziție în cadrul Parlamentului European a unui artist de origine română, Valentin Duceac.

Roberto Bertollini, reprezentantul Organizației Mondiale de Sănătate în Uniunea Europeană și Chief Scientist la birourile OMS din Europa a vorbit despre faptul că obezitatea conduce la cele mai frecvente și grave probleme cardiovasculare la ora actuală și există un procent foarte ridicat de supraponderali în Europa, în jur de 50%. Diete dezechilibrate caloric și asociate frecvent cu un nivel de socio-economic scăzut împiedică asigurarea unei alimentații diversificate și sănătoase. Abia legiferarea este pasul care va conta, în opinia lui Bertollini, chiar dacă trebuie să atingă inclusiv advertisingul alimentelor nesănătoase și accesul copiilor la acestea. Self regulation has been shown to be not much effective, zice Bertollini. Deci posibile soluții cu efect la nivel colectiv sunt politici diferite de preț, o comunicare vizuală despre ingrediente pe etichetă și profesioniști în sănătate desemnați să se îngrijească de promovarea unor obiceiuri sănătoase. Și reprezentantul Organizației Europene a Consumatorilor, Ilaria Passarani, a subliniat importanța de a interveni asupra marketingului care se aplică produselor alimentare pentru copii, precum și implementarea color coding-ului. O combinație între dietary guidelines și food labeling precis e și propunerea celui care vine cu rezultate științifice și argumente cu multe cifre - șeful secției de nutriție din cadrul EPSA - European Food Safety Authority, Valeriu Curtui.

Mai e și problema contextualizării alimentației în raport cu hormonii și posibilele cauze de apariție a cancerului. Gastroenterologul Andre Van Gossum, profesor la Free University of Brussels, a vorbit despre cum trebuie urmărit nivelul de insulină și cum acesta se află în raport direct cu mișcarea pe care o facem și a explicat cum depunerile adipoase abdominale pot crea inflamații în corp. Mai nasol e că organul-făptaș, creierul, nu numai că știe să „scaneze” alimentele doar pe cale rațională, după ce în prealabil a primit informație despre ele, dar ajunge să confunde alimentația cu o sursă de stres. Mihaela Bilic a deschis discuția așa și a explicat că efectele adaptative care au loc în corpul uman se pare că se trag acum din cantitățile prea mari de mâncare pe care ni le administrăm, iar această abundență este ceva ce pare să tâmpească capul și ulterior corpul. Acum nu mai vorbim de mâncare pentru nevoia de supraviețuire, ci cum ne gestionăm excesul și sedentarismul. Diversitatea și abundența creează o confuzie pe care creierul nostru se pare că nu știe să o prelucreze prea bine. S-ar părea că organul a pierdut noțiunea de porție în fața consumerismului, practic, iar noi trebuie să reînvățăm să citim mâncarea, atât pentru noi, cât și pentru copii. Pe cât posibil fără să ne îmbolnăvim de ortorexie și nici de obsesii cognitive cât suntem pe drum, și făcând eforturi serioase de a disocia hrana de emoții sau compulsivitate. În opinia Mihaelei Bilic, miturile sunt cele care ne fragilizează și ne transformă în mici analfabeți din punct de vedere alimentar, iar pericolul cel mai mare îl regăsește în dozele care ies din parametrii sănătoși.

După ce s-a terminat conferința, am ieșit pe stradă cu gândul că ar trebui să verific ce fel de juicer am, dacă e OK punctul termic în care ajunge când prelucrează fructele, ca să nu le strice temperatura. Și că abia aștept să ajung acasă să aplic toate ideile sănătoase. Imediat după ce mănânc niște cartofi prăjiți cu maioneză și am dau iama și în cărnet și beau și o Cola. Imediat după o să am grijă la fructișoare. (Nu, Cola nici nu mai era Zero).

După conferință a avut loc expoziția seriei #Ingredients a lui Valentin Duceac, 36, artist vizual de origine română. Bistrițeanul este plecat de la 11 ani cu familia în Germania, stabilit ulterior în SUA, respectiv Canada, iar acum rămas de 7 ani în Berlin. #Ingredients este alcătuită din mai multe canvasuri și cuburi care desfășoară strict textele de pe etichetele de ingrediente, precum și un video. Duceac a locuit în Canada, loc care îi amintește de Pop-Tarts și aromele în care se găseau. După ce a studiat design de produs la Berlin, și-a pornit discursul evitând imaginile și concentrându-se asupra textelor marginale, cu care a intrat compozițional în relație pe mai multe direcții, una din ele fiind textele de spam care ajung în inboxurile noastre - Viagra: Celebrate spring fully armed.

Limbajul specializat - un jargon de cele mai multe ori inaccesibil omului de rând, concentrarea pe circuitul mai puțin văzut de informație și detronarea imaginilor puternice din layoutul de prezentare de produs sunt câteva elemente care pot caracteriza demersul lui Duceac. Atent la artiști conceptuali precum Joseph Kosuth sau Barbara Kruger, Duceac este tributar unei exprimări concise, lucrează în seria asta cu variații cromatice puternice și se poziționează aluziv față de pop-art.

Preocuparea pentru comunicarea marginală a alimentelor din punct de vedere informațional nu înseamnă automat că Duceac obsedează pe tema ingredientelor, dar îl preocupă cu siguranță alimentația sănătoasă. Nu este critic la adresa industriei alimentare și nici nu atacă marketingul dedicat mâncării - mai degrabă se ghidează după ideea că the text becomes an image și lucrează cu zona incertă de informare și felul în care se petrece procesul, cât și cu încodarea specifică domeniului.