Profil de ONG-ist: Drepturile omului, cu de toate

ce face Laura

Răspunsul simplu: Laura lucrează pentru ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei.

Răspunsul mai complicat: „un ONG-ist nu poate răspunde simplu la întrebarea „ce fac” sau în niciun caz similar cu cineva care are jobul foarte bine definit”. Coordonează proiecte de advocacy pentru introducerea educației media în politicile educaționale de la noi – adică „pentru o societate cu simț critic și informată în raport cu mass-media”. Ce înseamnă asta? Cercetări cantitative și calitative, ateliere și cursuri pentru profesori și elevi, proiecte finanțate de Comisia Europeană, călătorii prin Europa, rapoarte, niște PR și treburi administrativ-financiare. Plus asistență de producție la Gala Persoanelor cu Dizabilități de aproape 3 ani. Plus învaţă cum fac alții pentru a putea aplica și în România. Plus activism în stradă, pentru apărarea drepturilor omului sau pentru o mai mare transparență în procesul decizional la nivelul autorităților publice.

ce-o enervează

Sorin Oprescu, dacă vorbim despre problemele Bucureștiului. Apoi, când vine vorba de clișee despre ONG-iști și ONG-isme, nu-i pică bine percepția că ar tăia frunză la câini și că, de fapt, nu muncesc. „Asta vine dintr-o lipsă majoră de înțelegere a rolului pe care societatea civilă îl îndeplinește și a modului de funcționare a ONG-urilor. Când nu cunoști tinzi să atribui valențe negative lucrului sau persoanei respective. Și da, într-adevăr, nu lucrăm cu norma de la 9 la 5 și nici nu ne supunem acelorași reguli economice ca restul. Nu avem niciodată în vedere profitul, ci răspundem unor nevoi sociale. Ajungem deseori să confundăm sau să suprapunem valorile noastre personale cu munca pe care o prestăm. Și atunci nu mai e vorba de un simplu job, e vocația noastră.”

și, de fapt, ce vrea?

Din 2007 încoace, Laura n-a mai vrut să fie „asistent vânzări”. După mai bine de trei ani de joburi full-time, își dăduse seama că nu aia îi e vocația şi era convinsă că o aşteaptă lucruri mai importante de făcut. Așa că a ajuns ONG-istă „din pură întâmplare și noroc”, zice ea. L-a găsit pe Mircea Toma la facultate, care preda Tehnici de Investigare Mass-Media. Pentru că la curs nu veneau decât „vreo 2-3 amețiți” (printre care și ea), Toma i-a dus în Agenție. Odată ce-a văzut ce-i aia ONG, Laura n-a mai plecat. „M-am lipit ca scaiul de oamenii ăia și de locul ăla. Am intrat cu tupeul și smerenia novicelui și mi-am găsit ușor-ușor un loc al meu. Am simțit că aparțin.”

La D’Inno Lab a înțeles că se pot gândi tehnologii simple și necostisitoare cu impact social major, cum ar fi un mecanism care să ajute persoanele în scaun rulant să treacă mai uşor peste bordurile din oraş. Așa că dac-ar putea să inventeze o chestie care știe să facă lumea mai bună, Laura ar gândi „un generator de compasiune, bun simț și responsabilitate față de oameni și mediu. În special pentru guvernanți. De cele mai multe ori nu tehnologia avansată ne lipsește, ci umanitatea.”

Proiectul „D’Inno Lab - laboratorul de soluții creative la problemele comunității” este realizat de Asociația CROS (Centrul de Resurse pentru Organizații Studențești), în parteneriat cu Modulab și SUB25, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

Mai multe detalii, pe pagina de Facebook a D’Inno Lab