Între doi

Era deja 9:40, așa că nu mai aveam decât 50 de minute. I-am scris repede mailul de dimineață lui V, în care îi uram o zi frumoasă și îi spuneam că îl iubesc, mi-am oprit GPS-ul de pe telefon, le-am zis colegilor că mă duc la țigară și am fugit înspre taxi. Până la celalalt V acasă făceam 7-8 minute la ora aia. L-am sunat că am ajuns și să coboare să-mi deschidă, dar cum era deja dezbrăcat mi-a aruncat cheile pe geam. Am urcat și au urmat cele 30 de minute de sex minunat pe care le așteptam întreaga săptămână. Nu-mi place să mi-o trag dimineața, dar era singurul interval okay pentru amândoi. El trebuia să plece la muncă pe urmă, iar eu trebuia să-l sun pe V la 10:30.

În viața mea erau doi V. Îi chema la fel, aveau același job, aceleași pasiuni. Cu unul îmi împărțeam viața de ceva timp, cu celălalt patul o dată pe săptămână.

Îl cunoscusem pe V1 cu cinci ani în urmă, când aveam 19 ani. Era o duminică, 22 iunie, seara; stăteam la agățat pe un site gay. Nu prea îmi ieșea mare lucru, pentru că nu intram pe siteurile foarte populare. Desktopul meu era în living, iar ușile fuseseră scoase, putea să intre oricând frati-miu în cameră și să-mi vadă monitorul. Iar siteurile pe care puteai găsi mulți gay erau pline de imagini explicite. Așa că mă mulțumeam cu unul în care tot felul de ciudați postau anunțuri. Am dat peste un anunț care suna ceva mai okay decât restul; i-am luat id-ul de mess, i-am dat add, mi-a dat accept imediat și am început să vorbim. Era mai mare ca mine, arăta okay și scria corect, ceea ce era un lucru destul de rar pentru siteul ăla. Am stabilit că vine să mă ia de acasă în 30 de minute și am făcut schimb de numere de telefon. Am schimbat ceva mesaje cât era pe drum și am ajuns cumva să ne răspundem cu versuri din Nichita Stănescu. Eram foarte entuziasmat să îl cunosc. I-am zis lui frati-miu ca mă duc la un prieten și am coborât.

El era vizavi într-un SUV gri. M-am suit în mașină, am făcut cunoștință și tot ce am putut să zic a fost „foarte frumoasă mașina”. Mi-am dat seama imediat cât de penibil am fost și mi-a venit să fumez o țigară de nervi. Mă lăsasem de o săptămână, dar am văzut țigări pe bord și i-am cerut una. După ce am aprins-o m-am gândit că acum par un băiat simplu care se entuziasmează ușor la mașini mari și care n-are bani de un pachet de țigări. Dar el era foarte natural și asta m-a făcut să mă relaxez. Nici nu mi-am dat seama când am ieșit din București și am ajuns la locul pe care mi-l propunea pentru futai. A intrat cu mașina într-un lan, pe un drum neasfaltat și a oprit cumva în mijlocul câmpului. Ne-am mutat pe bancheta din spate și după primul număr am coborât la o țigară. Era aproape miezul nopții, fusese o zi călduroasă, așa că mă bucuram de răcoarea de afară. Mi-a arătat că e lună plină și abia atunci mi-am dat seama cât de plastică era imaginea din jurul meu. Ne-am tras-o până înspre dimineață. Când m-a lăsat acasă, l-am întrebat dacă pot să îl mai caut. Mi-a zis că da și că în weekenduri e mai liber.

L-am sunat vinerea următoare. Ne-am văzut, am rămas la el peste noapte. Sâmbătă dimineață am plecat la mare și de când ne-am întors m-am mutat la el. Așteptam amândoi nerăbdători luna plină ca să putem să mai adăugăm o lună relației.

În fiecare zi, după muncă, mă întâlneam cu V1 să mergem acasă. Ne-am suit în mașină și atunci mi-a zis pentru prima oară că miros ciudat. „Sunt 35 de grade afară, am transpirat în troleibuz, îți dai seama că miros ciudat”. „Nu, nu miroși a transpirație, mirosi pur și simplu altfel. Sigur ai fost cuminte?”. „Aoleu, putză, iar începi? Da, am fost cuminte”.

