Spune-mi în ce bar bei ca să-ţi spun cine eşti (3)

20. Pisica Neagră și baronul, Condiția umană, André Malraux

În Black Cat, „jazzul cânta îndrăcit. De cinci ore întreținea nu veselia, ci un soi de beție sălbatică de care se agăța, neliniștită, fiecare pereche.” Suntem în Shanghai, China, martie 1927, când muncitorii se organizaseră să ocupe orașul în vederea unei revoluții care, pentru câteva ore, pare aproape tangibil de aproape de reușită. Frica generală, conștientizarea faptului că, odată pornită, revolta va lăsa victime de orice parte s-ar situa reușita, oroarea și magnetismul ideii de martir, toate astea fac din barul Black Cat o oază de inconștiență transpirată.

„Într-un talmeș-balmeș de spinări și de sâni înveșmântați în mătase se vedea înălțându-se un Polichinelle slăbănog și fără cocoașă, aidoma vocii sale, rostind un discurs caraghios în fața unei rusoaice și a unei metise filipineze, așezate amândouă la masa sa. (…) Oricum ar fi fost îmbrăcat – în seara asta purta un smoking – baronul de Clappique părea deghizat.”

Baronul Clappique, un expat francez, este clientul fidel care face ferfeniță realitatea apăsătoare cu o avalansă de povești lungi și late. Clappique este propriul lui personaj, schimbător în funcție de audiență, fericit să fabuleze, sincer îndrăgostit de șarmul fiecărei minciuni care îi iese din gură. Baronul minte cu patos, cu vână, cu umor, cu bucuria omului care are o întreagă lume imaginată în care știe că se poate ascunde. Shanghaiul l-a adoptat în toată caraghioasa lui ciudățenie, deschizând în fața portofelului său ușile barurilor, caselor de curve și sălilor de jocuri de noroc, spre deliciul omului pentru care viața este o lungă serie de evadări din cotidian. Black Cat este locul în care Clappique va deveni partener al revoluționarilor și locul unde nu se va mai întoarce pentru o ultimă întâlnire care poate i-ar fi schimbat destinul. Refuzând hotărât să accepte că viața lui este în pericol și trebuie să părăsească urgent orașul, Clappique sfârșește clandestin, dar viu, lăsând în spate eșecul unei revoluții prin care a trecut ca printr-un vis.

- Nenorocirea, draga mea, e că a dispărut fantezia. Din când în când…
Cu arătătorul întins:
- …un ministru European trimite soției sale un mic colet poștal, ea-l deschide – nu protesta…
Cu arătătorul spre gură:
- … și ce zărește? Chipul amantului.
Plângând:
- Și despre asta se mai vorbește după acea trei ani de zile! Groaznic, draga mea, groaznic! Uită-te la mine. Îmi vezi mutra? Iată la ce duc douăzeci de ani de fantezie ereditară. Seamănă cu sifilisul. Nu protesta! - Crăița Nanu 

21. Somewhere in California, Coffee and Cigarettes, Jim Jarmusch

Undeva în California. Un loc în care nu țin neapărat s-ajung. Au cafea neagră și lungă și subțire pe care nu țin neapărat s-o beau. Dar am în față o ceașcă albă pe o farfuriuță așezată pe un șervețel lângă o linguriță curată și trebuie să le folosesc la ceva. Nu c-aș ține neapărat să fac ceva cu mâinile.

Se-aude o muzică vag hawaiiană pe care nu țin neapărat s-o ascult. Aș schimba-o. Dar nu găsesc nici Tom Waits nici Iggy Pop în lista tonomatului. Mi se cam lipesc coapsele de bancheta asta de piele. Dar nu țin neapărat să fie super confortabilă. Oricum nu stau prea mult. Deși nu mă grăbesc nicăieri. Număr pe masă pătrățele albe. Număr pătrățele negre. Ar fi câteva table de șah puse cap la cap. Dar nu țin neapărat să știu câte.

Doi bărbați fumează la masa vecină. Nu țin neapărat să aud ce discută, dar înțeleg că s-au lăsat. Iar am rămas fără țigări. Știam că nu se găsesc pe toate drumurile la americani, dar, cumva, azi mi-a ieșit din cap. Par de treabă ăștia doi. Le-aș cere lor o țigară. Dar nu țin neapărat. - Elena Marcu 

22. CBGB - Please Kill Me: The Uncensored Oral History of Punk

Câteodată viață întrece orice încercare a imaginației și nu e bar în care aș vrea să beau mai mult decât cel descoperit în Please Kill Me: The Uncensored Oral History of Punk, probabil cea mai mișto carte despre punk scrisă vreodată.

