Rock, amor şi Scandal

Nu era așa chinuitor în copilărie să privesc porumbeii pe care îi hrănea bunica la geam până pe la 23:30, când adormeam imediat după ce terminam salata à la rousse. Mă mai trezeam un pic dacă urla vreo vedetă tapată la televizor un „La mulți ani!” preînregistrat de la sfârșitul lunii noiembrie, și aia era. Nu înțelegeam de ce ai mei erau obosiți a doua zi.

 

Aveam, cred, 11 ani. Locuiam în București, viața bună era tot în Brăila. Umblam cam cu toți ciudații din oraș, companii care mai de care mai plăcute și cu toții mult mai mari decât mine. Mă distram extraordinar cu ei, deși îi prindeam doar la încălzire - ei mergeau apoi la bar, eu urcam cu liftul acasă la 10 seara. Am obținut îngăduință divină să merg câteva etaje mai sus pe 31 decembrie, la o vecină, prietenă dragă, soră de cruce chiar. Nu se știe exact cum și de ce, mama și bunica - cu care locuia - au acceptat să îi găzduiască petrecerea de Revelion. 

 

Mama se războia cu mine să nu mă încalț cu bocanci negri și să nu mă mai boiesc cu negru la ochi și mi-a aruncat de patru ori oja neagră pe care mi-o găsea prin cameră. M-a trimis printre rockeri cu părul plin de zulufi tapați, purtând o cămășuță cu fir auriu și machiată ca o domnișoară. (Dacă stau bine să mă gândesc, un outfit foarte actual pentru vremurile retro de azi). Am ajuns în apartamentul prietenei mele, singură, înfruntând prima victorie personală pe care mi-o pot aminti în fața părinților: am negociat să stau până la ora 1. Am trecut pe la rude, am desfăcut un suc, și apoi a început, de la ușa din hol încolo, un tărâm de poveste. Selecția muzicală se învârtea grațios printre Slayer, Grimegod, Altar, Metallica, Iron Maiden, Lacrimosa și multe alte delicatețuri. Exista un singur băiat cu părul scurt în toată casa și două fete cu părul lung, ceea ce alcătuia o proporție inedită printre oaspeți. 

 

Înainte de a pătrunde în camere, începuseră să se adune grămăjoare mititele și timide de sticle goale de bere pe la colțuri. Undeva pe o comodă se odihnea o tipă care tocmai reușise să își tragă șireturile unui corset la spate și să le facă un nod. În prima cameră, un cuplu de fani H.I.M. (după tricouri) se dezmierdau lângă bibliotecă. Tipul avea nevoie de ambele mâini, așa că a abandonat un pateu cu brânză între Steinhardt și Eliade, pe raftul din mijloc. În baie chicoteau două amice care se machiau cumva cam ca de Halloween. În celălalt dormitor, gașca extinsă vâna într-o discuție foarte simpatică eroii preferați dintre Don Quijote, Vlad Țepeș și Harap Alb. Am zăbovit cât mi s-a părut interesant și am ieșit pe balcon. 

 

Dunărea înghețată, ger cumplit, zăpadă cât vezi cu ochii și priveliște de etaj 8. Eram grozav de fericită, mi se părea categoric cel mai tare lucru din lume ce mi se întâmpla în momentul respectiv și nu știam nici măcar în ce cameră să mă întorc. Până să mă hotărăsc, acel unic băiat fără cosițe de care pomeneam mai devreme a ieșit pe balcon, într-o geacă de piele bestială și cu două pahare mici cu șpriț în mână. Avea porecla „Scandal”, motocicletă, ochi albaștri și niște tatuaje pe care nu mi le mai amintesc. Am băut șpriț până am degerat și cumva, după ce am intrat înapoi în casă, ne-am aliniat fără să vrem lângă acel cuplu de care ziceam că se vrăjea în prima cameră. Până la momentul festiv de miezul nopții m-am chinuit cu mintea mea de atunci (nu că cea de acum ar fi decodat) să înțeleg exact de ce băiatul ăsta se oprea când mă pupa pe obraz și pe gât ca să îmi spună că el vrea să cădem împreună în abisul eternității. Mi-a mai spus niște chestii de genul, nu înțelegeam dacă vrea cumva să ne sinucidem sau să facem sex, și până la urmă am mers dincolo unde ne-a cântat un prieten Stairway to Heaven la chitară. În 10 minute era 00:00, am ieșit cu toții pe balcon, dar cumva absolut toată lumea era extrem de beată după numai o oră de când îi văzusem, așa că au zburat niște sticle de la geam și a ieșit nițică panaramă cu vecinii, care a ajuns și la urechile alor mei. 

 

Totul în jurul meu se petrecea atât de repede și alert, încât nu apucam decât să observ pasiv și să mă exaltez de agitația din jur. Ai mei au sunat la telefon după mine și am refuzat să vin acasă la ora stabilită. Simțeam că situația urma să devină din ce în ce mai interesantă și deja observam detalii gustoase ale serii: nervii mamei prietenei care ne-a găzduit, gelozii care s-au aprins printre cupluri nou formate și foști iubiți. Băieții erau suficient de beți încât râgâiau de față cu fetele. Cum să plec acasă? Scandal a stat cu mine de mână până au venit ai mei să mă ia de la ușă. Am vrut să le deschid eu, dar prima care a ieșit era o amică ce o zbughise din toaleta de serviciu pe holul blocului și a vomitat direct pe preșul de la intrare, în fața pantofilor mamei. În fața acestei uși deschise și în lumina de pe bloc am remarcat privirile cu care mă săgetau ai mei, care parcă m-au confundat cu toții oamenii ăia cu cercei prin sprâncene, urechi, buze și nasuri care făceau panaramă și erau dați cu negru până la urechi. M-am retras în cămășuța mea aurie cu bărbia în piept, Scandal mi-a dat drumul la mână, m-am întors acasă fără să înțeleg absolut nimic din ce mi se întâmplase sau din ce ar fi trebuit să fac în seara respectivă, cert este că am fost pedepsită vreo trei zile. Din principiu, că s-au șocat ai mei cam tare. Câțiva ani mai târziu, m-am ras și eu în cap și sunt sigură că și-au amintit de tipa care le-a vomitat în față, că și ea era rasă în cap. 

 

Și acum îi mai cert pe ai mei că m-au pedepsit degeaba. Dar Revelioanele tot prost merg.