Instagram cu coloană sonoră de pe Shazam (2)

Efterklang - Black Summer [23 aprilie 2015, 11:57]

E liniște, dar iată-mă scriind cum aș vrea să fiu într-un oraș care azi nu mai există, într-un București în care dorurile mele nepotrivite cu lumea de azi și-ar găsi mai lesne locul. De fapt, la sfârșitul unui drum în care te-ai chinuit, spetit și repornit de zeci de ori, după ce-ai mers și ca racul, și ca dracul, și-nainte, și-napoi, și călare și pe jos, înțelegi mai bine ca niciodată că liniștea, aia bună, e în niște lucruri înfiorător de simple și că fără ele, cam nimic nu are rost.

L., mi-e dor să bem bere în oraș în amiezi ca asta când a venit vara, așa cum mi-e dor să nu fac nimic, să merg să mă îngrop cu cracii în nisip și să mă iubesc cu un băiat.

Banks - Goddess [19 aprilie 2015, 16.04]

Secvenţă cu plajă fără sun screen pe terasa blocului, în care el îmi poartă ochelarii de soare, iar eu îmi port cămaşa cu vedere la sâni. Ne aprindem câte o ţigară în acelaşi timp cu vecina de la fereastra de vizavi, el se întreabă dacă ar fi sorţi de izbândă s-o chemăm la un threesome, eu caut plictisită telecomanda în timp ce traversez sufrageria. În oglindă îmi studiez pielea care începe să-şi schimbe, neregulat, culoarea, mă gândesc că aş schimba la fel de rapid năravuri şi moravuri. În spatele meu el se amuză la versuri, Eşti ca Luceafărul, muritor şi cald, aş vrea să spun. În schimb, deschid frigiderul, bag capul înăuntru ca Naomi mahmură înainte de o şedinţă foto cu Testino şi inspir adânc, ca Amalia la Nottara.

Yarom Bia - Kiosk [1 mai 2015, 11 :43]

Am băgat mâna într-un automat de dulciuri de la metrou, era frig și bine înăuntru, m-aș fi ascuns cu totul printre biscuiți cu sare, napolitane și croissante.

- Dacă ai sta în automat ce preț ți-ai pune? a întrebat el.

29.99 era prețul unei cărți cu același nume care se vindea foarte bine chiar și în automate - dar prețul ar trebui exprimat probabil într-o monedă mai potrivită: 29.99 de caramele în ambalaj de staniol, 29.99 de pantofi stângi puțin mai mici decât dreptul, 29.99 de alarme de telefon care nu sună asurzitor dimineața etcetera.

- Ok, cumpăr tot.

La Feline - Adieu l’Enfance [22 aprilie 2015, 09 :43]

Uneori îmi amintesc de foarte demult, poate de acum 23 de ani, cum mă plimba bunica de mână prin centru. Părinţii m-au dus la dentist şi mi-au cumpărat o Pantera Roz. Am visat că mergeam cu tramvaiul printr-un Bucureşti care îmi apare deseori în vise, dar nu pot să îl identific cu nimic. La semafor mă uitam la tramvaie şi mi se păreau rupte din alt timp. În ce alt mijloc de transport mai poţi merge atât de încet şi de hurducăit pe mijlocul bulevardului? M-am tot gândit la Cişmigiu, la cum locul ăsta are o energie stranie. Ştii cum e când ne amintim de cineva, imaginea lor în mintea noastră e cea cu care i-am asociat sau văzut prima dată - iar eu văd peştera de la arteziană din Cişmigiu în noapte, cu licurici. Era octombrie şi eu ascultam Early Winter şi m-am dus în Cişmigiu să mă întâlnesc cu G., aveam mănuşi cu dungi şi fumam Kent şi asta a devenit o scenă dintr-o carte. Unde sunt locurile unde ieşeam pe atunci? Într-o cârciumă de cartier găseşti mai multă personalitate decât într-un bar de prima mână din minunata lume nouă. Ai observat că în cârciumile de cartier vei găsi mereu două lucruri - papanaşi înecaţi în ulei şi cartofi prăjiţi înecaţi în acelaşi ulei în care au fost făcuţi cei dintâi? Ma gandesc la un autobuz, în luna martie 2007, l-am cunoscut pe H. şi am dansat beţi la Şuie Paparude şi ne-am sărutat. Suntem fericiţi. Mă gândesc la Cafe Deko, cum am cunoscut-o pe I. Ma gândesc la A.N., noi dansând în Expirat. Noi pe terasa Motoare. Ma gândesc la vara cu M. și S. Am vazut Donnie Darko, în apartamentul din Titan, era vară şi 38 de grade. Mă gândesc la mine mergând pe bulevardul Kiseleff să îmi iau rămas bun de la D. pentru prima oară. E iarnă, 2009, şi eu port ciorapi negri groşi cum am vazut pe un blog la surorile Olsen, pe sub pantaloni gri. Sunt prima oară pe aeroportul Otopeni. Mă gândesc la fericire, la cum se simţea ea. Mă gândesc la momentele în care m-am simţit tânără. Nu mă mai simt tânără.