Încetasem să mai fiu cuminte cu doi ani în urmă. Din răzbunare. Plecase într-o delegație și când s-a întors am simțit că m-a înșelat. I-am luat la puricat calculatorul și am dat peste niște poze mai vechi, printre care una cu un puști care semăna cu mine. L-am chemat și i-am zis: cu el m-ai înșelat cât ai fost plecat acum, nu? A zâmbit cumva strâmb, cum nu-l mai văzusem până atunci. Mi-a zis că sunt nebun și să încetez. Șase luni am căutat tot felul de metode prin care să îi demonstrez că nu sunt nebun, până le-am găsit. Când l-am pus în fața dovezilor pe care nu mai avea cum să le conteste, a izbucnit în plâns, s-a pus în genunchi și m-a rugat să-l iert. După o noapte în care am plâns amândoi și am discutat printre sughițuri, i-am zis că îl iert și că pot să trec peste. Dar, de fapt, n-am putut niciodată.

Până la momentul ăla eram îndrăgostit, aveam 21 de ani, o relație stabilă, o casă minunată plină de câini și pisici și un job pe care îl visasem. A doua zi dimineața m-am trezit același, tot într-o relație, în aceeași casă, pregătit să mă duc la aceași job, dar cu gândul că dragostea nu e decât o combinație de compuși chimici. Că nu e nicio poveste minunată la mijloc, ci doar o înșiruire de întâmplări. Că pot sta cu V1 tot restul vieții, pentru că e un tip mișto cu care aș vrea să-mi împart totul, dar că nu iubirea o să ne țină împreună.

Așa că l-am înșelat. Și mi-a părut rău pentru că nu simțeam nevoia să o fac. Dar mi-a plăcut, așa că am mai făcut-o; până am ajuns să simt și nevoia.

***

M-am trezit buimac din cauza a ce visasem. L-am luat în brațe și atunci mi-am dat seama că nu e V1. Că îl cheamă la fel, că are același job ca el, dar că e amantul meu din ultimul an, V2. Am închis ochii și am încercat să adorm la loc, să-mi continui visul, pentru că îmi plăcuse. Se făcea că eram pe o canapea, în stânga mea stătea V1, iar în dreapta mea V2. Amândoi mă mângâiau și mă sărutau. Unul pe-o parte, celălalt pe cealaltă. N-am reușit să-mi continui visul, așa că m-am dezmeticit. Plecasem de o săptămână de acasă, stăteam la cea mai bună prietenă a mea împreună cu V2, slăbisem 10 kg, nu reușeam să dorm decât trei ore pe noapte oricâte pastile aș fi luat, nu mâncam mai nimic și abia așteptam să rămân singur ca să-mi pun piese pe repeat și să plâng.

Prima dată când m-a prins că îl înșel, V1 a fost dărâmat. Plângea încontinuu și era de nerecunoscut. Nu văzusem pe nimeni așa îmbolnăvit de suferință în viața mea și mă simțeam ca un criminal. Îmi venea să-mi smulg părul din cap gândindu-mă că o să pierd totul doar pentru că nu am putut să mi-o țin în pantaloni. V1 nu a avut puterea să mă părăsească, așa că am continuat. O perioadă am reușit să fiu fidel, dar deja devenisem dependent de adrenalina și excitația pe care mi-o aduceau întâlnirile în afara relației. Puteau să treacă luni de zile fără să simt nevoia să mă văd cu altcineva, dar, după un timp, venea un moment în care simțeam că înnebunesc dacă nu îl înșel. După ce mă vedeam cu altcineva, mergeam acasă liniștit și îmi reluam viața ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu simțeam că înșelatul îmi afectează sentimentele pentru el. Ca să mă liniștesc, îmi spuneam că așa sunt eu: îl iubesc pe V1 și vreau să trăim împreună, dar ca să funcționez în relația cu el, trebuie să fac asta din când în când.

