Queer în România: oamenii din rândul doi

Patru povești întâmplate în București, în ordine cronologică:

Vânzătorul ambulant

În vacanța de vară dintre a 11-a și a 12-a, mi-am făcut părul albastru pentru prima oară. Eram pe terasă la Tucano Romană, cu un prieten, și a venit la noi un băiat care părea de vârsta noastră. Vindea reviste Șapte Seri, luate de prin vreun local pe gratis, în speranța că poate să le dea apoi pe bani.
- Nu vreau revistă, mersi.
Credeam că pur și simplu o să plece mai departe.
- Dar de ce ai părul albastru?
- Îmi place culoarea.
Mă simțeam amenințat și voiam să se termine mai repede interacțiunea. Eram pregătit să reacționeze negativ, așa cum reacționaseră mulți alții înaintea lui. Apoi, ne-a întrebat pe ambii, pe ocolite, dacă suntem gay.
- Dar ești... știi tu... ție-ți plac băieții?
Am ezitat să dau un răspuns, și el a tot insistat.
- Hai, zi-mi, îți plac? Nu te speria acum, că nu te întreb de rău, nu te întreb ca să-mi bat joc de tine. Și mie îmi plac așa băieții, și de-aia întreb.
- Da, da, și mie îmi plac.
- Eu mi-am dat seama de mic, de când am crescut la orfelinat, dar nu spun nimănui despre asta. Nu prea pot s-o recunosc, dar trăiesc cu asta, și mă mai întâlnesc așa cu băieți din când în când.
- Înțeleg, da, și eu mi-am dat seama destul de devreme.
- Ești drăguț, n-ai vrea să facem sex, sau măcar să ne mai întâlnim o dată? Eu mă duc la Constanța acum, să vând diverse pe tren și pe plajă, că acolo merge mai bine acum, vara, dar când mă întorc, putem să ne vedem.
Atunci, nu am știut ce să zic, și, puțin speriat pe moment și cu aplicațiile pentru facultate în minte, l-am mințit că studiez în Anglia și că o să mă întorc acolo peste câteva zile. A insistat să facem schimb de numere, și am făcut. Ziua următoare, la șase dimineața (luase primul tren spre mare), m-a sunat să vadă ce fac și dacă totuși ne vedem. I-am zis că nu pot, că până se întoarce de la mare eu am plecat deja în Anglia. M-a întrebat de câteva ori dacă nu fac mișto- cred că s-a prins că mințisem.

Taximetristul

Vara asta mergeam cu iubitul meu, pe la Universitate, noaptea, pe trotuar. Ne țineam de mână, ne mai sărutam din când în când- era clar deci că suntem împreună. Exact în dreptul nostru, pe carosabil, se oprește un taximetrist, la vreo 40-50 de ani, și vedem că începe să ne urmărească, încet, cu mașina, uitându-se la noi de pe geam. Voiam să-l ignorăm, așa că am mers mai departe. La puțin timp deschide geamul și ne strigă. Ne prefacem că nu auzim, mai strigă o dată, îl ignorăm și a doua oară.
- Voi sunteți împreună? Hai veniți să vorbim.
Mergem mai departe și pleacă. La colțul străzii dăm din nou de el: oprise pe colț, ca să trecem mai aproape de el.
- Veniți să vorbim puțin, hai în mașină.
Și deschide ușa din spate.
- Haideți, să facem toți trei împreună ceva, că sunteți drăguți, v-am văzut ținându-vă de mână.
Pleacă, până la urmă, și noi ne continuăm drumul uitându-ne tot timpul în spate, să vedem dacă ne mai urmărește. Ziua următoare, iubitul meu mergea pe stradă, singur, în aceeași zonă, când vede iar un taxi venind spre el.
- Nu vrei să te urci în mașină cu mine?
Nu știm nici până acum cum l-a găsit, a doua zi, același taximetrist.

Omul străzii

La Romană, în timp ce aștepta la semafor, se apropie de prietenul meu un bărbat- aparent, un om al străzii. Stă puțin în spatele lui, se uită puțin la el, și apoi îi întinde mâna, să facă cunoștință:
- Vii des pe aici?
- Nu atât de des, nu sunt din oraș.
- Și cum facem să ne vedem?
- Nu facem să ne mai vedem.
- Nu, trebuie să te mai văd o dată. Ești gay?
- Nu, nu sunt.
- Ai încercat vreodată cu băieți?
- N-am încercat.
- Foarte bine, poți încerca cu mine.
- Mai bine nu, lasă.
- Bine, nu te mai deranjez.
Și s-a făcut verde, așa că prietenul meu a mers mai departe.

