Librar la Anthony Frost: poveste fără sfârşit

Cine a trecut pragul Anthony Frost în prima luni din decembrie, pe înserate, a nimerit la o petrecere cu vin, prăjituri şi cărţi cu preț redus. Prilejul: cinci ani de când ideea unei librării engleze s-a instalat în minţile a trei absolvenţi ai unor facultăţi tehnice. Pe atunci, Vlad Niculescu lucra într-o tipografie împreună cu Nicolae Ion, iar Dan Nicolaescu era partener într-o companie ce se ocupa de sisteme de ventilaţie. Aveau în comun pasiunea pentru cărţi, muzică şi arte. Călătoriseră deja destul de mult în afara ţării şi constataseră că cel mai mult timp îl petreceau în librării, iar lucrurile pe care şi le cumpărau ori le făceau cadou apropiaţilor erau în principal cărţi, CD-uri şi DVD-uri. În 2007, când România a aderat la UE, iar numărul expaţilor din Bucureşti și cel al școlilor cu predare în engleză au început să crească, cei trei prieteni au deschis Anthony Frost într-un mic spaţiu al Galeriilor Kretzulescu.

Le-am pus câteva întrebări celor mai longevivi librari ai Anthony Frost, o parte dintre cei care au contribuit, de-a lungul timpului, la impresia că acolo eşti în biblioteca uriaşă a unui prieten dispus să-ţi povestească pe îndelete, după ce ţi-a oferit un ceai bun. Librarul Anthony Frost te corectează, uneori, când îl întrebi de „job”, ţine morţiş să fie la aniversările librăriei şi îşi cumpără din timp bilete de avion pentru asta, iar timpul pe care îl petrece între etichete, coduri de bare, cataloage, cutii şi rafturi de cărţi trece foarte repede. Vlad, director general al librăriei, vrea ca cei cu care lucrează: „să vină aici cu inima şi mintea pline de lucruri dragi lor şi care să umple alături de cărţi rafturile librăriei. Lucruri invizibile, dar pe care oamenii să le simtă imediat ce intră în librărie.”

Cea mai plăcută și cea mai dificilă parte.

Cristina Epure (24 de ani. Librar la Anthony Frost de la începuturi până în toamna 2011, când a plecat la Bruxelles să studieze artele spectacolului): Aprinsul luminilor dimineaţa, stinsul lor la plecare, întâlnirile cu cărţile şi oamenii pasionaţi din jurul lor, vinerile când deschideam cutii cu cărţi noi, gustul de cafea amestecat cu muzica şi o carte deschisă la întâmplare.

Cea mai dificilă şi cea mai frumoasă parte în acelaşi timp a fost de a fi înconjurat de atâtea cărţi care aşteaptă să le acorzi atenţie. Unele nu au primit-o, din păcate. O parte la fel de grea a fost şi purtatul soldatului din carton, Pandele, care păzeşte librăria, pe care îl scoteam la aer şi îl readuceam înăuntru în fiecare zi; e în mărime naturală şi cântăreşte ceva kilograme.

Alina Apostu (24 de ani, a terminat un master în Material and Visual Culture la University College London. Librar de la începuturi până în septembrie 2010): Drumul până la librărie, cred. Eu ajungeam mai mereu ultima, alergând; în ultimele 30 de secunde încercam să merg normal ca să îmi recapăt respiraţia, să nu mai glumească Vlad pe seama mea. Cel mai frumos drum era când am stat pe Splai şi mergeam împreună cu Cristina spre librărie dimineţile, după ce Cristina mustăcea la mine că eu încă nu eram gata.

Cea mai dificilă parte, septembrie 2010, asta ar fi din tot Anthony Frost. Din rutina în sine, serile în care închideam cu Cristina şi nu ne ieşea casa şi trebuia să îl sunăm pe Cristi; ne simţeam tare prost şi fiecare încerca să o facă pe cealaltă să îl sune. Cristina era mai responsabilă ca mine şi îl suna ea. Cristi, mulţumim că ne-ai explicat calm de fiecare dată.

Cristi Bala (31 de ani, absolvent de studii economice la Cluj, și cel mai longeviv dintre librari – aproape de la începuturi până în prezent): Deschiderea cutiilor cu cărţi. E Crăciun de fiecare dată.

Cea mai dificilă parte, închiderea fiscală zilnică, număratul banilor şi alte treburi contabiliceşti.

Carmen Pavel: (a terminat Limbi Străine și lucrează la Anthony din mai 2010.): Cafeaua/ceaiul de dimineaţă, dupa ce scoatem soldatul în galerie.

Contabilitatea de la sfârşitul zilei. Neexersată, matematica mea s-a dus la culcare după ce-am terminat liceul.

