Silviu Munteanu şi Balta Albă: documentarul, de la prima picătură

Muzicieni underground geolocalizați, despre care s-a făcut un documentar? Avem. „Zona e importantă dintr-un singur punct de vedere. Pe o suprafață de 10 kilometri pătrați există acest număr mare de muzicieni, cu stiluri foarte diferite. Și există de peste 30 ani.” - din sinopsis-ul Balta Albă, pentru cei care au ajuns mai târziu.

Balta Albă este cartierul din sud-estul Bucureștiului, orașul metropolă de la marginea Orientului, capitala României. Primele date istorice ale acestei zone datează din 1813. În anii ‘60, când Bucureștiul se extindea, aici apărea unul din cartierele mai selecte ale capitalei. În majoritatea blocurilor noi construite locuiau cadre militare, profesori, oameni de cultură, dar și oameni din temuta securitate a regimului ceaușist. În vecinătatea cartierului au apărut și foarte multe fabrici și uzine, care au adus după sine în anii ‘80 un număr mare de muncitori și implicit construcția unui număr foarte mare de blocuri. Practic, în Balta Albă populația a devenit foarte diversă. Mai multe pături sociale împărteau același bloc.

Una din particularitățile acestui cartier este apariția unui foarte mare număr de muzicieni, în decursul a 30 ani, ceea ce a făcut din Balta Albă un cartier unic în România, depășindu-și condiția de simplu dormitor comunist. Nimeni nu și-ar fi putut imagina că într-un un perimetru de câțiva kilometri pătrați există hard rock, new wave, avangardă, hip-hop, jazz, electro, clasică și lăutarească.

Anii ‘80 au fost foarte grei pentru Romania. Muzicienii rock la acea vreme aveau dificultăți în a apărea pe scenă, mulți dintre ei fiind interziși de către comisiile de cultură ale regimului comunist. Perioada anilor ‘90 a fost una foarte tulbure din punct de vedere socio-politic. Cu toate astea, muzical vorbind, România a avut un boom rock și jazz. În Sălăjan, o parte a cartierului Balta Albă, a apărut mișcarea hip-hop-ului românesc. A fost practic pentru prima oară în România când un loc bine delimitat pe hartă avea muzica lui proprie. Din punct de vedere muzical, cartierul cuprinde trei generații de muzicieni, care au exercitat și exercita o importantă influență nu numai asupra culturii bucureștene, dar și asupra culturii românești în general.

Acum: Silviu Munteanu este autorul documentarului Balta Albă, primul proiect al fundației FRAI (Fundația Românească pentru Artă și Informație) - un ONG pe care l-a înființat împreună cu câțiva prieteni și cu care intenționează să facă multe proiecte.

Înainte: Silviu a lucrat peste 15 ani în câteva din radiourile bucureștene, din care vreo șase ani a făcut emisiuni cu tot soiul de muzici pentru premianți, care la vremea aia erau underground și acum parte din ele au ajuns mainstream. A mai lucrat și prin televiziuni, dar asta a fost mai mult o treabă de mercenariat, exclusiv pentru bani. Nimic interesant. Și a mai făcut PR și evenimente.

Îți amintești momentul declanșator când te-ai hotărât să faci documentarul? Ce te-a motivat să faci demersul ăsta?

Eram într-o zi acasă și nu făceam absolut nimic. Am vrut să ascult niște muzică și mi-am ales discul București al formației Partizan. În continuare cred că este unul din puținele discuri izbutite ale roakenroll-ului românesc. Și cum ascultam eu discul, mi-am dat seama ce mare trupă a dat cartierul ăsta. Căci și Artan, și Răzvan sunt vecinii mei de cartier. Apoi mi-am dat seama că sunt și mulți alții care sunt vecini de cartier cu mine și care cântă cu totul altceva. Cu Sișu, de pildă, am fost coleg de școală. Era cu un an mai mic. Apoi cu prietenii la cârciumă am aflat că și X și Y sunt tot din cartier. Și am constatat că Balta Albă a dat cu adevărat niște nume în muzică. Am convins niște oameni să filmăm, să punem cap la cap o poveste. Am promovat ideea și pe net, să nu mi-o fure nimenii. Și uite așa au început să apară și alții, care mi-au spus că și ei sunt tot din cartier.

Balta Albă, prin prisma numărului mare de muzicieni, merita o poveste. Trebuia cineva s-o facă. Am fost eu ăla. Așa o fost să fie.

Cât a durat întregul proces? A fost un proces cap-coadă sau mai degrabă sincopat?

Eu sunt jurnalist, nu regizor, ca pregătire. Și om de radio. Competențele mele în industria filmului la începutul acestui proiect erau 0. Motiv pentru care mi-am dat seama că pretenția mea de a obține vreo finanțare aici, pe malul Dâmboviței, e doar un vis frumos. Dar am avut incredibila șansă de a cunoaște niște oameni absolut speciali cărora le-a plăcut ideea și care m-au ajutat. Ăsta a fost și motivul pentru care, în loc să țină maxim un an, finalizarea acestui proiect a durat trei. Am avut și pauze, dar nu mi-a trecut o clipă prin cap să renunț. Pentru că nu a fost pe bani, s-a lucrat cel mai adesea în weekenduri.

Crezi că sunt și alte cartiere în București la fel de prolifice din punct de vedere artistic? Știi alte concentrații de genul ăsta prin vreo zonă?

