Sketch: primul EP. Pauză.

La tobe, Radu, 19 ani. A început la chitară, dar până la urmă a ales percuția. Când nu e la sala de repetiţii, bate în perne aranjate pe mărimi, acasă. La bas, Sasu. O vreme a furat trucuri de la Vlady Săteanu (Sarmalele Reci) iar la anul va lăsa o perioadă instrumentul deoparte, când va da bacul. La chitară, Mircea. Pe când avea unşpe ani i se spunea Izzy, ca lui Mark Wahlberg în Rockstar. Acum are şaişpe, şi e mezinul trupei. La voce (uşor răguşită, percutantă) e Dani. La mijlocul verii ăsteia, a împlinit 19 ani.

Ei sunt Sketch: patru băieţi înalţi, din Bucureşti, care cântă rock’n’roll – fără pretenţii şi fără ambiguităţi.

Sketch există de doi ani şi au cântat în deschidere la aproape toate trupele din generaţia mai veche de indie/rock alternativ de la noi. Au început cu The MOOoD, cu care s-au şi împrietenit, au continuat cu OCS, AB4, Robin and the Backstabbers, Kumm, toate trupe pe care le urmăriseră în concerte, până să împartă scenele meschine ale cluburilor de underground de la noi.

Au cântat şi pe scene mai mari, ca cea de la Stufstock, aceeaşi de pe care Billy Lunn, de la The Subways, a sărit vara asta în cel mai modest crowd surfing de care a avut parte, probabil, de când trupa e consacrată. Sketch au cântat acolo după ce au câştigat un concurs pe Facebook în care contau like-urile, share-urile şi părerea unui juriu. Victoria a venit pe nepregătite şi i-a scos dintr-o pauză de aproape cinci luni în care Dani şi Radu au trecut cu bine de bac şi s-au pregătit pentru admitere. Amândoi voiau la medicină, în Bucureşti. A intrat doar Radu, în timp ce trei grile greşite l-au obligat pe Dani să aleagă facultatea din Oradea.

La sfârşit de august, băieţii au avut patru zile pline la Pyramid Studio, din incinta fostei fabrici de încălţăminte Flaros (locul unde repetă o mulţime de formaţii bucureştene), unde au lucrat la primul lor EP.

***

E o dimineaţă de joi însorită şi puţin răcoroasă. Fabrica de lângă Timpuri Noi e în renovări şi pe holurile pavilionului în care se află studioul miroase puternic a diluant. Dani trece de muncitorii de la parter şi urcă semi-buimac scările până la etajul unu. Are peste 1,90, şi o constituţie mai degrabă robustă, decât lălâie. Dacă nu şi-ar tunde părul şaten, ar creşte ondulat. Poartă o cămaşă în carouri alb şi bleu, chinos belumarin şi converşi negri. Înainte să plece de-acasă a făcut câteva vocalize şi exerciţii de dicţie, găsite pe net. Şi-ar fi făcut şi un şodou, dacă ar fi avut lapte (Sasu îi mai spusese ceva de ceapă de apă – nici nu ştie ce-i aia – şi 50 de orice, dar doar la mişto). Pe taxi, în drum spre sală, a dat de un taximetrist de treabă, un „bătrânel oldschool” care asculta RockFm, aşa că a început dimineaţa bine, cu Deep Purple şi Nirvana. Chiar şi aşa, dimineaţa e nasol să cânţi şi speră c-o să tragă pe la prânz. Sketch au început săptămâna cu tobele, au continuat cu basul, chitara, şi potrivit planului, azi e ultima zi, în care Dani va trage vocea.

