Reţeta unei relaţii mişto la liceu

Tu nu ai da mesaje cu noaptea-n cap.

Gen „Ce faci dulceață?”, că m-ai scârbi, și așa sunt destul la 7 dimineața. Ne-am vedea doar în pauza mare, că nu ne-ar lăsa profu’ de mate să stăm pe hol, are el ce are cu mine. Ne-am așeza acolo între corpurile liceului pe un petic de iarbă rece, pe unde nu trece nimeni, că lumea bună merge la fumoar, și as râde iar la ce poze ți-am arătat aseară, pentru a patra oară. Cred că tu doar te-ai uita la mine, maxim să râzi de râsul meu. Am împărți o Fanta, nu-mi place Cola, și mereu am doar 1 leu la mine. Aș păstra cheița după s-o pun în cutia mea cu chestii speciale, mă rog, oricum aș pierde-o pe drum.

După școală am rămâne undeva în spatele unor blocuri, la băncile alea două. Poate dacă avem noroc n-o să mai fie batrâneii cărora le place bereta mea roșie și îmi spun că și soțiile lor o purtau așa. Și poate nici nu se mai ia nimeni de tine că nu le cedezi locul. Ți-aș mai zice a mia oară de fata aia nașpa de la F care comentează pe la spate și tu te-ai preface că-ți pasă. Când nu te-ai uita ți-aș fura un pupic ca după tu să mi-l ceri înapoi, ca-n prima seară. Am merge pe jos acasă deși aș fi moartă de oboseală, dar na, am dat deja banii pe Fanta.

Ne-am asorta o dată la mişto să vedem ce zice lumea şi să ne prefacem că suntem nişte „tineri îndrăgostiţi”. Apoi toată seara am râde de ăia care chiar ne-au crezut.

În weekend aş veni la tine să ne uităm la un film de Tarantino, la mine la un Pixar şi după am merge acolo în centru şi m-ai băga tu în clădirea aia părăsită cu 4 etaje şi mi-ai arăta de sus oraşul. Eu aş ţipa că mi-e frică de câini şi de înălţimi, dar tu ai râde de mine. Eu m-aş ambiţiona şi te-aş speria cand aș ajunge sus. M-aş preface că alunec puțin numai să mă prinzi dramatic, cum am văzut noi în filmul ăla alb-negru din care nu am înțeles nimic.

Vreau de la tine un bilet de teatru, un pupic pe obraz, o poză de album şi un hanorac. Mi s-a zis să fac poză la trandafirul de la tine s-o pun pe Facebook, că doar aşa să ne ştie lumea. Am zis că tu nu-mi dai flori şi ei au râs. Prostii, serios, un organism mort într-o încadrare de pixeli. De la tine aş avea buchete de minute, ore, timpul nostru. Puţin sau mult, aş şti că pe frunzulițele alea sunt desenate râsul meu gălăgios şi zâmbetele tale largi, momentele cuminţi împreună.

Şi cel mai tare aş vrea să mergem în Vamă, sau unde vrei tu, mare să fie. M-aş ruga de tata 3 zile şi 3 nopţi, aş lua note mari la şcoală, aş învăţa chiar şi la chimie! Tu ai face bine măcar să le zici alor tăi. Poate să fie şi la Dunăre. Dacă vrei facem o umbrelă de stuf şi zicem pe Instagram că e Vama. Cine să ştie? Nu ne-ar cunoaște oricum nimeni, am fi umbra aia de după hamace noaptea, oamenii ăia dubioşi nevăzuţi din capătul străzii. Am dormi pe plajă îngheţaţi ca să facem o poză la un răsărit din 365, sau 366 de răsărituri, depinde de ce zice Februarie. Aş developa-o şi aş lipi-o într-un caiet.

Aş pune caiet peste caiet, amintire peste amintire, am să le păstrez pe toate. Pe tine te enervează că păstrez zeci de lucruri neimportante, eşti mai minimalist, eu doar cu gândul şi newsfeed-ul.

Apoi peste 5 ani aş răsfoi caietul de franceză dintr-a 11-a şi am să-ţi văd părul ăla creţ, care îţi stătea ca naiba mereu, într-o poză. Ştiai că-mi plăcea să te trag de el când nu erai atent? Mă întreb dacă te-ai prins vreodată, sau te prefăceai doar ca nu știi. Sunt şi eu într-un colţ, palidă ca întodeauna. Şi zâmbesc. Mă ţineai cu mâna de umăr şi mă gândesc doar cât de prost a fost fotograful, nu ți-a prins decât jumate din zâmbet.

Tu ai fost relaţia mea mişto din liceu. Actorul meu zilnic, recuzita, cele 3 acte şi pauza. Pozai pentru mine în amintiri, pozam pentru tine în vorbe şi atingeri. Mă ascultai când ziceam să nu-ţi mai iei pungi din plastic, ai început să reciclezi cu mine, mi-ai dat share la toate evenimentele, chiar tu m-ai ras atunci înainte să fac 18 ani. Încă mai am coada într-un şerveţel în dulap. Am cunoscut-o pe mama ta şi am făcut mişto de tine, l-ai cunoscut pe tatăl meu şi erai tare speriat. Şi eu eram.

Am ţipat pe străzi, am fugit de mână, am chiulit în fiecare joi din săptămână pară, ca să nu bată la ochi, de la economie şi mi-ai dat un playlist cu cântece în care puteam adăuga fiecare melodii noi mişto, să nu ne plictisim niciodată de muzică.

Toate într-o poză îndoită cu un răsărit alb şi jumătate de râs pe hârtie color.

O relaţie mişto ai fi tu. Tu cu certurile tale legate de nimic, ai fi tu care mă strecurai pe la intrarea profesorilor ca să chiulim, ai fi tu care îmi strângeai mâna în sala de teatru, tu care dansai cu mine aiurea la party-uri, tu care nu le aveai frate cu fizica, tu care îmi luai shot-uri când strâmbau barmanii din nas, tu care mereu aveai haine mişto, tu care mereu râdeai ca un nebun cu mine. Eu cred că o relaţie mişto nu e greu de găsit, nici greu de păstrat. Ea vine când trebuie, pleacă când trebuie. Ca un tren din ăla ieftin de te duce la Bucureşti. Ajunge mereu în gară, mereu întârzie, da la sfarșitu’ zilei eşti cu bine-n AFI. 

Eu cred știu că o relaţie mişto înseamnă să fii tu împăcat cu tine şi să laşi partenerul să te găsească, în timp ce tu îl cauţi pe el.

Despre autoare: Luisa Balaban are 17 ani și e din Brăila. Despre ea spune că are suflet de artistă, e înnebunită după poze pe film și de orice din universul ăsta mare, mai ales de cum hainele ei afectează mediul înconjurător și ce poate face pentru a schimba asta. Vara aceasta a avut o primă expoziție și a participat în cadrul primei ediții a taberei de artă contemporană Minitremu Art Camp, care își va deschide porțile într-o frumoasă expoziție la MAGMA, Sfântul Gheorghe, pe 9 decembrie.
***
Eseul personal face parte din cele înscrise în campania „In a Relationship”, un proiect al Fundației Friends For Friends împreună cu Avon România- Campania Respectului, care își propune să afle mai multe despre relațiile între adolescenții din România.