Street Heroes, zi şi noapte

Vineri, parcul Carol. Trec cohorte de puști, merg toți în aceeași direcție. Chiar dacă aș vrea să o ascult pe Rihanna n-aș putea, vocea MC-ului care se agită acolo, la Arenele Romane, răsună mult peste. Bicicleta mea mare se împleticește printre BMX-urile care mă fentează periculos. E o mare de șepci și de adidași Nike tociți.

La intrare, prin fumul de țigară deslușesc siluete stând la coadă. Iau brățara albastră și mă strecor.
- Ce plm faci coae, ne-o iei în față la toți?
- Păi sunt pozar.
- A, îmi faci și mie una? Da’ stai să sting țigara, să nu mă vadă mama.

În fața scenei, mulțimea e cu mâinile pe sus, se zbenguie în sus și jos, sincron. Mă duc în alt capăt, la băieții cu BMX și role și skate (chiar, nicio fată?). Sar și cad, se ridică și sar iar. O lecție bună.

În centru, se fac baloane, de săpun și de gumă. Hoodies, pierce-uri, gură cască și șmecherași, colțul care fumează, colțul care își face poze cu iPhone-ul, cuplurile, băieții mici și timizi, fetele populare – e curtea școlii, e pauza mare, e vacanța de vară.

E Street Heroes. Ne vedem peste vreo 10 ani, în Control.