Până la începutul anilor '70 rockul devenise o afacere uriașă, contracte de milioane de dolari și concerte pe stadioane, dar dacă erai un adolescent fără bani în buzunar și nu-ți puteai permite un bilet la concert sau viniluri, nu prea aveai unde să asculți muzică în New York. Dar în 1973 apare o luminiță la capătul tunelului, un bar în partea rău famată a Manhattan-ului. Pereții acoperiți în grafitti, stickere și flyere, podeaua lipicioasă de la alcool și toate fluidele corporale posibile, o scenă minusculă unde de abia aveai loc să te învârți și cea mai scârboasă budă din tot New York-ul. Un loc plin de tot felul de scandalagii în căutare de sex, droguri și violență. Era locul unde puteai să stai la masă cu Lou Reed sau Iggy Pop, să o auzi pe Patti Smith recitând Rimbaud sau să-l vezi pe vocalistul de la The Dead Boys primind o felație pe scenă, dar mai presus de toate astea, era locul unde azi puteai să fii în public și peste șase luni pe scenă. Nimeni nu prea știa să cânte și nimănui nu prea părea să-i pese, era vorba doar de atitudine, energie și a avea ceva de spus, un ultim strigăt de lupta într-un New York ce părea pe alocuri în pragul apocalipsei. Era ceva nou și imprevizibil în fiecare seară și dacă erai norocos puteai să prinzi primul concert public al unor formații că The Ramones, Patti Smith Group, Talking Heads sau Blondie. 

P.S: Există și un film, CBGB (2013), nu foarte bun, care spune o parte din povestea acestui bar.  - Serghei Rugasky 

23. 'tis the season style, The Apartment, Billy Wilder

Un bar american clasic. Toată lumea-n jurul tău e veselă și zgomotoasă, în timp ce tu privești în gol sorbind din al șaptelea martini. With a twist, ca să ții socoteala. Lângă tine se-așază un Moș Crăciun venit să tragă o dușcă after-hours, dar se cară repejor când vede ce mutră lungă ai. Din celălalt capăt al barului, o gagică te privește lung, dar tu ești atât de beat și de prins cu ale tale că nu te prinzi că e acolo. E la fel de amețită ca tine și ceva din privirea ei o trădează că-i la fel de tristă. Așa că ocolește barul până la tine: If you’ll buy me a drink, I’ll buy you some music – Rum-colas și-ți întinde paharul ei întorcându-se pe-un călcâi spre tonomat. Comanzi. And another one of these mothers pentru tine. Pe fundal se aude nuștiuce colind, în timp ce ea trăncănește despre bărbată-su arestat undeva prin Cuba (sic!) care a lăsat-o singură, fără să-i răspundă măcar la scrisori.

E ajunul Crăciunului și amândoi sunteți neregulamentar de triști și de singuri într-o seară în care toată lumea se grăbește undeva, la cineva. Voi doi și Moș Crăciunul care tocmai a fost dat afară pe ușă. Go out! răcnește chelnerul și la voi doi care dansați aiurea, cheek to cheek, în barul ăsta oarecare. My place or yours? te-ntreabă ea, așa că mergeți la tine, apartamentul tuturor nefericirilor tale. - Oana Ghera 

24. The Sun Also Rises, Ernest Hemingway

E barul în care ajungi doar când aștepți pe cineva cu care să îți amețești nefericirea. Aici începi sau închei o noapte, dar nu e de stat. Bei cât să-ți deschizi apetitul, cât să poți asculta poveștile tipei pe care o iubești și nu prea, despre cum s-a futut cu un puști de 19 ani.

E dichisit și intim, te face să te întrebi de ce nimeni nu-l ia în seamă. Aici barmanul habar n-are cum îți place ție să bei un Martini, dar e băiat discret și pleacă, să nu audă ce vorbești. Aici, orice rugăminte își găsește răspunsul. E barul pe care nu-l cauți, dar în care ajungi măcar o dată.

Și probabil că e barul în care nu ți se întâmplă chestii, dar în care te așezi pe un scaun înalt, comanzi un Martini și observi cum se desfășoară viețile oamenilor. Până trebuie să ieși și să îți aduci aminte de a ta.
„- It’s funny what a wonderful gentility you get in the bar of a big hotel, I said.
- Barmen and jockeys are the only people who are polite any more.
- No matter how vulgar a hotel is, the bar is always nice.
- It’s odd.” - Denisa Niță 

25. Under the Volcano, Malcolm Lowry

În Farolito, aş bea un mezcal neîndoit, iar pe al doilea l-aş sparge de lespedea murdară de afară, țoiul făcut ţăndări pe pământul jilav de la zori, sau poate acolo nu se bea în recipiente de sticlă, e o cană de cositor puţin îndoită, care a căzut cu un zăngănit surd şi se roteşte acum molcom dintr-o parte în alta ca un cilindru zburat dintr-un angrenaj infernal, ca un cartuş ce şi-a slobozit încărcătura, iar mezcalul spoit pe argila murdară, o pată pe care soarele o va usca şi va dispărea ca şi când n-a fost niciodată, mezcal sec, acru şi metalic, dinăuntru s-ar auzi chefliii zbierând şi tărăgănând despre politică şi curve, nimeni nu pleacă de aici curat, câinii adulmecând pe afară resturi de ciorbă de peşte, cu dinţi dezveliţi ca pentru un străin pe care-l miros prima oară, înăuntru se poate vedea un petec albastru din mantia Fecioarei atârnată pe zid, în fiecare cârciumă trebuie să te privească blajin o icoană, şi un colţ al tejghelei cu mucuri de ţigară şi mâini arămii și bară de picioare lustruită, se-njură, se bea mezcal şi bere puţin trezită, iar câinii nu intră înăuntru, unde aş bea a treia şi ultima oară pentru ea, care nu mai e în viaţă, dar nici moartă, aşa că vărs doar jumătate, pe duşumea, unde doar diavolii mai pun limba câteodată, când le calcă pragul vreun oaspete mai de soi. - Radu Șorop 

***
19 baruri preferate din filme și cărți.