M-am interesat. Și cu riscul c-o să fiu înjurat, nu, nu mai există niciun cartier în niciun oraș din țară care să fi dat un număr așa de mare de muzicieni cu stiluri foarte diferite. Poate în Berceni să mai găsești așa ceva. Dar aștept cu emoție să văd vreo replică la acest film, care să vină din Timișoara și Cluj, de la oamenii care ne fac pe noi aștia din București mitici. Și chiar dacă ar veni vreo replică, tot noi aștia din Balta Albă suntem deschizători de drumuri. Plus că, mai spune-mi tu un cartier din orice oraș din țara asta, care să aibă un film despre el. Modestia e pentru modești.

Cum ai știut de unde se trag participanții? Mai erau și alții? E cineva care a refuzat să vină?

Sunt născut și crescut în cartierul ăsta. Știu cam tot ce mișcă. Da, sunt câțiva filmați care nu au mai apărut în film, pentru că acesta a trebuit să nu depășească o oră și nu se închega bine povestea. Dar, când voi avea puțină vreme, o să fac un canal YouTube dedicat tuturor artiștilor care au apărut în film și ce au avut ei de spus. Da, au fost și câteva refuzuri, unde sunt de domeniul evidenței, dar nu ar fi elegant să mă apuc eu acum să spun cine și de ce cred eu că n-a vrut să fie parte din filmul ăsta.

Cum au întâmpinat muzicienii inițiativa ta?

Asta e într-adevăr interesant. Imaginează-ți că a fost un proces destul de lung în a face rost de numerele de telefon, în a-i suna, recomandându-mă și explicându-le în câteva minute că am eu un „avion” în cap să fac un film despre poveștile și muzica cartierului din care se trag și în care mulți dintre ei încă locuiesc. Se pare c-am reușit să fiu suficient de coerent și persuasiv, să-i conving să vină la filmări. Plus că, s-o spun pe aia dreapta, am avut emoții când i-am sunat pe unii dintre ei, iar pe de altă parte eram conștient că refuzul unora mi-ar fi compromis tot proiectul. Dar eu știu că le-a placut și lor ideea.

Tu unde locuiești?

Am schimbat mai multe locuințe, dar mereu am stat în Balta Albă. Acum stau în Titan. Am vedere la IOR.

Te-ai muta din București? Ce relație ai cu orașul? Ești de aici?

Eu nu am puseuri d-astea naționaliste, sau de bun român. Sunt din București, născut, crescut în Sălăjan, părinții mei s-au născut tot în București. Ce relație am cu orașul ăsta? Una de sânge. Îmi place foarte mult Bucureștiul. Pentru că este unul din cele mai safe orașe din lume. Pentru că sunt niște străzi, nu neapărat în cartier, unde sunt niște case foarte frumoase. Și pentru că știu niște locuri în orașul ăsta unde se întâmplă să găsești oameni foarte speciali și se întâmplă lucruri. Dacă m-aș muta din București? Never say never.

Crezi că cineva care nu e din oraș își poate reprezenta atmosfera din Balta Albă după ce vede documentarul tău?

Îmi place să cred că filmul a ieșit atât de bine.

Un moment special de la filmări sau din timpul producției?

Au fost câteva interviuri și filmări la care m-am distrat copios și au fost foarte multe momente speciale petrecute cu omul care m-a ajutat cel mai mult la realizarea documentarului și care, din păcate, azi nu mai e printre noi. E vorba despre Dan Ciobanu, un om foarte special și cu foarte multe talente și un muzician cum nu vezi în fiecare zi. Cu el am filmat, cu el am petrecut foarte multe weekenduri montând.

Ce urmează în programul tău?

Sunt câteva proiecte pe care le am în cap. Sper să mă apuc cât mai repede de ele. Nu voi căuta talente muzicale în alte cartiere. Nu mă repet.

Ce ai învățat din experiența Balta Albă sau cu ce ești tu diferit acum?

Cred că cel mai interesant lucru pe care l-am redescoperit a fost plăcerea cu care am lucrat la acest proiect. În timp ce toți prietenii mei erau la băute în nopți de weekend, eu eram singur în studio și montam. Este fix aceeași plăcere cu care făceam emisiuni la radio.

Gândurile tale despre muzica underground din România.

Nu împart muzicile pe care le ascult în underground și mainstream. Dacă îmi place ceva, îmi place pur și simplu. Și miros mereu impostorii și pe toți ăia care se folosesc de toate tertipurile muzicale și scot pe piață un produs contra-făcut. Și da, sunt câteva proiecte muzicale în România care îmi plac foarte mult. Unele se găsesc și în filmul meu.

Ce are cartierul și nu are centrul și de ce e important pentru muzică?

Nu m-aș hazarda în definiții, pentru că aș fi foarte subiectiv. Am trăit povești foarte frumoase la mine în cartier, unele de-a dreptul suprarealiste. Iar întâmplarea a făcut ca acolo să fie și acest număr mare de muzicieni. Mă bucur c-am fost eu ăla care le-a transpus poveștile în film, care le-a scos la suprafață.

***
Muzicienii din Balta Albă: Artan, Răzvan Moldovan [Timpuri Noi / Partizan], Nelu Dumitrescu [Iris], Sorin Dănescu, Iordache, Oigan [Kumm], Florin Dumitrescu [textier], Dan Stoica [Blue Pulse], Mike Godoroja, Nimeni Altu’, Marijuana, Sișu, Ras Dawa, Bean [Subcarpați], Gabriel Grigore [Oedip Piaf], Florin Iordan [3 Parale], Maria Balabaș [Avant’n’gard], C-nyk [Il-egal], David Pistrui [Terminal White], Angi [Secret], Cristi „Zăpadă” Ioniță [Metrock], Mihai Ionuț Andrei [Breathelast], Maxim Belciug, Brazda lui Novac, Marius Țeicu.

Pagina de Facebook a filmului