Şaptişpe fete mai marfă decât dragostea (din muzica punct ro)

Mi-era dor să mai fac un text amuzant și nu mă refer la un text scris glumeț, asta fac cam în fiecare zi, să lucrez la un text de divertisment, fără nicio pretenție sau aspirație. Pe de-o parte, pe de altă parte mă bântuie gândul, nu de azi, de ieri, ca la un moment dat să fac un proiect de lume bună, cu și pentru lumea asta. Nu știu dacă se va întămpla proiectul, și când, dar e ceva la care mă găndesc. Textul de mai jos e un exercițiu pe care l-am făcut cu prietenele mele. Fetele sunt minunate, mereu m-am înțeles bine cu ele, dintotdeauna am stat cu fetițe, maică-mea, bunică-mea, liceu de fete, fete pe la job-uri, fete, fete și iar fete. La drept vorbind, băieții nu-s marfă, decât dacă sunt foarte deștepți sau gay, altfel din primele 4 replici ai ajuns cu ei la competiție și e plictisitor, primar și inutil. Băieții sunt marfă la sporturi și să bei cu ei. De băut nu mai beau, sporturi nu mai fac. Așa că, na. Bun, acum, ce se întâmplă, într-o zi, pe un status de pe facebook se postează cele mai frumoase versuri de dragoste dintr-o piesă românească de după 1990. Lumea începe să scrie în comentarii alte versuri de dragoste, din alte piese de după 1990 și așa apare ideea textului de mai jos. SUB25 zice că să mă ocup eu de articolul ăsta sau ce e, mie mi se pare suficient de stupid încât să n-o fac. Așa că îl fac după capul meu. Mulțumesc, predau textul, mă retrag și transmit iubire la toate fetițele. (Mihnea Mihalache-Fiastru)

Mihaela Vasile (co-fondator Rokolectiv)

„Și când se lasă seara, seara / Îmi vine dor de tine, de tine / Mă uit la poza taaaa / Lacrimi în ochi / Îmi vineeee” (Real B, Când se lasă seara)

Nu am nicio amintire legată de muzică românească și povești de dragoste din anii '90. Băieții de care îmi plăcea mie ascultau Snap, Vanilla Ice, grecești sau turcești și eu mă luam după ei. În afară de prietenul meu Robert din București pe care l-am cunoscut la concert la Michael și care nu era adevărat, era o fantezie. Dar o dedic pe asta tuturor celorlalți băieți adevărați cu pantaloni de puf de piersică după care am suferit prin Medgidia, că e dulce și agramată ca ei. 

Amalia Enache (prezentator Știrile ProTV)

„Din 1000 de flori parfumate eu te-am cules / Din 1000 de maști colorate tu m-ai ales / Din 1000 de gânduri ce mă chinuie și nu mă lasă să dorm uneori / Cel mai tare mă doare că noi ne-am iubit doar de 1000 de ori” (Vank, 1000)

Și fix asta vrem noi, fetele, din 1000 de flori parfumate să fim noi alese. Sunt și puțin ironice versurile, ceea ce la face și mai drăguțe. Îmi place că persiflează dulce îndrăgosteala.

Lina Vdovîi (jurnalist)

„Eu stau culcat în patul tău / De ochii altora ferit / Mă strângi în braţe, sunt trofeu / Nu-ţi pasă de nimic” (Alternosfera, Ploile nu vin)

Aveam vreo 16 ani când i-am zărit pe Marcel, solistul pletos de la Alternosfera, cu un coleg de trupă în Strășeni, un orășel din Republica Moldova cam cât Pașcaniul. Eram într-o parcare proastă, cu bălți și mașini vechi. Valeria, soră-mea, avea 14 ani, eu purtam o imitație de breton pe frunte și cel mai oribil hanorac albastru din lume. Marcel și celălalt gagiu cumpărau kvas, o băutură sublimă din pâine de secară care, dintr-un motiv pe care nu-l pricep, nu se găsește prin România. Tocmai ne întorsesem dintr-o vizită în Arad, unde Wamintirile era un mare hit, așa că i-am recunoscut de la distanță. Ne-am apropiat și le-am zis: băieți, sunteți tari, v-am văzut la TV în România. Au râs așa cum numai ei puteau să o facă la vremea aia, adică fermecător. Marcel a scos dintr-o sacoșă albastră două înghețate Eskimo (vanilie cu glazură de ciocolată) și ni le-a dat nouă, unor fete de 14 și 16 ani din Strășeni, Republica Moldova. De atunci, n-a mai contat ce-a scris sau pe unde au cântat. I-am ascultat mereu.

