Radical intim din Austra

În care Katie eliberează muzica

Când era mică, Katie Stelmanis, vocalista Austra, era mare nerd pe muzică clasică. Se închidea cu orele în cameră să-și facă vocalizele de operă și să asculte muzică barocă. Habar n-are de unde a prins-o pasiunea pentru muzică, „n-a fost o decizie conștientă. Pur și simplu m-am apucat să studiez în copilărie, iar apoi ai mei s-au hotărât să mă dea și la cursuri, după ce s-au prins că n-o să mă pricep niciodată la nimic legat de vreo activitate fizică”. Abia prin liceu a început să dibuiască alte genuri de muzică și să aibă încredere că și-un Radiohead, la o adică, poate fi ok. Acum îi stă așa-și-așa cu background-ul ăsta cam restrictiv. „Am încercat să mă dezvăț de tot, cum m-am priceput mai bine, și să încep să gândesc muzica într-un fel mai puțin construit, mult mai liber. De-aia m-a și influențat jazz-ul din ce în ce mai mult în ultima vreme. Încă ador muzica clasică, în mod special muzica de cameră și corală de secol XX, aia cu armonii și melodii dubioase”.

Azi caută influențe în structuri libere și vii. A ajuns la jazz dintr-un film de „muzică clasică timpurie, cântată live, sau cu tobe și muzicieni live. Chestii din Chicago-ul și Detroit-ul anilor 80, care au ajuns să influențeze foarte mult albumul Olympia”. În ultima vreme a dat-o pe Alice & John Coltrane și, evident, Miles Davis. Scrie, compune și se hrănește cu speranța că o să ia ceva din libertatea aia, ca s-o toarne în piesele la care lucrează acum. Să te-aștepți să-ți cânte noutăți și-n Control: când o întreb cum îi merge cu scrisul, o dă pe entuziasm și zice că o s-audă și publicul din turneul de vara asta cum stă treaba. E încântată și de ideea de București. N-a mai fost, dar a fost prin Europa de est, e una dintre zonele ei preferate pentru concerte. „Oamenii par mereu așa primitori și bucuroși că vii. În State, promoterii îți dau, gen, o coajă de pizza și se așteaptă, practic, să le dai tu bani să te lase să cânți. Hah”.

În care se naște Olympia

Și să te-aștepți să fie din nou altceva. Feel It Break i-a atras lui Stelmanis comparații cu toată nobilimea (proto-)electro & goth, de la Kate Bush și Elizabeth Fraser (Cocteau Twins) la Fever Ray și Zola Jesus. Dar cu Olympia formația a zis „bă, ba nu. Stai așa. Muzica trebuie să aibă suflet de om”. Albumul ăsta nr. 2, Olympia, „a fost un răspuns pentru mai toate trupele din generația mea, care se apucaseră să facă muzică electronică sau midi; și începusem să simt că deja nu mai e interesant. Când m-am apucat de muzică, eram singura persoană pe care-o știam să scoată sunete dubioase din instrumente midi. Acum nu mai e nici pe departe o chestie unică, dar am înțeles de curând că asta înseamnă doar că trebuie să fii ceva mai creativ cu lucrurile astea, ca să-ți păstrezi originalitatea”.

Așa că Stelmanis a lăsat-o mult mai ușor cu nevoia de perfecțiune fabricată pe PC. „E chiar haios cum se chinuie lumea zilele astea să facă muzica electronică să sune organic. Gen, mută beat-uri foarte subtil pe un grid midi, ca să pară că cineva chiar le-a cântat live, sau pur și simplu greșesc chestii intenționat. Sunt atâtea lucruri pe care poți să le faci, ca să schimbi percepția oamenilor asupra muzicii electronice, e super interesant”. Da, Austra vrea să schimbe percepții. Primul album, Feel It Break e practic scris și produs la Katie în dormitor – simți de la prima armonie la ultimul beat că e numai și numai al ei. Olympia e colaborativ.

Albumul 2 poartă numele fetiței unor prieteni din Montreal, proprietarii studioului unde l-au înregistrat. Nouă luni le-a luat să-l ducă de la un capăt la altul, iar la finalul lunilor ălora s-au născut două Olympii. Și n-a fost asta singura ușă a dormitorului cu muzică pe care Katie a deschis-o pentru albumul ăsta. A ales să cânte versurile altcuiva. Mai toate versurile de pe Olympia sunt scrise de Sari Lightman, una dintre cele două backing vocals ale trupei. „Eu aveam ideile și ea avea cuvintele. A fost un proces de învățare și super intim, să încerci să comunici cu altcineva despre ce vrei să fie o anumită piesă”.

În care ți se arată Austra

Și Sari și Katie se identifică drept queer. Katie își mai pune, liniștită, și eticheta de feministă. „Dar nu mă identific cu mișcarea feministă liberală, mainstream, condusă de femei albe bogate. Cred că feminismul e relevant în relație cu clasa socială, mediu, rasă – sunt atâția factori despre care trebuie să vorbești în același timp!” Vorbește despre identitate de gen și sexuală, despre intimitate și sex, și cu videoclipul pe-alocuri X-rated de la Habitat, regizat de iconicul american la Berlin, colaborator permanent al revistei Dazed, Matt Lambert. Teaser: o să-i scrie și-un soundtrack – și nu poți decât să speri că, dintr-un cocktail de sensibilități care știu să povestească despre dorință & iubire o să iasă ceva radical de intim.