Rangleklods: de unde curg muzică şi miere

Rangleklods este proiectul danezului Esben Andersen început în urmă cu doi ani în țara natală, dar definitivat în contextul undergroundului berlinez. Muzica lui se bazează pe un echilibru între linii melodice extraordinare și experimente electronice, împreună cu o voce carismatică, totul reușind cumva să scape de încadrarea rigidă a unui gen muzical. În concerte, alături de alți colaboratori, Esben reușește să modifice, să reinterpreteze melodiile în așa fel încât niciun concert nu va semăna cu altul.

Am discutat cu el și cu Pernille Smith-Sivertsen (backing vocals, clape) înainte de concertul lor din Control de pe 13 decembrie.

Ce te-a determinat să începi acest proiect?
Esben: S-a întâmplat să fiu acceptat la Conservatorul din Danemarca, la un master de muzică electronică. După o lună trebuia să susțin un concert, dar nu aveam nimic ce aș fi vrut să prezint, și aveam doar o săptămână la dispoziție. Mi-am făcut un plan, să realizez o melodie pe zi, dar nu s-a întâmplat chiar așa. Mi-au ieșit patru schițe de melodii care au ajuns apoi fie pe EP, fie pe album. Desigur, s-au schimbat mult mai târziu, dar acesta a fost punctul de pornire. Fiindcă eram atât de grăbit să termin melodiile, a însemnat că nu aveam mult timp să gândesc îndelung, ci trebuia să acționez. În loc să am planuri prea mari cu care sa încep, totul a decurs cât se poate de natural.

Am ascultat atât de multă muzică diferită de-a lungul vieții și nu am fost o persoană care se limitează la un singur gen muzical, iar asta cred că a fost o influență majoră asupra muzicii mele.

Deci nu există ceva specific ce ai putea indica drept influență.
E: Exact, deși recunosc că unii artiști m-au influențat mai mult ca alții. Un exemplu ar fi James Holden & The Field, în cazul muzicii electronice, apoi ar fi clasicii, ca David Bowie ori The Doors. Într-un fel am împărțit influențele, pe de o parte pentru compoziții, pe de alta pentru sunet.

Am observat că versurile melodiilor au ca temă trecerea de la adolescență la maturitate. Cum de ai ajuns să scrii despre asta?
E: Așa este, însă nu aș spune că este ceva ce am urmărit ci, din nou, a părut cel mai la îndemână lucru despre care să scriu. Motivul pentru care cred că este mai interesant de scris despre perioada aceea decât despre viața mea de acum este că atunci trăirile și sentimentele păreau mult mai puternice, pentru că le simțeai pentru prima oară. Era mult mai interesant decât acum, când este mult mai greu să experimentezi sentimente noi.

Ați fost, la un moment dat chiar și la Berlin, un oraș cunoscut pentru scena muzicală și artistică. A fost acesta oare și motivul pentru care v-ați mutat acolo?
E: De fapt, Pernille a fost motivul, ea a avut ideea.

Pernille: Am primit un internship, lucrând la o galerie, ca parte a masterului meu. Așa că am făcut mișcarea asta hipsterească, experiența Berlinului.

E: Locuiam în același oraș de cinci ani de zile, așa că motivul principal nu a fost neapărat cautarea a ceva anume, ci mai mult evadarea din ceea ce aveam deja. Ne dădeam seama că făceam deja aceleași lucruri de fiecare dată când ieșeam, așa că a părut momentul perfect pentru a căuta ceva nou. Nu știam prea multe despre Berlin, deși fusesem de câteva ori și simțisem un vibe bun. Berlin a fost locul unde proiectul a căpătat forma, de fapt.

P: Și asta cred că se datorează oamenilor, a încurajărilor pe care le-am primit, a susținerii unui proiect care încă nu era pe deplin un proiect.

E: Am simțit că aveam posibilitatea de a-l îmbunătăți, ceva ce nu simțisem în Danemarca. Am putut să experimentăm mai mult și am așteptat o perioadă mai lungă înainte de a scoate ceva, când viziunea noastră se clarificase deja. Însă până la urmă am părăsit Berlinul, după un an jumate, pentru că oricât de extraordinar ar fi, este un oraș unde cu greu reușești să duci lucrurile la capăt. Nu e ceva ce am simțit doar noi, se întâmplă tuturor celor pe care îi cunoaștem.

Poate pentru că se întâmplau atâtea lucruri deodată.
E : Exact, este foarte greu să îți aduni gândurile. Și când crezi că poate ai terminat, simți că ești influențat de ceva nou și vrei să incluzi și asta. Se întâmplă așa pentru că Berlinul este un oraș mereu în mișcare, mulți vin, mulți pleacă, la fel ca noi.