Cosima Opârtan (Raze de Soare)

„Nu pot să mă schimb, / Rămân la fel / Știi că te iubesc, / Fii prințesa mea de cartier! / Știu că mă iubești, / Dar sunt pe locul doi/ Du-te înapoi, / Rămâi cu băieții tăi!” (Nico feat. Cabron, Nu pot să mai suport)

Deși piesa apare în 2003, e un omagiu evident adus RnB-ului anilor ’90. Cred că ilustrează destul de bine realitatea anilor ălora în termen de relații, spectre ale unor stări pe care eu le recunosc și-n care mă regăsesc într-o oarecare măsură, cu ecouri din ce în ce mai slabe, ce-i drept. În plus, producția e obiectiv foarte bună, iar vocoder-ul folosit pe vocea lui Cabron o singură dată pe parcursul piesei (dublează versul „nu pot să mă schimb”), e foarte fin.

Maria Popistașu (actriță)

„Pe strada pustie ca destinul prea tragic / Mergeam fără direcție, căutând ceva magic / Și-am ajuns iar în barul unde ne-am cunoscut / Dintr-o primă privire tremurând te-am văzut / Am vorbit un minut, despre una de alta / Ochii tăi se-ncălzeau, eu îmi blestemam soarta / Știu că acum ai fi vrut să te-ntorci lângă mine/ Dar e mult prea târziu, poate așa e mai bine” (R.A.C.L.A & Anda Adam, Nu mă uita)

Spre batjocura unora care mă cred o tocilară, nu ascultam muzică românească. Nu pot să nu admit că puține piese aveau versuri care să construiască imagini atît de limpezi și să îți transmită atâta angoasă și tristețe ca R.A.C.L.A. și Anda Adam cu Nu mă uita. Ascultam cu vină și încercam să mă feresc să mi se vadă emoția pe brațe. Clipul era și el tare, Anda avea buze cu contur și era îmbrăcată ca o curvă, iar el avea timbrul ăla bun și era curățel în tricoul lui cu The King is Coming Any Day. Povestea e tristă, Romeo și Julieta, părinții ei nu o lasă cu un golan, deși ea e îmbrăcată în cat-suit de ciorap. Ei, aparent, nu se potrivesc, dar el vede în ea o căprioară care poate fi demachiată și asta mă scutura de prejudecăți. Îmi imaginam cum se întâlnesc ei la sfârșit și îmi venea să plâng de mila lor. În clip, Anda făcea un squat pe platforme, el se întâlnea cu tovarășul lui și mergeau mai departe, în timp ce ea rămânea în trecutul geratic, dansând ondulat și trist, ca o stripteuză intelectuală.

Despina Bădescu (jurnalist)

„Prima noapte-a fost de vis / M-am simțit ca-n paradis / Toată viața eu aș vrea / Să rămân numai a ta” (t-Short, Noapte de vis)

IonutzDilek 4 years ago
ce a fost nu va mai fi... decat in sufletele celor care au trait la vremea aceea...
(comentariu pe YouTube)

Eu cred că Ionutz Dilek are dreptate. De exemplu, din sufletul meu nu a dispărut melodia Prima noapte a fost de vis, interpretată de formația t-Short. Deci ascultam această melodie de pe casetă, ofc, unde fusese înregistrată de pe un alt casetofon, în sensul că pusesem un casetofon lângă altul și apăsasem pe REC. Se auzea un fâșâit la început și abia apoi începea melodia. Apoi dădeam REWIND ca să o mai ascult o dată și încă o dată și încă o dată înainte de a merge la discoteca Blue Angel, unde acum concret este un magazin, pentru că, așa cum era vorba, discoteca propriu-zisă a rămas doar în câte un suflet. Mulțumesc.

Laura Vărgălui (artist)

„Încă odată cea mai fidelă fată /  S-a întors s-arate la fraieri ce poa’ să facă” (La Familia, Tupeu de borfaș)

Aceste versuri răpăite de Marijuana mă duc cu gândul la protectoarea românilor, Maica Domnului. Îmi place descrierea „cea mai fidelă fată”, mă face să vreau să fiu ca ea.