Aurel Minulescu (27 de ani, studiază antropologia și e librar la Anthony din septembrie 2010): Venirea transporturilor de cărţi şi implicit a noutăţilor o dată, de două ori la câteva săptămâni. Iar din rutina zilnică cele mai mişto momente cred că sunt cărţile pe care le tot răsfoiesc, cafeaua şi ţigările.

Nu pot să o numesc dificilă, dar sigur nu îmi place să fac casa.

Vlad: Îmi place să împărtăşesc oamenilor bucuria de a trăi mii de vieţi prin cărţile pe care le citesc. Uneori o fac atât de entuziast încât sperii oameni aşa că mă retrag cerându-mi scuze în ceea ce-mi place poate la fel de mult – să caut cărţi pentru librărie.

Tot ceea ce mă îndepărtează de la cele numite mai sus.

Albumul pe care l-ai pus cel mai des în librărie.

Cristina: Au fost mai multe obsesii muzicale, prima care îmi vine în minte e Elbow - The Seldom Seen Kid. Au mai fost ascultaţi pe repeat José González, The National, iar ultima melodie pe care am ascultat-o înainte să plec în 2011 a fost Here Comes the Sun, pe care o asociez de atunci cu librăria.

Alina: Cred că albumele lui Madeleine Peyroux. A...şi când a descoperit Cristi The XX, ascultam asta mult, spre exasperarea Cristinei.

Cristi: Piese, mai degrabă (albume cap-coadă ascult rar în librărie). iTunes spune aşa: 1. James – Alaskan Pipeline; 2. Wild Beasts – All the Kings Men; 3. THE XX – Heart Skipped a Beat. Dar eu îmi amintesc că am înnebunit-o pe Carmen (şi probabil şi pe unii clienţi) cu The National – Bloodbuzz Ohio. Multă vreme.

Carmen: Radio Paradise. Glumesc, cu siguranţă ceva Radiohead.

Aurel: Îmi amintesc multe dimineţi de sâmbătă şi duminică care începeau aşa: mai întâi Thelonious Monk Plays Duke Ellington şi apoi Mingus Plays Piano. Apoi de-a lungul timpului, în diferite momente ale zilei, mi s-a mai pus pata pe King Crimson, Nostalgia 77, iar în ultimul timp am ascultat foarte des Noir - We Had To Let You Have It (1971), niște băieţi din UK care combină progressive rock-ul cu diferite sounduri de jazz şi soul.

Vlad: Nu pot numi un album dar sunt sigur că i-am asasinat pe toţi în librărie ascultând (poate) prea mult jazz, blues sau Peter Hammill/Van Der Graaf Generator.

O carte pe care ai răsfoit-o foarte des (fără să o fi cumpărat neapărat)

Cristina: Giuliana Bruno- The Atlas of Emotion: Journeys in Art, Architecture, and Film, o carte pe care am răsfoit-o intens câteva luni şi pe care am primit-o apoi cadou de Crăciun de la Vlad.

Alina: Hmmm... erau aşa multe cărţi şi autori de care nu ştiam, răsfoiam tot. Iar Vlad avea o mică povestioară, ne putea spune ceva despre orice carte de acolo. Ştiu că la un moment dat tot stăteam cu un album Phaidon despre Marina Abramović.

Cristi: Tao te Ching, o ediţie comentată. N-am cumpărat-o (şi îmi pare rău:)

Carmen: Augie Wren's Christmas Story :) Prima carte pe care am observat-o când am intrat, după ce văzusem filmul Smoke.

Aurel: Cred că cea mai răsfoită şi recomandată carte este albumul de fotografie făcut pentru lansarea expoziţiei din 2010 de la New York a lui Miroslav Tichý în care sunt adunate multe dintre fotografiile lui + cronici critice ale curatorului care a organizat expoziţia, Brian Wallis, şi ale altor curatori care îl introduc şi îi prezintă fotografiile.

Un autor sau o carte descoperit(ă) acolo.

Cristina: Sunt mulţi şi multe, printre cele mai frumoase descoperiri a fost Sometimes I Think a Sarei Fanelli, o ilustratoare care şi-a descoperit şi ea întâmplător cartea în vitrina librăriei când a fost în vizită în Bucureşti.

Alina: Jonathan Safran Foer. A fost frumos. Am început să citesc Extremely Loud and Incredibly Close în librărie şi apoi am cumpărat-o ca să o pot citi şi acasă.

Cristi: Eric Fromm – To Have or To Be?

Carmen: Mark Z. Danielewski

Aurel: Mulţi/ multe, dar cred că cel mai relevant autor la nivel de nouă experienţă ca gen este Charles Burnes – Black Hole.