Când mă gândesc la scena muzicală din Danemarca, văd toate trupele ăstea foarte talentate și am impresia că e aproape un fenomen național. Și cu toate astea, voi ați vrut să plecați în altă parte.
E: Parțial asta se datorează faptului că sunt foarte mulți care lucrează la ceva, creativ vorbind, așa că mereu vor fi oameni care sunt înaintea ta cu proiectele personale și asta s-ar putea să îți îngreuneze procesul propriu. Dar nu e ceva de care să mă plâng neapărat pentru că această competivitate te face nu doar să încerci, ci să dai tot ce poți.

P: Cam așa stă treaba în Danemarca. Oamenii sunt foarte ambițioși și cu gândul la carieră. Dar a fost un lucru bun să ne întoarcem în țară atunci când am făcut-o, pentru că am avut timp să terminăm albumul.

Dacă tot a venit vorba de album, Beekeeper, trebuie să recunosc că am fost intrigată de simbolismul său, de imaginea hexagonului, a fagurelui. Care este semnificația lor?
E: Semnificația este foarte simplă și anume: tatăl meu are ca hobby apicultura și acesta este un lucru cu care am crescut și de care îmi aduc aminte cu plăcere. Având în vedere că tematica generală a albumului este copilăria, adolescența, mi s-a părut potrivit să mă folosesc de aceste amintiri. Însă motivul principal ar fi fascinația mea pentru albine, care pot reprezenta atât haosul cât și ordinea.
Când te uiți la un stup de albine, primul gând care iți vine este că totul e dezorganizat și haotic, însă dacă le observi îndeajuns, îți dai seama că ele au un sistem bine pus la punct al cărui unic scop este producerea mierii. Mi s-a părut o imagine destul de bună care să caracterizeze procesul prin care a trecut albumul, pentru că uneori simțeam că totul este mult prea haotic și că nimic nu se va lega, dar până la urmă a ieșit bine și asta m-a făcut să mă simt ca un apicultor care lucrează la stupul lui.

Am văzut pe site-ul vostru că aveați miere de vânzare și m-am tot întrebat de unde vine treaba asta.
E: Aia e chiar miere produsă de tatăl meu și e fantastică.

Ne-ați adus și nouă?
E: Nu, din păcate, dar data viitoare vei primi un borcan, promit.

Cum începi să lucrezi la un cântec? Începi cu o linie melodică ori cu niște versuri sau pur și simplu cu niște frânturi muzicale?
E: Variază foarte mult și cred că asta nu se întâmplă fiindcă nu am ști de unde să începem, ci pentru că învățăm să tratăm computerul ca pe un instrument muzical. De exemplu, Clouds a început cu un beat asupra căruia am revenit și adăugat. Am găsit sintetizatoarele și următorul pas a fost o nouă linie melodică. E un cântec realizat practic în 2-3 ore. Pentru Order, partea instrumentală a suferit 5-6 schimbări până la final. Totul ține de ceva ce îți trezește interesul, cum ar fi sunetul basului sau o armonie specială. Ne-am îndepărtat oarecum de modul tradițional de a compune. „Ok, acum suntem în D minor, ce facem de aici încolo?”. Ne bazăm mai mult pe sunet.

În timpul concertelor schimbați mult melodiile față de originale?
E: Noi nu încercăm să ascundem faptul că ne folosim de înregistrări, pentru că asta e o necesitate pentru noi. Dar este un prilej să schimbăm lucrurile fie urmărind o tendință, fie schimbându-le complet, nenorocindu-le, făcând totul să sune mai haotic, modificând linii melodice sau dinamica, dacă asta vrem. Cu ajutorul instrumentelor electronice putem schimba multe și avem nevoie de asta ca să nu creăm același spectacol în fiecare seară. Nu ne interesează concertele perfecte, ne place când lucrurile merg prost. Astea sunt momentele pe care mi le amintesc din concertele altor artiști. Poți să-ți dai seama dupa felul în care reacționează când ceva nu merge cum ar trebui, dar continuă și transformă incidentul în posibilitate și asta, pentru mine, înseamnă o trupă bună.

La final, aș vrea să vă întreb de ultimele voastre descoperiri muzicale.
E: Ar fi producătorul britanic Blawan, îl consider uimitor. EP-ul Peaches, deși a fost scos la sfârșitul anului trecut, se califică la categoria de cel mai bun release al anului. E pur și simplu muzică de club foarte bună iar eu cred că e greu să găsești asta.

Am avut, de asemenea, un revival Kate Bush. Consider Running Up That Hill ca fiind cel mai bun cântec pop pe care l-am ascultat anul acesta. Chiar dacă albumul Wuthering Heights este puțin prea mult, e perfect în felul său.

P: Am ascultat foarte mult și XXYYXX - About You.
_

Daniela Diaconu e o studentă la Arhitectură care încearcă în mod disperat să-și facă timp să asculte și să vorbească despre muzica preferată sau ultimul concert la care a fost. În zilele bune are și ascultători.