Rap pe tocuri: Mykki Blanco

Ecuaţia e simplă: Michael Qattlebaum este gay; pe la 16 ani, a început să se îmbrace în femeie şi, tot cam pe atunci, s-a apucat de muzică. A rezultat o rapperiţă cu stil și skill, care și-a făcut rapid loc în undergroundul din SUA și Europa. Este, fără dubii, un act pe care oamenii și locurile îl așteptau.

Mykki Blanco îi este numele de scenă și alter-ego-ul - o apariţie pe cât de lascivă, pe atât de puternică. O perucă apare şi dispare, outfitul se schimbă de la sutien la hoodie, dansul trece de la unduieli la pogo, toate pe ritm şi în rime. Versurile au umor, adevăr, forţă şi flow - dovadă că esenţa rapului nu s-a pierdut și că, în toată avalanşa de auto-tune şi sclipici din ultimii ani, un tip îmbrăcat în femeie, sexy şi cu tupeu, vine să conducă lumea.

I gotta prove to a room full of dudes
Who ain’t listening to my words cuz they staring at my shoes

Sâmbătă, cu ocazia lunii LGBT, clubul Modern a adus-o pe Mykki în concert. Pe cioburi, pe scenă, pe masă, pe beat, mulţimea a primit-o ca într-un grup de prieteni, iar ea a oferit, la schimb, un show energic, expresiv, tactil, din care puteai concluziona ușor că problema identității - pe care o expune atât de deschis în versuri - nu este, de fapt, o problemă.

A intrat pe scenă dansând lasciv, în sutien, colanți și bocanci. Avea la gât o curea de piele, cu ținte, iar pe umărul drept un tatuaj cu Snoopy, alături de alte mărturii și îndemnuri în cerneală, precum „Pony Boy” sau „Smile Kid”. Cu aceste îmbinări aparent bizare, când au început acordurile sumbre, dar catchy, de la Haze. Boogie.Life și mulțimea a explodat, era deja clar că se înfiripă show-ul unui performer fără inhibiții.

“Young hearts run free, young bloods run wild” - cam aşa a răsunat și s-a simțit clubul, plin-ochi, de pe la 2 dimineaţa, timp de o oră şi ceva. Lumina verde-albastră şi reflectorul care pompa flashuri, sacadat, au însoţit mulţimea într-un trip muzical amestecat cu sexualitate, alcool şi transpiraţie. Mykki a transformat scena într-un teritoriu neutru, îndemnându-i pe cei din public să-l invadeze, să se expună. Dintr-o dată, totul a devenit un amestec omogen de sunet, piele, dans, sincron, suflu greoi, învălmășală, fum, podea alunecoasă și comportament pe măsură.

Piesele, cea mai mare parte din ele de pe primul album - Cosmic Angel: The Illuminati Prince//ss -, s-au succedat într-un ritm asscendent; dacă la început a hipnotizat cu atitudine și aspect, spre final, beaturile au devenit mai agresive, rimele s-au întețit, dansul a devenit mai sălbatic, atmosfera mai ritmată. Și-a încheiat show-ul pe masă și, în forfota creată în jurul său, mai rămăseseră doar două opțiuni: ori dansezi, ori cazi.

La final, și-a pus o șapcă întoarsă pe cap și niște pantaloni largi, în carouri, continuându-și periplul prin Bucureștiul queer-nocturn în pași relaxați de dans și primind, cu modestie, toate aprecierile. Și avansurile.

Fotografii de Larisa Baltă