Studioul e al lui Mihai Niculescu, căruia toţi îi spun Nebunu’, deşi nimeni nu mai ştie de ce. De când şi-au făcut trupa, Sketch repetă aici şi au înregistrat pe fugă şi câteva piese pe care le-au urcat pe Youtube. De data asta, însă, vor să o facă conştiincios: patru piese, câte o zi pentru fiecare instrument şi una pentru voce. Vor să fie pregătiţi, să aibă ce le arăta altora, în caz că le va cere cineva. Aşa cum s-a întâmplat cu Mihai Dinu, directorul muzical de la Radio Guerrilla, care le-a spus, după un concert în Control, c-ar trebui să înregistreze cea mai veche piesă a lor, Lucid Dreamer. L-au tot zărit la concertele lor şi s-au mirat să-l vadă plecând înainte să înceapă trupele la care cântau în deschidere. Pe blogul lui i-a inclus în cele 9 trupe de urmărit în 2012 şi a adăugat: „blues cu rock cu o forţă şi o maturitate peste vârsta lor din buletin.” Despre una dintre piesele mai noi, Lucky nr. 1, care va fi şi ea pe EP, a spus că e de nivelul The Black Keys. Vara asta i-a întrebat dacă n-ar vrea să cânte la B’Estfest, însă băieţii au refuzat, tot din cauza pauzei de examene.

Un hanorac negru, jegos, stă pe post de preş, la intrare. Trei dintre neoanele din tavan sunt aprinse în sala mică, antifonată, şi-un petec de lumină în formă de fereastră e reflectat în mijlocul covorului, chiar lângă scaunul pe care stă Mircea. A ajuns primul azi, pentru că n-a terminat de tras chitara la Lucid Dreamer. Deocamdată se prosteşte, şi din monitoarele conectate la Gibson les Paul-ul atârnat de cureaua neagră, cu ţinte, ies note de pe „Chef de chef”, varianta blues, şi „Vara nu dorm”. Vanşii negri se joacă pe pedalele colorate, testând diverse efecte. Din când în când îşi aranjează ochelarii de vedere wayfarer, Ray Ban. Mihai Niculescu, în şort verde fosforescent, face ture între cele două camere ale studioului, aranjează cabluri şi dă ultimele indicaţii.

La 9 dimineaţa, nimic nu-i sună bine lui Dani. Simte că şi-a pierdut răguşeala pe voce, după lunile de pauză. Se leagă şi de solourile lui Mircea, care i se par prea improvizate:

„Stăm pe loc.”

„Bă, coaie, nu stăm pe loc. Ăsta-i stilul”

Dar treptat, mişcările sacadate din cap ale lui Mihai, care ascultă chitara în căşti, încep să inspire mulţumire. Cu o pereche asemănătoare de căşti pe urechi, Dani se destinde. „Zici că eşti ăla de la Luna Amară, ăla de şi-a făcut trupa RoadKill Soda, cum naiba-i zice. Vezi, mă, că-i de bine.” Mircea încearcă mai multe variante de solouri, niciuna la fel ca precedenta. Două ore mai târziu ajunge şi Sasu, care-a dormit mai mult. Două brăţări din cauciuc, una roz şi alta verde, vanşii albi şi ochelarii de vedere cu rame groase, negre, îi completează look-ul (ceilalţi spun că e singurul fashion victim). Radu ajunge ultimul, în tricou bleumarin HardRock Cafe, şi chinos maro. Nu pare nici el trezit de mult timp - au petrecut toţi, mai puţin Dani, până dimineaţa, la un majorat. Acum e aproape prânz, le e foame. Ăsta-i stilul.

