Skater în misiune

Are 23 de ani, e brunet cu păr scurt, înalt, atletic și energic. La primul concurs de rideri (skate, bike, role) organizat la mijlocul lui august de Fusion Arena, cel mai nou skatepark indoor din Bucureşti, el a ajuns pe la ora 13, deși concursul de skateri începea la 17. Bikerii erau deja pe rampe, se încălzeau pentru că intrau primii. Printre ei își făcea loc și Răzvan, care nu putea să stea locului.

Era printre cei 10 skateri profesioniști invitați să-şi arate trickurile. Purta un maieu alb și o șapcă neagră întoarsă cu cozorocul la ceafă. La microfon se tot auzea „Salabanzi, pe margini, te rugăm”, „Salabanzi, înc-o dată îți spun, dă-te de pe rampe”. Bikerii strigau „skatere, dă-te la o parte”. Prietenii l-au poreclit Salabanzi, după un skater francez care mereu aterizează cu vârfurile picioarelor într-un unghi ascuțit. Ei au observat că așa aterizează și Răzvan și i-a rămas poreclă, de multe ori prescurtată în Banzi. 

Când i-a venit rândul să se dea și el la concurs, a aterizat atât de bine încât a câștigat locul 1.

Pe Banzi îl mănâncă picioarele din clasa a opta, când a descoperit skateboarding-ul. Până atunci jucase fotbal și tenis de picior în spatele blocului. Totul s-a schimbat când un prieten a venit la el cu un joc video nou – Tony Hawk's Pro Skater 3 – în care skaterii parcurg un traseu și cu cât se dau mai bine, cu atât li se eliberează și alte trickuri. Devenise curios cum se pot face atâtea lucruri pe o placă. „La toate sporturile extreme ai ceva legat de tine – snowboardul e legat de picioare, bicicleta o ții cu mâinile”, spune Răzvan, „la skate nu țineai nimic și totuși se întâmpla ceva, cumva, și mi s-a părut incredibil”.

A strâns 50 de lei când a venit ziua lui în noiembrie și s-a dus să-și cumpere un skateboard complet (cu roți, rulmenți și axe) din magazinul Big Berceni, aflat în apropierea casei lui. Placa costa 55 de lei. „Mi-a dat-o așa vânzătoarea, fără ăia cinci lei”, spune el râzând, „probabil nici n-avea cea mai mare vânzare la ele”. S-a întors acasă și i-a arătat mamei ce și-a luat. Ea, care vedea în jucăria lui o pierdere de vreme, i-a spus că așa ceva n-are ce să caute în casa ei.

A ținut placa o perioadă în casa prietenului care-i arătase jocul și pe care-l corupsese să-și cumpere și el skateboard. Ieșeau la ei în cartier, în Apărătorii Patriei, și se dădeau pe 15 metri pătrați de teren pe care-i găsiseră printre blocuri. Aveau ce le trebuia lor ca să învețe noi trickuri – borduri, o suprafață plată pentru aterizări, câteva trepte. Banzi învățase deja să dea în casă ollie, trick de bază în skateboarding, iar cartierul i-a fost loc de dat cu skate-ul doi ani de zile, timp în care a schimbat mulți prieteni de joacă, apoi a început să progreseze singur. Mergea la liceu dimineața şi cum scăpa de la ore era la skate. Când a mai prins încredere în ce ştie să facă, s-a gândit să caute locurile și oamenii care fac același lucru ca el.

Prima oară s-a dus la rampele din Herăstrău, care în 2004 erau pline de skateri. Din vorbă-n vorbă a aflat că mai există un parc la Eroilor, unde se dădeau skaterii mai buni. S-a dus și-acolo și-au râs toți de el. „Eu nu mă dădeam, eram și eu așa, pe-acolo”. Răzvan s-a-ntors la locurile lui din Apărătorii Patriei cu chef de progres.

„După doi ani de placă m-am dus iar în misiune”, spune. S-a întors în Herăstrău și a întrebat cine e cel mai bun skater de acolo, în acel moment. Un prieten l-a îndrumat către un tip poreclit Lăcustă, pe care Răzvan l-a provocat la o rundă de H.O.R.S.E.

H.O.R.S.E. e un joc preluat din baschet, în care un skater face un trick, iar dacă-i iese, îl obligă și pe celălalt să-l dea. Pentru fiecare trick ratat se primește o literă; cine are mai puține litere colecționate câștigă. Banzi a câștigat atunci și s-a împrietenit cu Lăcustă. S-a împrietenit și cu gașca din Eroilor și, treptat, joaca se transforma în lucruri serioase. A început să participe la concursuri, să urce pe podium și să strice plăci și adidași în mai puțin de-o lună. Nu mai făcea față cheltuielilor.

S-a apucat să editeze un filmuleț cu el în care se dădea pe placă, să-l pună pe CD-uri și să-l împartă pe la skateshop-urile de atunci – Ollie Gang Shop, Border's, Base. „Nu era ca acum, cu linkuri pe YouTube”. CD-urile erau CV-ul care spera el să-i aducă niște sponsorizări.

