Lolite goth şi cosplay la Otaku (prima zi)

Când am ajuns la Româno-Americană nu era încă 10, iar în fața ușilor încă închise se adunaseră deja vreo 100 de 11-17 ani. Cei care nu se costumaseră sau nu îndrăzniseră decât un accesoriu (urechiușe, preponderent) își făceau poze cu cei cu costumele cele mai șmechere, majoritar tipe. Până s-au deschis ușile erau mai mulți acolo decât au fost vreodată în sala mare din Control, au intrat toți deodată și multă vreme n-a mai ieșit nimeni dinăuntru. Viermuială maximă la standurile cu manga, postere și insigne, sala de jocuri anexată de geekși și amfiteatrul plin ochi la conferința meet&greet cu starurile internaționale ale cosplay-ului. „Fac cosplay de 19 ani”, a zis una dintre ele când a fost întrebată. „Care din voi aveți 19 ani aici?” Nu s-au ridicat multe degete.  

Nu pot să spun că am înțeles mai bine ce-i cu cosplay-ul sau cu restul chestiilor care s-au întâmplat la Otaku, dar în mod cert nu m-am mai simțit atât de fascinato - undecăcataufostascunșitoțioameniiăștiapânăacum de când am avut prima incursiune în Vamă, în adolescență.  Recunosc că empatizez mai degrabă cu băieții care se pun în cap la Pirați decât cu samuraii durerii, prințesele amărăciunii, cyborgii-tipe cu mâini supradimensionate sau cu Sailor Mercury (am preferat-o întotdeauna pe Sailor Saturn). E drept că și-n Vamă mă uitam mai mult după ciudate, dar nu aveau părul roz sau alb și lentile de contact care să le facă ochii sângerii.

Până la urmă, tot de poza cu ăia din Ghost Busters sunt cel mai mândru.

Vezi cum a fost și a doua zi.