Pe 4 roţi de 50mm: interviu cu Gabriel Dorissa

Miruna Potop | 18 Aug 2015

Un băiat crescut pe lângă Piața Unirii din București, cu semi-pleată blonzie, își aude pe la 13 ani: „bă, Sheckler, du-te și tu să iei o apă”. De atunci, porecla i-a rămas atașată.

Deși nu mai seamănă așa mult cu skater-ul pro din California, Gabriel Dorissa are același zâmbet plin, cu dinți albi și drepți. A început să se dea pe skate la ore la care nu îl vedea nimeni și o perioadă bună fratele mai mare nu l-a luat cu el și gașca lui. Acum are 23 ani, e student la Arhitectură și nu mai e de mult un new-comer în lumea skate-ului: scoate manuals pe orice suprafață, îi învață pe puștani să se îndrăgostească de skate și vara asta a fost în juriul concursului Show Us How You Dew, organizat de Mountain Dew.

Skateboarding-ul e încă un sport controversat, care se schimbă în funcție de trenduri. Când valul e prielnic, merg și sponsorizările. Momentan, e cel mai popular sport extrem urban din lume, dar Gabriel are și o grămadă de povești cu borcane aruncate de bătrânei de la balcon sau despre țeava DIY bună pentru grind-uri făcută de gașca lui și ascunsă sub piramida din skate park care le-a fost luată peste noapte.

Gabriel e susținut de Krack și cel mai recent reprezintă DC Shoes Romania prin shop-ul Uman. Poartă câte ceva de la fiecare la interviu, inclusiv de la sponsorul cel mai de încredere, cu rol de a doua familie, Eroilor Mafia. Îmi spune că ne-am văzut într-un format ca de Weekend Buzz* doar că non-alcoolic, pentru că după accidentările de la glezne a abordat un stil de viață mai sănătos, inclusiv cu stretching înainte de skate. Zâmbește mult și îmi explică tot, de la imperfecțiunile străzilor care îți fac experiența mai interesantă la cum îți dezvoltă skate-ul imaginația.

Cum ai descrie stilul tău de dat pe skate?

Mă dau goofy, deși încerc să fiu cât pot de ambidextru; destul de tehnic. Stilul oricum e foarte influențat de locul în care te dai. M-aș da și în bowluri, dar la noi nu sunt; alea din Tineretului adună doar apă de ploaie.

Punctul meu forte aș zice că sunt manuals, adică atunci când te balansezi pe un singur set de roți ale skate-ului. Arată foarte bine, dar nu-ți dai seama cât de multă răbdare trebuie să ai pentru ele. De exemplu, recent am scos un NBD (nr: never been done) care va apărea pe primul film full-length Eroilor Mafia, The City Is Our Playground. Mi-a luat trei zile să-l scot și să-l filmez, nu-mi venea să cred că a ieșit. Câteodată mă dau fără muzică, alteori bag ceva gen A$AP Ferg – Shabba în căști, depinde de stare. Cred că în general chestia mea e că sunt foarte optimist. N-am avut niciodată o fază de trebuie să make it big. Doar nu m-am oprit niciodată și am motto-ul ăsta în cap cu “Never stop smiling”.

Când a început să te intereseze skate-ul?

Fratele meu mai mare se dădea pe skate de ceva timp și prin el a pornit pasiunea asta, pe la 13 ani. Habar n-aveam că există videouri cu skate, dar țin minte clar când a venit într-o zi cu un CD pe care era Globe Opinion cu Rodney Mullen și Chet Thomas, cred că are vreo 20 ani filmul. Parcă îmi explodase capul, nu-mi venea să cred ce bun e. Când am dat de internet, am început să mă uit constant și să prind curaj. După vreo doi ani, am început să mă duc în Eroilor singur de la 7 dimineața. Țin minte cum pe parcursul zilei, când apăreau băieții mari, toată lumea se retrăgea pe gard și se uita la Cezar și Uskat care făceau show.

Cum arăta primul tău skate?


L-am luat de la un rapper, Virus parcă. Țin minte că avea un rechin pe el și l-am luat la testat la legendarul spot din cartierul Unirii-bordurică.

Când ai început să simți că lucrurile se mișcă într-o direcție bună?

Păi cred că pe la 15 ani, cam așa, am participat la South Fest Eroilor, primul meu concurs. N-avea categorii sau ceva, era cu toată lumea la grămadă, dar am ajuns în semi-finale. Pentru mine, care știam trei trickuri, a fost o chestie foarte tare. Iar prima sponsorizare a venit peste un an, cam așa. Am câștigat un concurs în IOR, am fugit la mare și am primit un telefon și m-am întors a doua zi în București și am bătut palma pe loc.

Eroilor Mafia când a apărut în viața ta?

Gruparea teroristă Eroilor Mafia e din 2007 (râde). A pornit de la ideea de a face ceva pentru skateboarding, când totul era mort în România. EM a fost înființată de Nicolae Anghel și Vladimir Moldovanu, puțin mai târziu în team am apărut eu și Răzvan Popescu, după un an jumătate a fost adus Marius Diatcu aka Adrenalină, iar în momentul de față suntem șapte rideri. Totul a început ca o joacă, mai făceam un video, câte o poză, îi imitam cumva pe Skate Mafia. Dar treptat, a devenit mult mai serios. Cam de prin 2012 aducem și plăcile noastre și de la crew ne-am transformat într-o familie; ne susținem, ne pregătim line-urile, ne filmăm reciproc.