O placă bună costă în skateshopuri 200-300 de lei (fără roți sau rulmenți) iar adidașii de la firme precum Vans (cunoscut ca fiind un producător de încălțăminte rezistentă pentru rideri) costă 300-400 de lei. Banzi se dădea în ce apuca. Își ducea și adidașii la reparat. „O dată m-am dus la cizmar, mi-a tăiat jumătate din talpa veche și mi-a lipit alta deasupra”, spune el. „M-au mai ținut două luni dup-aia”.

După ce-a terminat liceul, Răzvan s-a înscris la două facultăți, una după alta. A făcut un an la SNSPA, la Administrație Publică. „Pe vremea aia credeam și eu că trebuie să fac ce face toată lumea. Să-mi fac un rost, cum s-ar zice, dar nu mi-a plăcut”. S-a înscris apoi la Asistență Socială, la Universitatea București. „Eu oricum dădeam și un fel de meditații pe skate, și am zis că mă duc să învăț mai bine cum să dau mai departe”, spune Răzvan, dar părțile administrative i se păreau complicate și nu se ajungea la partea cu datul mai departe. „N-am găsit nicio facultate atât de tare încât să renunț la orele de skate pentru ea”.

De câţiva ani, Răzvan dă din ce ştie copiilor de 12-14 ani. Când vine cineva să-i ceară vreun sfat, să-i explice cum face o săritură, le arată cum ar putea să-l facă mai bine, nu cum făcuseră cu el cei mai mari câteodată, doar din vorbe.

Pe lângă asta, skate-ul i-a adus până-n facultate bucurii și experiențe pe care nu le au mulți la 18-19 ani. „Am călătorit în o grămadă de locuri”.

Primii care l-au sponsorizat au fost cei de la Ollie Gang Shop, acum cinci ani. Văzuseră clipul lui de pe CD și auziseră lucruri bune despre el. N-au semnat vreun contract, dar Răzvan primea ce avea nevoie mereu – plăci, haine sau încălțăminte.

„Țin minte și acum că m-am întors acasă o dată cu multe haine noi, mândru”, spune Banzi, „și mama m-a întrebat dacă le-am furat. Atunci mi s-a părut trist”. Mama lui renunțase de mult timp să-i mai spună să lase placa și să se țină de școală, să-și găsească un job serios ca frații lui mai mari. „La noi nu e susținere. Părinții noștri ar vrea să fim oameni mai responsabili, cu un job la un birou, și e greu să accepte altceva”. Banzi locuiește cu ai lui în Apărătorii Patriei și n-a avut niciodată un job stabil. „Gândește-te și tu, muncești opt ore pe zi ca să ai două săptămâni de concediu pe an”, spune Răzvan, „de ce aș vrea asta când am o viață liberă, așa?”

Răzvan a început să vadă cum ar trebui să fie tratat un skater profesionist în 2010, când firma de haine Carhartt, parteneră cu Ollie, l-a invitat la Campionatul European de Skateboarding din Elveția. I-au fost plătit biletele de avion, a fost cazat la hotel de cinci stele, cu mese incluse. În skateparkul de acolo se dădeau 400 de skateri în același timp, „față de concursurile din România unde suntem poate 20 în același timp”.

Tot prin Carhartt a ajuns la DC Embassy, un skatepark privat din Barcelona, unde a fost invitat să filmeze un video cu ceilalți skateri ai echipei. „Am avut noroc de așa o experiență, dar ghinionul să văd cum ar trebui să fiu tratat”, ca membru al unei echipe sponsorizate. Mese asigurate, taxiuri plătite, toți membrii tratați la fel, indiferent de vechime. „Păi la noi te descurci, iei autobuzul, tramvaiul și ajungi cumva”. Când s-a întors în România plin de entuziasm pentru câte i se întâmplaseră, a întrerupt colaborarea cu Ollie, convins că le făcea prea multă reclamă.

Următorul an și-a cumpărat singur plăcile – primea doar încălțăminte de la Vans, care-i deveniseră sponsor. „M-am descurcat, dacă voiam să mă dau”, spune Banzi, „mă duc la un concurs, mai fac niște reclame, luam o placă tocită pe care altul o dădea”. Mulți îl vedeau profesionist, printre cei mai buni și-i spuneau c-ar putea să facă orice. El știa însă că atâta timp cât merge pe o placă second hand, n-a făcut tot ce se putea. „<<Ce pro? Ești nebun? >> le ziceam, <<eu am placa altuia, nici pe departe>>”. Într-un alt interviu, Banzi spunea să pro este atunci când portretul unui skater e pus pe niște plăci, care apoi sunt vândute. Asta înseamnă că lumea te recunoaște ca atare și te cumpără.

Acum primește plăci de la Kult Shop și Eroilor Mafia. Dacă mâine n-o să mai aibă sponsori, Banzi se descurcă, numai să fie pe rampe. Și-a mai rupt o mână, un adidas, nu știe niciodată ce se întâmplă a doua zi. „Asta-mi place, nu e ca la alte sporturi unde știi clar ce se întâmplă”, spune el zâmbind. „Nu se termină niciodată, mereu e altceva”.