Șoferul de Uber

Într-un Uber de la Gara de Nord, după ce l-am dus la tren pe iubitul meu, șoferul, de vreo 60 de ani, observă că am unghiile negre, făcute cu ojă.
- Ți-ai făcut unghiile, văd.
- Da, le-am făcut.
Apoi, întreabă din senin după câteva secunde:
- Dar sexul nu ți l-ai schimbat, nu?
- Nu, sexul nu mi l-am schimbat.
- Presupun că îți plac băieții, nu?
- Da, îmi plac băieții.
Aveam o carte în mână, o duceam cadou unei prietene.
- Dar ce-i cu cartea asta?
- O duc cadou unei prietene.
- Ah, deci ai și prieten și prietenă, sau cum?
- Nu, ea e doar o prietenă. Iubiți am doar băieți. Tocmai l-am dus pe iubitul meu la gară.
- Dar ia spune, pot să te întreb ceva mai personal?
Părea puțin emoționat, și râdea mult, nervos.
- Întrebați.
- Cum e să faci sex cu un băiat?
- Presupun că e ca la fel ca orice alt tip de sex.
- Știi, eu întotdeauna m-am întrebat. Am avut așa o curiozitate. Am fost și la curve, dar cu băieți n-am făcut-o niciodată.
- Ah.
- Auzi, dar dacă mergem într-un colț mai întunecat, nu-mi faci și mie un sex oral?
- Nu, v-am zis, am iubit, nu pot să îl înșel.
- Ei, dar ce contează așa, unul în plus, nu strică relația.
- Nu, că i-am promis că o să îi fiu fidel.
- Locuiesc singur, poți să vii la mine în apartament. Sincer să fiu sunt puțin excitat acum.
I-am explicat din nou că nu voi face sex cu el și am ajuns în sfârșit la Unirii, unde m-am văzut cu prietena mea să-i dau cartea, cadou de Crăciun. Nu am știut ce rating să-i dau la Uber.
_ _ _

Nu pot să spun că nu m-am simțit inconfortabil și chiar, la un moment dat, speriat, în întâmplarea din Uber, de exemplu. Iar insistența șoferului era, în mod clar, la limita cu agresiunea. Dar apoi am început să mă gândesc și puțin mai departe.

Am vorbit de multe ori despre cum fie un individ în mod stereotipic gay, fie un cuplu gay pot stârni diverse feluri de homofobie - de la oameni care strigă insulte pe stradă sau la liceu, la jandarmul care ne-a legitimat pe mine și pe iubitul meu în parc fiindcă ne sărutam. Dar mi-am dat seama, spre mirarea mea, că să fii gay trezește nu doar ură, ci și dorințe, din locuri pe care mulți le-ar considera neașteptate.

În cazul acestor patru întâmplări, așteptarea a fost, poate din obișnuință, ca primele replici („Ți-ai făcut unghiile” sau „De ce ai părul albastru?”), să fie doar începutul unei reacții homofobe. Dar se pare că subestimasem Bucureștiul- și poate subestimasem cât de queer poate fi de fapt. Subestimasem puterea unui om vizibil queer nu numai în a face un statement în fața oricărui homofob, ci în a trezi dorințe poate rar exprimate, prin tot orașul.

Cele patru întâmplări spun, pentru mine, o poveste despre vizibilitate, și cine e reprezentat în România ca fiind queer. Șoferul meu de la Uber avea, am aproximat eu, vreo 60 de ani; băiatul din cafenea crescuse în orfelinate și locuia pe străzi. M-am „prins” făcând, câteodată, presupuneri că persoane ca ei sunt heterosexuale. De obicei, la Pride, la evenimente gay, sau pur și simplu pe Facebook sunt mai vizibili și vehemenți oamenii relativ tineri, de multe ori albi și care o duc, din punct de vedere economic, destul de bine. Am auzit de multe ori, de la oameni din comunitate, că trebuie să așteptăm doar „să se schimbe generațiile” și totul va fi bine, de parcă în generațiile mai „vechi” nu sunt și persoane queer; evităm cartierele sau locurile sărace pentru că, de multe ori pe bună dreptate, homofobia și violența par a fi mai ridicate acolo, dar uităm că și acolo trăiesc, cu siguranță, oameni LGBT.

În Harvard Queer Students and Allies, organizația din care fac parte la facultate, cuvântul pe care l-am auzit cel mai des în activism e „intersecționalitate”, cuvânt exprimând, pe foarte scurt, un activism care, deși se concentrează pe un anumit grup (de exemplu, LGB), ține cont că fiecare persoană aparține și de alte grupuri sociale, posibil dezavantajate. Auzisem, într-adevăr, cuvântul încă de când am fost voluntar la Accept, acolo unde vorbeam despre cum evenimentele noastre trebuie să fie gratuite pentru a-și putea permite oricine să participe sau unde vorbeam despre a fi rom și queer.

Există proiecte despre aceste grupuri: de la Gadjo Dildo, spectacol care vorbește despre a fi femeie romă și queer, la După Traian și Decebal, despre cum era să fii gay în România înainte de ‘89. Dar realizez că tot vorbim mult prea puțin despre asta.

Responsabilitatea nu e nici pe departe doar a activiștilor sau artiștilor care pun la cale câte un spectacol. Cred că ar fi ideal să vedem reprezentări diverse în presă – articole și portrete despre oamenii queer puțin auziți de obicei. Dar cel mai important e că oricine poate face un efort să conștientizeze, și apoi să scape, încet-încet, de presupuneri, să vorbească oricât de mult despre conceptul ăsta încă vag obscur la noi de „intersecționalitate” și să încerce, din când în când, să se pună în pielea cuiva care poate face parte din mai multe grupuri dezavantajate în același timp. Da, oamenii queer (sau cu dorințe homosexuale), pot fi oriunde, arăta oricum și trăi în orice fel. Comunitățile marginalizate din cadrul comunității queer trebuie neapărat să capete, cât mai curând, o voce mai puternică în România.