***

Înainte de Sketch, Dani a cântat cel mult prin casă. Pe la începutul liceului s-a apucat să înveţe chitară, cam în acelaşi timp ca Radu, care îi era coleg de clasă. În vara lui 2010 s-au gândit să-şi facă o formaţie. Cântau coveruri după Oasis, MGMT, Coldplay, Kings of Leon, schimbau des sălile de repetiţii şi instrumentele între ei şi diverşi amici care li se alăturau pentru perioade scurte de timp. Radu învăţase între timp şi tobe, şi rămăsese la ele, pentru că nu se găseau mulţi toboşari buni. Sasu învăţa la acelaşi liceu, Cantemir-Vodă, şi a aflat de ei prin prieteni comuni. El mai cântase într-o trupă, Basic Image, cu care participase la Eurovision Junior, însă acolo au sunat atât de rock, încât – i-a spus mai târziu o cunoștință din public – au făcut-o pe o fetiţă să exclame: „Mami, ăştia-s iadu’!”. Ultimul a venit Mircea, care îl ştia pe Sasu şi l-a rugat să îl ia cu el la repetiţii. Într-a treia, Mircea fusese selectat pentru echipa de puşti din emisiunea Supertrupa, de sâmbătă dimineaţa, de pe TVR, după ce cântase la preselecţii Knockin' On Heaven’s Door. Pe holurile din Jean Monnet, era strigat „chitaristu`”. Cântase deja în mai multe trupe, şi căuta ceva care să sune mai rock, mai apăsat decât Coldplay, cu care i se părea că seamănau toate. I-a plăcut la repetiţii şi Dani l-a plăcut şi el, mai întâi pentru că se descurca bine la chitară, şi-apoi pentru că purta un tricou mişto cu Oasis. De-atunci, au rămas în formula asta de patru.

De două ori pe săptămână, când li se potriveau orarele, mergeau la sala lui Mihai, unde repetau şi compuneau, pentru că voiau să renunţe la coveruri. Primul concert n-a fost în Big Mamou, acolo unde încep, de regulă, trupele de rock de la noi, ci pe scena mai mare de la Arenele Romane, în semi-finalele Global Battle of The Bands din noiembrie, 2010. În faţa publicului aşezat pe două rânduri de scaune, Mircea îşi ridica chitara în timpul solourilor, Radu privea înainte din spatele tobelor, Sasu se balansa în timp ce cânta, plin, versurile, în timp ce Dani nu îşi muta privirea dintr-un punct fix, gura i se uscase şi-i tremurau picioarele. Cuvintele se împleticeau, şi-n loc de Mircea, l-a prezentat pe Sasu la chitară. N-au câştigat nimic atunci.

Între timp, Marius Moise, solistul de la The MOOoD, ascultase piesele lor de pe YouTube şi în decembrie i-a invitat să cânte în deschiderea concertului lor din Stuf Vama Veche. Tot el le-a recomandat celor de la Control, o lună mai târziu, să-i cheme în deschidere la AB4, şi a doua zi, celor de la OCS, în deschiderea concertului lor din Fabrica. A urmat primul concert în Big Mamou. Apoi maratonul de rock în Grill Pub. Cu Robin and the Backstabbers, în Music Hall. Concertele în Wings Club, El Grande Comandante, Club A. Prima ieşire din Bucureşti, la Vama Veche, pe scena pentru newcomers, de la Stufstock. Apoi în Piaţa Mică din Sibiu, la finala festivalul Imagine, care promovează trupe şi artişti tineri. În lipsa unui manager, Facebook-ul le-a folosit drept tool de promovare. Dani postează cel mai des – mesajele de mulţumire după fiecare concert, înregistrările video şi, în general, tot ce prinde pe net despre ei ajung la 690 de fani şi prieteni. Însă PR-ul îl incomodează , iar pe scenă nu-i place să vorbească mult. „Mai zi, mă, mai mult, mai zi ceva”, îi spun toţi, după concerte, şi, deşi picioarele nu mai bat de mult ritmul emoţiilor, mărturisește că partea de speechuri jucăuşe nu e de el.

Sketch nu au fost niciodată indie, până şi rock alternativ sună prea vag. Vor să cânte raw rock energic, sau simplu, rocknroll. Între motivele pentru care, timp de doi ani, nimeni nu a simţit nevoia să-şi caute altă trupă, intră şi preferinţele muzicale apropiate. Ascultă toţi Foo Fighters, Subways, Vines, Metallica, Red Hot Chili Peppers şi îşi împart eroii personali între David Grohl, Abe Cunningham, Robert Trujillo şi Corey Taylor. Sasu are şi o pasiune veche, excentrică în trupă, pentru Iris, la ale căror concerte merge de mic, cu tatăl lui. A fost şi la aniversarea de 35 de ani, vara asta, dar de când a aflat că a plecat Cristi Minculescu, epoca Iris a luat sfârşit şi pentru el.