Ioana Dumitrescu (recipe developer & taste maker, owner and home cook at eastofkitchen.ro)

„Nu pot să cred că m-ai uitat / Nu înțeleg, oare de ce ai plecat?” (N&D, Vino la mine)

Pentru că încă îmi mai răsună uneori în minte la fel de tare cum răsuna în vara lui '99 când mergeam să dăm o bilă în Efes sau pe zi, în Web. Se auzea mai mereu pe la terasele unde o ardeam după meditațiile pentru Bac. Și la non stop-ul de lângă liceu, de unde ne luam țigări și unde jucam cărți când chiuleam, apărea mereu la Atomic. Piesa asta nu-mi trezește nicio amintire afectivă legată de vreo dragoste adolescentină neîmpărtășită sau despărțire cu dor și știu că spuneam mereu că nu-mi place, dar o fredonam mereu în minte; probabil pentru că îmi plăcea.

Diana Cavallioti (actriță)

„Dau viața mea pentru-o iubire, supremul preț pe care-l poate un om plăti / Să ard de dor așa cum n-am putut trăi” (Monica Anghel, Dau viața mea pentru o iubire)

Nu am avut prea multă aplecare spre muzica românească a anilor ‘90, mai ales tot ce însemna trupă disco, așa că primul lucru care mi-a venit în cap a fost refrenul ăsta care mă bântuia. Și mă bântuia pentru că pentru mine e filmul în care am crezut de adolescentă. Iubirea ca sacrificiu. Sună atât de patetic, încât mi se pare îngrozitor de sexi. 

Alina Bucur (curator)

„Azi e ziua lor, ziua ielelor, vrăjitoarelor, până-n zori / Iată se pornesc și se sfătuiesc, / Oalele pocnesc cu licori / Boabe și furnici, ierburi și urzici, tot ce e aici, mâna lor / Dragoste și vis, iad și paradis, în palmă ți-au scris soarta ta” (Cargo, Ziua Vrăjitoarelor)

Nu știu ce iubeau alte fete prin anii '90, dar eu eram micuță pe atunci. Iubeam poveștile bunicii, care a locuit toată viața într-un sat în insula mare a Brăilei, în care nu a existat biserică niciodată, ci doar poveștile și credința bătrânelor din sat în vrăjitoare. Când am ascultat prima oară Cargo, Ziua vrăjitoarelor, eram acasă la Roxana și tatălui ei îi plăcea tare mult piesa asta și o punea des. Apoi mi-a reamintit Radu recent de ea și cumva mi-a rămas în cap ca o piesă de dragoste. Dragoste pentru farmece și descântece.

Karin Budrugeac (coordonator SUB25)

„Să nu crezi ce-ți spun acum /Vorbele-mi sunt vânt nebun / Să nu crezi ce-ți spun acum / Chiar de eu îți spun /Vei fi a mea oricum” (Iris, Să nu crezi nimic)

N-aveam 20 de ani, R. avea cu vreo 15 mai mult și mai era și însurat. Eram la un bal de absolvire al unui prieten de familie. Eram dată cu ruj roșu. Cântau Iris. Eu nu cunoșteam această formație, R. știa pe dinafară versurile. Când a început Să nu crezi nimic, pe care a fredonat-o uitându-se la mine, mi-a muiat genunchii.

Tot n-aveam 20, iar A. era de vârsta mea. Eram la mare la Stufstock. Cântau Iris. De data asta cunoșteam această formație, erau „ăia de-au cântat în seara aia în care R.” Și A. știa pe dinafară versurile, ceea ce m-a surprins, pentru că A. era mai degrabă coolăr; dar le bea. Am ajuns să urlăm împreună pe Să nu crezi nimic, pe plajă, pentru că nu dăduserăm bani pe bilete. Apoi A. a dispărut. Câteva ore mai târziu, se bătuse, cineva îi rupsese un vârf de ureche și dormea cu capul la mine în poală. 

Irina Nedelcu (fost VJ Atomic TV, scriitoare)

„De când te-am văzut, mi-ai rupt reflexele” (Paraziții, Nu mă schimbi)

Deci n-ai cum s-o dai mai de dragoste de-atât. Atât. Aveam cre’că spre șaișpe ani când această superbă piesă de dragoste s-a înfipt în timpanul încă virgin (depedeve muzică românească, io fiind mai occidentală în gusturi, de mică – MJ for life) al corpore-lui încă (almost) virgin. Este foarte posibil ca prima sesiune de degetizare (i.e. fingering) să se fi produs pe „Am nevoie doar de tine, de lovele și de zile / Banii nu mă fac, o să te țin pentru mine / Și când ne-o fi mai rău, să ne mearg’-așa de bine”. Pe urmă să fi fost ‘jde nopți în care am bălmăjit inebriată „N-am nimic în comun cu sfântu’ / Nu mă face să îți spun “te iubesc”, urăsc cuvântu’” și mi se părea și cul, da’ și romantic at the same time. Era așa un iz de romanță a la Bonnie și Clyde în versurile astea pe care le-am uitat cu timpu’, dar pe care mi le-am adus aminte cand am fost departe de casă și limbă (cu sens lingvistic). A sunat, a sunat ceasul…Sună și răsună în dimineți d’alea de nu le-ai dori nici dușmanilor dușmanilor tăi să iasă în ploaie și frig ș’apoi să se bage la cald și înghesuială de tube și slavă shuffle-ului că se mai întâmplă – rar, da’ bine rău – în dimineți din’- astea, să intre in playlist Nici o problemă. Și I get fuckin’ goosebumps când începe Nu mă schimbi, doar că acu o ascult ca un love song to my(older)self: „Zece mii de gânduri, zece mii de fete între noi sunt zece mii de vorbe șterse / Spui nici o problemă când nimic nu merge, însă n-ai să schimbi nimic din ce nu se poate șterge”.

