Oiţa-n cozonac şi Isus plângând în ceapă sau viaţa în roz la Anim’est

Ce-mi place la animații e că, pe lângă faptul că totul pare posibil, este și credibil. Odată ce m-așez în fața ecranului și intru în poveste, mă transform și eu în personaj de desen animat, așa cum îmi închipuiam în copilărie când mă uitam la Take on me al celor de la A-HA.

ParaNorman
La deschidere, după premiera filmului ParaNorman am ieșit din sală mergând în sincron cu un amic, cu brațele înainte și scoțând sunete dubioase de zombie. Dacă merg la animații și mă iau prea în serios după, vorbind despre cât de minunat din punct de vedere tehnic a fost filmul (24 de cadre pe secundă, ceea ce e impresionant și înseamnă foarte multă muncă, mai precis 3 ani), de cum sunt construite personajele și de rolul educativ al filmului, nu m-aș putea bucura îndeajuns de poveste. Dar mi-a plăcut să aflu și toate detaliile tehnice, pentru că nu le-am citit într-un text de prezentare, ci le-am auzit direct de la un reprezentant al studioului american LAIKA, cei care au produs și Coraline. Mark Shapiro a povestit despre dedesubturile producției unui film de animație stop-motion, de la faptul că fiecare personaj e manufacturat și are hăinuțe create special pentru el de un designer specializat în asta, până la cât de mulți oameni sunt implicați în procesul de producție al unui asemenea film. Cineva din sală chiar glumea că probabil pe generic apar cam toți locuitorii din Portland, Oregon (orașul de baștină al studioului LAIKA).

Magazinul de Sinucideri
Ca să-mi hrănesc plăcerile morbide, am fost a doua zi la Magazinul de sinucideri, animație despre un oraș atât de trist și gri, încât toată lumea nu vrea decât să-și pună cât mai curând capăt zilelor. Am citit chiar anul acesta cartea lui Jean Teule și m-am bucurat s-o vad ecranizată fără să se piardă farmecul umorului negru livresc. Magazinul cu pricina aparține familiei Tuvache, care vinde o gamă letală de otrăvuri, cuțite, revolvere, gaze, pastile, moluște, funii etc. Și-apoi se naște cel de-al treilea copil al familiei, Alan, o apariție colorata, optimistă și zâmbitoare, fix opusul fraților săi, care-și doresc, ca toată lumea, să se sinucidă, dar nu o pot face, pentru că trebuie să duca afacerea familiei mai departe și să-i ajute pe ceilalți nefericiți.

Seara de kitsch
Sâmbătă am încheiat apoteotic, pe un fundal roz cu animal print (cum altfel?), cu animații de prost gust, pe care daca le-ați ratat, pacat, pentru că, pe lângă selecția de pornoșaguri, kitsch și filmulețe incorecte din prea multe puncte de vedere, am avut parte și de intervențiile foarte amuzante ale colecționarului de dubioșenii Michael Helmerhorst.

Mi-a plăcut ideea de seară pe tema prostului gust, mi se pare chiar ironic, având în vedere că nu mai e loc pe stradă de cât de mult avem pe meleagurile noastre balcanice. Sala a fost arhiplină, încă o confirmare că mizeriile și can can-ul prind. Și chiar și așa, pe lângă cei sincer amuzați, au fost și unii care s-au simțit lezați în pudoare și-au plecat după primul calup (desene porno la cinema?!), unii care râdeau afectat și reținut și alții care veniseră numai să socializeze, pentru că probabil s-au gândit că e o alternativă mai cool decât să ieși în club sâmbătă noaptea.

BONUS
Pe lângă filmele selectate, oamenii din spatele festivalului – emotionați, dar mereu cu zâmbetul pe buze și profesioniști, plus fundalul roz, oița ca o bezea de la intrarea cinematografului Patria, oița din cozonac și Isus-ul din ceapă - toate astea m-au adus și anul acesta la cinema. 

(va urma)