Prima oară la Travka

Ultimul film al regizorului ăluia se-anunță în festival, îți iei abonament în presale, apoi reiei filmografia în așteptarea zilei. Pleci în vacanță, îți faci listă cu adrese plus programe de muzee și cafenele unde-o să te duci. Autorul ăla șmecher o să vină în România, recitești metodic articolele preferate. Cântă Travka în Colectiv, te lași pe mâna ei și te duci doar cu tine, fără pre-gătiri.

Ajunge toată lumea. Ocupați prima linie. Pixels sună mai bine ca niciodată. Ori au cheful la ei, ori ai turnat exact câte pahare trebuie. Poate a trecut prea mult timp de când i-ai văzut live, pe scenă. Ia să te duci mai des de-acum. (galerie foto de la concertul Pixels)

Se dă unplug. Scenă goală. Se dă plug in din nou. Scenă plină. Alexei își acordează chitara cu joc lejer de degete. Misha își dă bretonul din ochi cu o smucitură ca să scaneze mulțimea mai bine, până la bar. Cristi le bate hotărât, deja dai din picior a nerăbdare și entuziasm. Te uiți în spatele tău, s-au strâns rândurile. Fetele, groupies de Travka de când tu nici nu știai să-ți faci nod la șireturi, da?, te fixează din priviri ca niște animale care știu doar să-și apere teritoriul. Le mângâi pe creștet c-un zâmbet și te întorci la ale tale. Întuneric. George urcă pe scenă. Legea atracției ne ocupă timpul. Toată lumea se relaxează. Să știm măcar ce plătim. Țopăi, tragi din țigară cu poftă până-ți frigi buricele degetelor, închizi ochii și îl lași să te ducă unde vrea el. Oare ce-ar fi dacă într-o zi te-ai trezi fără să fii cum știi. Te ia cu dor de umblat încins prin oraș căutând un colț de umbră, te întorci spre el și urlați în sincron, frunte la frunte, e cineva în orașul acesta. Îți miști șoldurile într-o parte și-n alta, odată cu ale ei; își lipește buzele, apăsat, de ale tale până te lasă fără aer. Și tu nu știi dacă mă știi. Te tot joci cu o șuviță de păr între degete până-ți ajunge în gură. Se simte acrișor, ți-a mai rămas un strop de aseară. Apoi când forma ta un chip a luat asemeni mie îți voi vibra în pântec cu ochiul. Îți simți capul tot mai ușor; se golește sala, rămâi doar tu cu mâinile lui la care te tot holbezi de parcă ai putea să le chemi la tine ca pe-un șarpe descântat. Am un fluier în picior ca să nu-mi fie dor când sar peste ce simt. Îți vibrează buzunarul. Eternul dans cu cântec și pene înfoiate înainte să dai jos prima bluză; zâmbești. Sindromul omului cu rucsac își face loc în capul tău. Cu degetele încordate, bate ritmul pe umerii tăi. Îți lași capul pe spate, te miști cum zice el. Nu am aripi, am falus.