The Method - I’ve got a cat [22 aprilie 2015, 22:39]

Am trecut azi pe lângă o florărie cu miros de regina nopţii în drum spre casă. Mi-a amintit de serile când mă plimbam cu Mama şi Tata pe bulevardul din Neptun, era august şi mirosea regeşte a petunii şi a floarea asta din care mi-aş face cunună. Eu vroiam să văd parcul cu păuni, dar nu se putea intra. Nu am mai fost acolo de 20 de ani, dar mirosurile astea mă duc mereu înapoi acasă, la caniculă, rochii de promenadă înflorate, parfum de ţigară ASSOS şi acel început de ani ’90 pentru care aş da oricând verile de acum. Dimineață, m-am trezit pe o vreme de început de ploaie, început de furtună cu cer alb de primăvară la pădure, de plimbare cu trăsura la Buftea pe domeniu, de ploaie peste o casă veche la Gura Râului. Am visat că eram la New York azi noapte; nu mi-a plăcut, era plin de praf și norii plini de cerneală; mi-e dor de lucruri din astea simple ca bună ziua și la fel de naturale ca atunci când nu mai ai internet pe telefon de ceva săptămâni și îți amintești că viața se construiește altfel.

Reptile Youth - Away [28 aprilie 2015, 00:49]

Pe bicicletă e cel mai firesc să înveţi să mergi ca să poţi să sfidezi viteza vântului şi vitejia însingurării atunci când ziua se anunţă tulbure. Dar şi ca să (în)frângi câteva rămăşiţe de inimi în moleşeala aia de după o zi întreagă de scris şi umblat, când nu vrei decât să nu-ţi mai simţi cămaşa lipită de coaste şi picioarele înţepenite unul într-altul pe scaunul din metrou.

Pe oameni e cel mai firesc să îi cauţi când ai doruri. Să-ţi laşi cuvintele, atunci când le ai, să ia calea eterului. Să deschidă uşi şi să spargă, uneori, ferestre. Să ademenească, să apropie, să surâdă în locul tău atunci când maxilarul ţi-e încleştat în faţa unei fete cu ochi mari şi haină albastră, care nu spune nimic pentru că ştie că ce-i al ei e pus departe.

Kate Bush - Running up that hill (ANTONINE & H1987 COVER)[21 aprilie 2015, 17:31]

Jumătate de raft de măști de păr pe care le țin în baie îmi aduc aminte de momentele în care am dat bani pe produse scumpe ca să nu par mai puțin snoabă decât cei cu care împărțeam canapeaua, patul sau prosopul de plajă. La Marea Neagră aveam costum de baie ca de la Cannes din 1967 și l-aș fi lepădat oricând pentru că în fața celui mai bun prieten nu îți vine să te ascunzi niciodată. Când m-am îndrăgostit mă gândeam la pantaloni oranj Marni și a trebuit să înghit în sec și de sete, de parcă nu aș mai fi vrut niciodată să sărut pe cineva pe nepusă masă. Am încercat apoi să mă imaginez cu părul negru zburându-mi în valuri mari rotunde, la fel ca și fusta, în timp ce tălpile mi se răsucesc pe pardoseala unei crâșme cu muzică de demult. Apoi trag din ţigară, mă temperez şi îmi aduc aminte de Tata: „Numai patriarhul e preafericit, ceilalți suntem preadeprimați.”

Say Lou Lou - Beloved (Tiedye Remix)[13 februarie 2015, 02:09]

Oamenii or să-ți spună cam orice ca să îți intre în grații, casă, portmoneu, chiloți. Aceștia o fac cel mai direct și lipsit de orice subtilități. Mai sunt cei care deapănă arta intratului pe sub piele, și uneori nici cel mai bun săpun din lume frecat insistent peste un peeling cu sâmburi nu va fi suficient ca să dreagă borșul de după. Puțini cei care se pricep să îți intre în stomac, dar nu mai puțini decât cei care izbutesc să ți se insinueze în gânduri dimineața, la prânz și la gustarea de la ora patru. În final, cel mai greu e cu cei care îți intră în obișnuință. Care țin loc de mic dejun, masă și ronțăială în tramvai, dar și de cină. Care îți schimbă măsura la pantaloni, desimea părului, cutele feței și frecvența grimaselor mulțumite. Și musai de asta e bine să te ferești de ei ca de dracu’.

Lana del Rey - Fucked my way up to the top [3 septembrie 2014, 04:54]

La 6 am ieşit pe stradă, am cumpărat o sticlă de băutură şi mi-am pus-o în sacoşă, lângă pantofii Mia Rogalski. Vuietul oraşului la ora aceea avea o crispare înţepenită, îndulcită cumva de vântul ăla cald de început de septembrie. Treceau maşini şi o prostituată înaltă cu părul vâlvoi ca scos de sub cască se plimba printre ele, pe tocuri de cel puţin 15 centimetri şi într-un combinezon tanga de plasă albă. Avea un machiaj strident şi mozolit în jurul ochilor şi am simţit nevoia să îmi pipăi pleoapele şi să şterg cu scuipat rămăşiţele de fard care mi se adunaseră sub gene. Apa avea o sclipire luxoasă. Era vară, praful de pe tălpi îmi rodea fin cutele dintre degete, am înaintat pe ciment până la bordura care despărţea faleza de dig şi am tras în piept cu încântare aerul acela în care se amestecau mirosuri de ulei, de mâl, de mucuri de ţigară stinse, de sex şi de un iz mai vechi care îmi aluneca pe gat împreună cu primele înghiţituri de whisky şi simţeam că lumea se dilată dinaintea mea cu toată încântarea ei din acea dimineaţă.

* Playlist *