Cum ți se pare generația nouă de skateri?

În primul rând, în skate park nu există limită de vârstă, vezi oameni de la 10 la 33 ani. Din generațiile noi, cel mai bine se dă Mihnea Groșeanu, a prins repede, are un stil bun și merge la concursuri internaționale. De trei ani, am organizat școala de skate Învață din mers, cu Marius Diatcu și Dragoș Dumitrana, o reîncepem în toate parcurile, inclusiv proaspăt renovatul Herastrău de către Mountain Dew. Majoritatea au prins tot boom-ul Internetului și au o bază bună de trickuri cu care vin, dar cred că cel mai important e că ne văd pe noi cum ne dăm și asta îi motivează, au niște exemple clare. Marea diferență între generații în afară de expunerea la Internet pe care ei o au și noi am avut-o mai târziu, e că ei chiar văd din skate ceva de viitor, ceea ce noi nu visam. La școală am avut copii de la 4-5 ani, dar era și o fată de 27, chestie care e foarte tare.

Chiar, fetele nu sunt o raritate?

Ba cam da. Ar fi tare dacă ar fi mai multe. Încet, încet, parcă mai apare câte una în skate park. Dar ar trebui să fie încurajate și să nu creadă că skate-ul e doar de băieți, doar uită-te la brazilianca Leticia Bufoni cât de bine se dă. Toți skaterii de oriunde ar fi se înțeleg între ei, e o comunitate internațională și se apreciază reciproc indiferent de felia fiecăruia. La fel e și cu rollerii și alte sporturi extreme urbane: cum să nu apreciezi pe cineva care știi că are aceeași mentalitate ca tine și muncește la fel de mult?

Ce setup ai și cât de repede schimbi plăcile?

Grip și placă Eroilor Mafia de 7.87, axe low Independent de 8”, roți 50 mm low concave. Setupul ăsta te ajută să dai pop mai repede, dar nu-ți permite să-ți pui roți mari. Când m-am apucat, mă ținea un skate si 6 luni, acum poate 2-3 săptămâni.

Cum ar trebui să arate skate parkul perfect în viziunea ta?

Cu bowluri și mici și mari, ca să învețe toți, cu multe curburi pe peste tot ca să îți crească flow-ul, multe manual pad-uri cât mai creative- țevi, cante la vale. Și neapărat cu cișmea (râde). Evident și ceva indoor, că în București nu mai sunt. Iarna ori hibernezi, ori încerci să te menții prin snowboard. Nu degeaba primăvara e sezonul gleznelor rupte.

Care sunt trickurile tale go-to la un joc de SKATE?


Toate bigspin flipurile, preferatul nollie tre, cab flip. Arme secrete: fakie bigger flip, nolie laser, bs casper.

Ce schimbă skate-ul în tine?

Îți dezvoltă foarte mult creativitatea, atenția și ajungi să vezi spot-uri pe peste tot. Ce e tare e că personalitatea fiecăruia scoate altceva din potențialul spot-ului și îi formează și stilul în care se dă. Skate-ul e cumva ca o limbă; la început înveți un trick, dar nu ești fluent. Pentru asta trebuie să înveți să scoți din ce în ce mai multe lineuri. Și ca să faci asta trebuie să și călătorești foarte mult. Iar când ajungi într-un loc nou ești mult mai motivat să scoți ceva mișto.

Uite, de exemplu n-ai idee cât de mult ajută că mergem de 3 ani în We Tour prin România cu un autocar cu ajutorul Mountain Dew și ne oprim 2-3 zile în fiecare oraș ca să filmăm ceva. În Suceava mi s-a părut foarte tare că au renovat centrul și au pus multă marmură, granit, numai bune de skate.

Sfaturi pentru new-comers?

Să se uite la multe filme de skate vechi, dar și noi; să vadă evoluția, ce se făcea la începuturi și unde a ajuns acum. Să învețe de la alții, să se inspire, dar să încerce să-și dezvolte un stil individual, că prin asta te diferențiezi. 

Planuri pentru viitor?

Hmm, poate să scot blunt bigspin flip out pe stradă și să mă dau cât mă țin picioarele.

Și mai mult de atât?

Așa gen life goal? Pot să zic orice? Bine, să am un part în orice film DC cu echipa europeană.

Mini chestionar de skate

Skater preferat: de departe Daewon Song

Spotul preferat: La Cartof și Paral’lel în Barcelona

Filmul de skate preferat: Lakai-Fully Flared

Trickuri: fs blunt slide, nollie 360 flip

Partul must see: mai tehnic - Mark Johnson Fully Flared; mai rock - Chris Cole New Blood/Ride the sky pt DC; mai hip-hop - Krusty by Nature- Wes Kramer

*Weekend Buzz e o serie de interviuri foarte informale cu skateri pro de pe canalul RIDE de pe Youtube.
Pin It email