Superman pe skateboard, cu fes, nu pelerină

Cu telefonul, două degete şi muchia mesei, Mihnea îmi explică ce trickuri i-au ieşit şi ce-a ratat la competiţia de skateboarding a festivalului Street Heroes, la începutul lui mai. În loc de skate, telefonul se răsuceşte în aer şi degetele, pe post de picioare, aterizează pe ecran. La fiecare nume de trick nou, se asigură că ştiu despre ce vorbeşte – „ăsta, aşa, fliiip - aterizează – ştii cum e.” E şapte seara, Mihnea soarbe din Prigatul de pere, pentru că n-aveau de piersici, şi pe terasă la Fabrica e încă soare.

Mihnea are 13 ani. La patru ani a învăţat să schieze şi, după încă patru, snowboardingul a început să i se pară mult mai cool. Într-una din vacanţele la munte, un amic l-a păcălit să urce până la capătul de sus al pârtiei, să îl înveţe acolo câteva trucuri pe snowboard. De atunci, în vacanţele de iarnă, nu s-a mai despărţit de placă. Anul ăsta, în martie, a fost vicecampion la Campionatul Naţional de Slopestyle, singura competiţie naţională de freestyle snowboarding de la noi, la clasa Grom (pentru copiii sub 14 ani).

La 10 ani s-a apucat şi de skateboarding. Motive a avut mai multe. Au fost aşteptările lungi, de câte trei anotimpuri, până când putea să se dea din nou pe snowboard. A fost şi sitcomul american Zeke şi Luther, cu doi prieteni buni care visau să devină cei mai buni skateboarderi din lume. Şi-apoi, au fost şi puştii care se dădeau pe skate în faţa blocului la Bacău, în vacanţele la bunici, care l-au convins pe Mihnea să încerce şi el. De când participă la competiţii de juniori, câştigă aproape tot timpul. Pe-o listă lungă de sponsori cu care a semnat, se-adaugă, de curând, şi Red Bull. „Iarna vreau să mă las de skate, vara de snow, şi toţi îmi zic c-ar trebui să mă decid mai repede, că n-o să progresez. Da’ uite c-am progresat,” îmi spune, şi râde complice, ridicând uşor din umeri.

Toamna trecută, la concursul de skateboarding pentru copiii sub 14 ani de la Street Heroes, Mihnea a fost pe primul loc. Anul ăsta nu au mai fost categorii de vârstă, şi pentru prima dată, Mihnea a participat cot la cot cu skateri cu două capete mai înalţi decât el. Primul concurs a fost Game of Skate, o întrecere în trickuri cu care puştii se deprind de când încep să se dea pe placă. Regulile sunt simple, ca la Obligatea, la baschet: piatră, hârtie, foarfecă, şi câştigătorul dictează trickul. Ceilalţi trebuie să îl imite. De fiecare dată când o dai în bară, primeşti o literă. Când ai ajuns la E, din S.K.A.T.E, mai ai dreptul la o încercare. Dacă ai ratat, eşti out. Mihnea a ajuns între ultimii cinci finalişti după ce i-a scos din joc pe Cosmin Ruginosu, cu patru ani mai mare decât el, şi pe Vlad Văduva, a.k.a. Token, unul dintre veteranii pe placă de la noi. În tricou alb şi blugi negri, pe Mihnea l-ai fi putut pierde uşor din ochi, dacă n-ar fi avut pe cap fesul bleu intens, gros ca de iarnă, pe care l-a primit de la SkullCandy. Deşi era cald ca-n plină vară, fesul era important pentru că-i ţinea părul, pe care-l poartă semi-lung de mai bine de trei ani, şi funcţiona şi ca un soi de accesoriu norocos: „cum ar fi Superman fără pelerină?”. Când Bobby, Mc-ul cu ochelari cu rame galbene şi gât roşu, ars de soare, i-a rugat pe concurenţi să se adune în jurul lui, ca să se stabilească ordinea, doar vârful bleu intens răsărea din mijlocul celorlalţi patru finalişti.

Când îi ieşeau trickurile, Mihnea râdea larg, ca un copil din reclamele la pastă de dinţi, şi ochii căprui închis luau forma unor semilune. Ridica nonşalant din umeri, de parc-ar fi vrut să spună:„nu ştiu, frate, ce fac de-mi iese”. Pe margine, susţinătorii lui erau uşor de depistat: în haine albe, lejere, cu părul scurt şi blond, era Simona, mama lui. Aparatul de fotografiat pe care-l purta la gât întrerupea literele unui autocolant cu roşu, lipit de maieu, cu numele lui Mihnea. Acelaşi nume stătea lipit pe tricoul polo al prietenului ei, şi de bluza unei prietene care îi însoţea. În public erau şi Andrada, sora lui cu patru ani mai mare, şi Maria, prietena lui, împreună cu colegele de şcoală.

Pe Maria a cunoscut-o în timpul Săptămânii Altfel. Sunt amândoi elevi la Liceul Internaţional de Informatică, el într-a şasea, ea într-a şaptea. S-au nimerit unul lângă altul în pozele de la evenimentele şcolii şi cineva le-a spus că le-ar sta bine împreună. Lui i-a surâs ideea şi după ce s-au dus să vadă împreună Wrath of The Titans, a întrebat-o dacă se vor mai vedea. De-atunci e prietena lui , şi tot de-atunci, pe fişa de evaluare pe care Simona o primeşte zilnic de la şcoală, apar, pe lângă note, prezenţa la ore şi gradul de implicare, şi pupăturile pe holuri, cu care nu prea e voie.