Lea Rasovszky (artist)

„Le e drag de mine, foc /  La toţi câinii de la bloc / Şi m-aleargă toţi întruna / Ca-n reclama de la Puma” (Genius, Bombonel)

Bombonel, moartea femeilor, în procesul de autocunoaștere via foc, faună și fashion.

Alexa Juvină (fost VJ UTV și Music Channel, jurnalist, muzician)

„Fetițele mă caută că știu să le ocrotesc/ Tot ce au nevoie numai la mine ele găsesc/ Pe băieți îi respect și știu că nu e drept/ Sunt fără vina mea cu 5 secunde mai deștept” (Sweet Kiss, Alin, Alin)

Melodia asta îmi aduce aminte de tabăra de la Oglinzi din clasa a opta, unde am fost cu cea mai bună prietenă a mea de la acea vreme. Îmi amintesc perfect că într-una din seri s-a organizat o discotecă în aer liber. Și din seria „entuziasmul tinereții” am mers și eu, proaspăt făcută baie, cu părul ud, în vârf de munte, în pantalonii mei de vară gri metalizat și un fel de bustieră neagră. Bineînțeles că am dansat toată noaptea iar piesa asta a fost hit. Evident că mi-a placut și de un băiat de acolo și am stat până târziu pe o bancă sub clar de lună, povestind și tremurând. Rezultatul? M-am întors acasă, am făcut pneumonie și am stat vreo trei săptămâni în pat. Ale tinereții valuri!

Ina Ilie (VJ legend, Atomic TV)

„Văzut, plăcut,/ Mistrețul galben, / Ochit, lovit, / Copita scurtă… () / Fuga, fuga prin porumb, / Cât de greu e să prinzi mistrețul” (Timpuri Noi, Mistrețul)

Cel mai repede îmi vine în cap piesa asta pe care și acum o cânt. Una din piesele pe care le fredonezi fără să ai nevoia să înțelegi de ce mistrețul galben și ce a vrut să spună poetul.

Ela Voineag (fost VJ MTV, actriță, realizator tv, editor online la Music Channel)

„Suzana, eu te spun lu' mama/ Mi-ai furat banana” (Valahia, Banana)

Țin minte că m-am gândit atunci că pentru generațiile viitoare, istoria va menționa că generația mea a crescut cu muzica asta...

Ioana Pelehatăi (content writer SUB25)

„Dar într-un fel ne întâlnim dimineața în zona în care ceața ne descoperă viața/ Dar într-un fel ne întâlnim dimineața în zona în care/ eu sunt câine, tu hienă/ eu cal, tu balenă/ eu șarm, tu derivă/ eu calm, tu atât de activă” (Travka, Într-un fel)

Relația mea cu muzica românească e love-hate; n-am ascultat Travka la vârsta la care se ascultă; versurile sunt cumva auto-referențiale – transcriu bine un gen de relație (love-hate) pe care nu l-am avut niciodată. Doar două dintre aceste trei afirmații sunt adevărate.

A fost o chestie pasageră, la care nu mă mai gândesc deloc acum; n-a avut nimic din clișeele unei relații convenționale & tradiționaliste, aia în care femeia e labilă și bărbatul o stâncă; și nu mă recunosc deloc în enumerarea aia de binoame din refren, fie ea și atât de frumos punctată de tobe. Toate aceste trei afirmații sunt false.

În ultimul rând, nu s-a schimbat nimic de-atunci, decât că nu mai sunt nici hienă, nici balenă, doar un pic de derivă & la fel de activă; acum ascult un pic de Travka, piesa asta, când o bagă player-ul în shuffle; și e frumos love-hate-ul, dă dependență o vreme. Cam până se ridică ceața.

***
Playlist de dragoste