Era vineri și voiam neapărat să-l văd pe V2. Îl visasem cu două nopți înainte și rămăsesem cu gândul la el. Doar că nu reușisem să ne sincronizăm programul. L-am sunat dimineață și după ce a stat un pic pe gânduri, mi-a zis să vin la el. În 10 minute eram acolo. Am intrat și mi-a zis din ușă că nu are chef de sex, dar că putem să stăm în brațe, dacă vreau. Ne-am așezat pe canapea și în loc de 30 de minute de sex, au fost 30 de minute de sărutări. M-am uitat la ceas și am văzut că îmi expirase timpul. Nu mi-a fost niciodată mai greu să mă ridic de pe o canapea. Aș fi rămas acolo până la ultima suflare. M-a întrebat dacă nu pot să mai stau, i-am zis că nu și am iesit pe terasă pentru o țigară pe repede-înainte. Mă simțeam amețit ca după prea multe beri. I-am zis că îmi place de el și că aș vrea să pot să râmân cât vreau. „Ține de tine asta”. „Știu. Mă gândesc să îl părăsesc pe V1”. „Nu te arunca. Vorbiți înainte, poate reușiți să vă salvați relația”.

Am ieșit pe ușă și știam că viața mea o să se schimbe dramatic. Mă îndrăgostisem. Tot weekendul nu m-am gândit decât la asta. Nu puteam să mănânc, n-aveam chef de nimic, așa că i-am zis lui V1 că mi-e rău de la stomac. Luni dimineață m-am trezit fericit. Mă visasem în altă casă, cu V2 și îmi era bine. Am plecat la muncă, m-am văzut cu V2 și i-am zis că vreau să încercăm să fim împreună. Era 8 octombrie și afară era nepermis de cald.

Cu V2 mi-o trăsesem prima oară cu un an în urmă. Ne-am întâlnit pe stradă și m-am uitat atât de lung la el, până a întors capul. În 15 minute eram la el, dezbrăcat. În 30 de minute eram îmbrăcat la loc și schimbam numere de telefon. „Dă-mi-l tu pe al tău și te sun eu”. „De ce? Ai prieten?”. „Da, așa că nu mă suna tu niciodată, te sun eu”. L-am sunat și ne-am văzut în fiecare săptămână, până când mi-a spus că pleacă din țară pentru două luni. Trebuia să se întoarcă la începutul lui ianuarie, așa că în prima zi de birou de după vacanța de iarnă l-am sunat. Avea telefonul închis. L-am sunat și a doua zi și a treia. Și în fiecare zi din ianuarie și februarie. Telefonul era în continuare închis.

Începusem să mă obișnuiesc cu gândul că n-o să-l mai văd niciodată și mă cam durea asta. Îl văzusem prima oară într-o poză cu trei ani în urmă și știu că m-am gândit că e unul dintre cei mai frumoși bărbați pe care îi văzusem până atunci. Niște colege îl știau și mi-au zis că e proprietarul fostului sediu în care fusese firma și că e gay. Mi s-au aprins toate lămpile care se puteau aprinde. Am făcut rost de numărul lui, dar totul s-a oprit aici. Mi-era aiurea să-i zic: salut, am văzut o poză cu tine și vreau să ne vedem. Așa că am lăsat-o moartă, până trei ani mai târziu când ne-am întâlnit pe stradă.

Pe la mijlocul lui aprilie m-am gândit din nou la el. Și l-am sunat. Mi-a răspuns și ne-am întâlnit. Așa am ajuns fuckbuddies. Ne vedeam pe repede-înainte aproape săptămânal, ne-o trăgeam, fumam o țigară și mai povesteam prostioare. Știa că am un prieten și de foarte multe ori încerca să-mi spună că ce facem noi nu-i okay și că ar trebui să vorbesc cu V1, pentru că e păcat să-mi fut relația. Știam că mă place pentru că uneori simțeam că-i pare rău că plec așa repede.

Când i-am zis că plec de acasă pentru el, l-am văzut reținut, dar încântat. Nu credea că o să merg până la capăt, așa că se proteja.

