Pe bulevard, cu Penny Lane

În acea după-amiază de primăvara asta, soarele lumina difuz o siluetă din curtea liceului care striga încurajator de pe margine, asemenea unui antrenor de fotbal: „Hai, hai că poți! Încearcă să-ți găsești echilibrul!”. Era Lara, care mă învăța să merg pe penny pe mine, tipa paralelă cu sportul, care s-a suit pe bicicletă de-abia la 15 ani. „Așa, acum ia-ți avânt!” se auzea vocea ei din spate, în timp ce eu eram pierdută în gânduri. Îmi aminteam cum alergam mereu pe lângă gașca de prieteni, toți cu plăci, la fiecare ieșire. „Bravo, Lexi, bravo!” striga acum în cor restul găștii, niciunuia nevenindu-i să creadă că lăsasem deoparte frica de a-mi rupe picioarele și că dădeam, în sfârșit, prima talpă.

Nici o lună mai târziu, când am împlinit 16 ani, tot ei mi-au dăruit și penny-ul turcoaz de care sunt acum nedespărțită. Totuși, de-abia anul ăsta am auzit pentru prima oară de penny.

În anii '50, surferii s-au gândit că ar trebui să-și găsească un plan B pe vreme de furtună, așa că au luat niște plăci din lemn și le-au atașat roți de role, folosindu-le pe asfalt. Invenția lor, numită skateboard, devenise deja un icon în '70. Apoi a apărut longboardul care, fiind mai lung și mai lat, oferea mai multă stabilitate, motiv pentru care a prins și la fete. Penny Board este o combinație între cele două, creată în 2011 de Ben Mackay, un skater nostalgic care s-a decis să reinventeze placa lui colorată din copilărie. Și-a pus bazele propriei firme, Penny Australia, cu gândul că va porni un trend fabricând “the unbreakable plastic skateboard”. Și să fim sinceri, chiar a prins.

Fie că vorbim de cel de 22’’ sau de cel de 27’’ (care are cu 500g mai puțin decât un skateboard), e ușor de cărat și există modele pentru toate gusturile (de la simple placi colorate până la imprimeuri detaliate pe spatele lor). Cele originale se găsesc pe Ebay, însă penny-uri poți găsi cu 300-400 de lei la orice magazin de specialitate din București. În lumea bicicliștilor, Penny-ul ar fi echivalentul Pegasului, iar skateboard-ul, al BMX-ului. În fond, de aceea a câștigat popularitate, datorită imaginii sale accesibile, vesele și ușor hipster. Cu toate acestea, skaterii au păreri împărțite: unii consideră penny-ul o alternativă bună când au chef doar de o simplă plimbare, alții nu pot trece peste faptul că pe el poți face doar un număr limitat de trickuri.

Dar eu nu sunt skater și, de trei luni, eu și Penny Lane suntem nedespărțite. O iau cu mine peste tot - la liceu, la ieșirile în Herăstrău sau la plimbările de kilometri întregi prin București. Și mă bucur că, mai nou, întrebarea „Hai, ieșim azi?” s-a transformat și pentru mine în „Dăm și noi o talpă?”.
_

Alexandra Ștefănescu e o lăzăristă care trece într-a X-a. Îi plac cărțile lui Jane Austen și fotografia, și o prinzi mai mereu cu căștile în urechi, ascultând, nu chiar mereu, dar suficient de des, Arctic Monkeys și King Krule.