Îi preocupă pe toţi gândul că rocknroll-ul nu mai e la modă – nici muzica, nici spiritul. Intrările de 15 lei par să fi devenit prea scumpe pentru aproape oricine, judecând după sălile tot mai goale, şi e greu să creşti, dar mai ales să rezişti pe piaţa muzicală. Câştigurile lor se numără, deocamdată, în beri sau suc la bar, şi cel mai mult au câştigat 150 lei toţi, după concertul cu Robin and the Backstabbers (pentru că urma ziua lui Radu, din banii de atunci i-au cumpărat un cinel). Încă nu se gândesc la bani, însă ştiu că într-o zi vor avea nevoie de joburi pe care le numesc „serioase.” Cu medicina, deşi fără o specializare clară în minte, Dani şi Radu nu îşi fac multe griji legate de viitor. Sasu se gândeşte la PR, pentru că-i un domeniu mişto şi sigur. Mircea încă nu s-a hotărât: de dragul visului ăluia de copil, ar da şi el la medicină – şi-i şi imaginează pe toţi în halate, pe scenă – dar s-a gândit şi la ASE. E singurul care n-a renunţat complet nici la visul cu Anglia şi-o facultate de muzică.

***

După o pauză de şniţele la MŢR – timp în care Mihai a închiriat sala unei trupe de puşti metalişti care au venit însoţiţi de părinţi – Sketch se întorc la studio fără Mircea, care-a rămas în oraş să vândă un bilet la RHCP.  Sasu, Radu şi Mihai se aşază în camera de control. Cu căştile negre pe urechi, toţi îl privesc pe Dani prin geamul care-i desparte de sala de înregistrare. Dani începe cu Warning. Cu mâinile împreunate la spate, închide ochii şi se ridică pe vârfuri la notele acute sau înalte. Lungeşte silabele doar ca să-şi încălzească vocea. Lasă capul pe spate şi-şi acoperă faţa în mâini după fiecare strofă. I-e teamă c-o să regrete când o să asculte, şi-acum îi sună totul prost. Se răzgândeşte şi schimbă repede piesa, vrea Turn Off The Lights, cea mai nouă dintre ele, pe care n-au cântat-o niciodată în concerte. În spatele geamului, Radu şi Sasu îi dau indicaţii. În lipsa lui Mircea, căruia-i zic „englezu’ şef”, Radu supraveghează dicţia, care trebuie să fie perfectă.

Sasu completează:

„Mai cu boaşe.”„Cum cu boaşe? Cu boaşe poa’ să fie orice.”

„Un pic a la Hetfield. Poţi?”

Cuvintele cheie se dublează o dată, de două ori, de şase ori, şi răguşeala revine, iar Dani nu mai cere efect de crunch. Revine la Warning. „Time is an enemy, it will be always”.

Mihai e mulţumit.

„Per total, sună foarte bine. Dacă vrei să fie şi cu dicţie perfectă, s-o trimiţi în Anglia.”

„Eu am de plecat la Oradea, nu în Anglia.”

Din octombrie, Sketch vor lua încă o pauză, de data asta de un semestru sau un an, în funcţie de cât de repede va reuşi Dani să se transfere în capitală. Dacă reuşeşte, dacă EP-ul va ieşi bine şi dacă vor rămâne în continuare prieteni, Sketch speră să se reapuce de treabă la primăvară. Le e greu să creadă că vor putea trăi, într-o zi, doar din muzică, dar asta nu-i împiedică să viseze că vor cânta într-o zi la Glastonbury, la Reading sau la Leeds. Sau poate la B’Estfest, dar nu oricum, ci noaptea, pe scena principală, atunci când te vede toată lumea.