***
„Ești okay?”. „Da” - deși nu eram deloc okay. „Te iubesc mult, să știi”. „Mersi”. N-am putut să-i răspund ca de obicei „Și eu”. Eram în mașină cu V1 și mergeam spre casă. Mă gândeam că e ultima oară când făcem drumul ăsta împreună. Era luni, 8 octombrie și mă hotărâsem ca atunci când ajungem acasă îi spun. Simțeam că de data asta chiar nu e fair față de el. Dacă până atunci doar îl înșelam, acum eram îndrăgostit de altcineva.

Era soare, casa arăta mai bine ca niciodată, grădina era mai verde ca niciodată, animalele roiau în jurul meu mai agitate ca niciodată. Ne-am așezat amândoi pe șezlonguri și i-am zis că trebuie să vorbim. „Am cunoscut pe cineva, să știi”. A rămas împietrit, dar mi-a răspuns cu un calm care m-a înjunghiat: „Ți-am zis că miroseai ciudat”.

A fost de departe cel mai greu lucru din viața mea. Zilele care au urmat au fost atât de sfâșietoare, încât dacă ar trebui să mai trec încă o dată prin asta, nu cred că aș mai face-o. Aș fi comod și aș prefera să-mi trăiesc viața în colivia de aur pe care mi-o construise V1, regretând că n-am plecat când am vrut.

Pentru că în ultimii ani trăiam într-o colivie de aur. După ce a aflat a doua oară că am continuat să îl înșel, V1 tot nu m-a părăsit. În schimb a strâns toate funiile pe care le putea strânge. Trebuia să vorbim la telefon în fiecare oră, era übersuspicios, bolnav de gelozie; nu ieșeam nicăieri singur, mă ducea la muncă, mă lua de la muncă. Ne petreceam timpul liber în grădină, văzându-ne cu câțiva prieteni și bucurându-ne de ce aveam. Era o viață tihnită, fără grijă, perfectă estetic; doar că aveam senzația că încet-încet amândoi ne întindem pe jos și așteptăm să murim. Niciodată nu mi-a fost frică de moarte, așa că eram cvasiconfortabil cu ce mi se întâmpla. Trăiam pe jumătate, simțeam pe jumătate și credeam că mi-e de ajuns.

A fost de departe cel mai greu lucru și din viața lui V1. Știam cum suferă, știam cum mă iubește și știam ce urmează pentru el. Am fugit de toată suferința lui, pentru că mă apăsa prea tare pe umeri. Am refuzat orice încercare de salvare pe care mi-a propus-o, deși habar n-aveam dacă am făcut greșeala vieții sau mi-am salvat-o ca să nu-i prelungesc agonia.

Am plecat mai devreme de la muncă, pentru că voiam să îmi strâng bagajele înainte să vină el acasă. Am aruncat într-un geamantan ce credeam că o să port în următoarele săptămâni, mi-am strâns câinii și pisicile în brate, am plâns și am plecat. Am ajuns la prietena mea care urma să mă găzduiască pentru următoarea perioadă și am așteptat să rămân singur. Mi-am descărcat filmul Marți după Crăciun. Când îl văzusem prima oară am avut revelația că în esență nu schimbi nimic schimbând partenerul; îți dai doar un boost. Iar acum voiam să mă asigur că știu în ce mă bag și să mă fac conștient că ies dintr-o relație și intru în alta, că nu-mi setez așteptări greșite de la ce urmează să mi se întâmple.

Au trecut 10 luni de pe 8 octombrie, în care am facut tranziția de la V1 la V2. 7 luni în care mi-a fost dor de V1, în care am regretat că am plecat, în care m-am bucurat ca l-am părăsit, în care m-am certat cu V2, în care m-am iubit cu V2, dar în care am simțit că trăiesc după mult timp de letargie și că sunt fericit.

„Și de unde știu că n-o să-mi faci și mie ce i-ai făcut lui V1?”. „Păi, nu știi, cum nici eu nu știu că n-o să-mi faci tu asta. Sper că totuși am înțeles ceva din ce mi s-a întâmplat.”

***

Ilustrație de Alexandru Nimurad.