Între susţinătorii de pe margine era şi Cristian Bădican, a.k.a. Pelicanu sau Peli, cum îi spune Mihnea. Datorită lui, puştii au schimbat, pe timp de iarnă, coloanele de la Casa Presei şi holurile Politehnicii cu un skatepark indoor safe, la Fabrica. De anul trecut, de când a format Boule Skating Team, o echipă în care-ar vrea să îi adune pe cei mai talentaţi skateri sub 18, e şi un fel de manager al lui Mihnea. Pelicanu arbitrează competiţii de skateboarding de mai bine de şase ani şi ştie ce trickuri stăpâneşte fiecare. Înainte de finală l-a luat pe Mihnea deoparte şi i-a spus ce să exerseze. I-a spus şi că trebuie să bea apă, l-a sfătuit când să schimbe direcţia, ca să evite nişte gropi mici, să nu se grăbească, să dea trickurile uşoare, nu pe alea complicate, iar de pe margine i-a repetat tot timpul să se concentreze.

„Mereu sunt toţi acolo, e fun,” spune Mihnea. „Am şi noroc că mama mă lasă să plec aşa de nebun, să stau cu orele pe afară, să mă dau. Folosesc fiecare moment liber cu skate-ul.” În 2010, vara, Mihnea i-a spus Simonei că a început să meargă în Herăstrău la Şcoala de Skate H2O a lui Laurenţiu Stan, a.k.a. CUPI, prima de feul ăsta, din Bucureşti. Aflase de ea de pe la prieteni şi până să îi spună mamei, se strecura pe sub barele de la metrou ca să ajungă în parc, pentru că n-avea cartelă. După o lună a renunţat şi-a continuat de unul singur, în faţa blocului: „Pe bordurică,” râde cu poftă. „E faimoasă bordurica aia! Mă mai certau vecinii. Unu’ a aruncat cu apă în mine, odată. M-am dat mai tare apoi, să-i fac în ciudă.” S-a-mprietenit, apoi, cu skaterii mai mari, şi a început să iasă cu ei. Cu două condiţii clare: să fie gata temele şi să se-ntoarcă la zece jumate, cel târziu. Dar l-a mai prins şi miezul nopţii în parc, şi, între trickuri şi pariuri, l-au prins şi poveştile horror spuse de ceilalţi skateri, despre Salvarea Neagră care îi fură pe copii şi nu îi mai aduce niciodată.

De când Mihnea participă la competiţii, Simona îl însoţeşte peste tot. Ar vrea să-l ducă şi pe-afară, să vadă cum sunt skateparkurile de acolo. Au fost deja împreună în Germania, şi i-a promis c-o să îl ducă şi în Barcelona. Ştie că sunt sporturi extreme şi riscante, şi dacă nu ar fi făcut la rândul ei gimnastică şi judo de performanţă, ar fi avut, poate, aceeaşi atitudine rezervată a mamelor altor copii skateri. Mai ştie şi că Mihnea a primit deja prea multe confirmări, ca să o lase baltă. Până va creşte, deşi el nu e în totalitate de acord, va continua să meargă cu el peste tot.

Bătălia finală la Game of Skate s-a dat între el şi Alexandru Costin, unul dintre veterani, cu 10 ani mai mare decât el. Dacă până atunci, lui Mihnea-i ieşiseră trickuri pe care nu le mai exersase vreodată, de data asta a ratat de mai multe ori, până l-a scos din joc un kickflip salabanzi – aici degetele de la mâna stângă aterizează în X pe ecranul telefonului – e unul dintre trickurile mai complicate. A ieşit pe doi.

Al doilea concurs de skateboarding de la Street Heroes a fost Best Line. De data asta, câştiga cine avea cea mai bună linie de trickuri, şi Mihnea exersase mult timp o linie grea. Însă pe un culoar încadrat de două finale, una la bboying şi alta la BMX, misiunea arbitrului şi organizatorului Tiberiu Beliciu, a.k.a. Kid, devenise una grea: în lipsă de microfon, striga nume care nu-i răspundeau, puştii îşi schimbau ordinea între ei şi din când în când câţiva aflau c-au fost descalificaţi. Când a venit rândul lui, Mihnea şi-a pus căştile în urechi. Asculta Full Clip de la Gang Starr, ca să mai acopere dubstepul din boxe. „În general mă dau pe rap. E mai chillax aşa. Rockul, dubstep-ul mă stresează”. Nu era în apele lui şi nici nu i-a ieşit linia ca la repetiţii. Competiţia s-a încheiat sec, când Kid a anunţat că „se ştie oricum câştigătorul şi va fi numit oficial la premiere.” Câţiva puşti au cerut explicaţii. Mama lui Mihnea li s-a alăturat. El s-a ţinut departe de conflict. Cu părul ud şi fesul bleu în mâini, s-a aşezat pe o bordură, înconjurat de Andrada, Maria şi colegele ei.

Când nu e numai vina lui, atunci e cel mai rău. Aşa a fost la fotbal şi la baschet: le-a încercat vreo doi ani pe fiecare, dar nu-i plăcea să depindă de greşelile celorlalţi. S-a împăcat mai bine cu sporturile individuale. Până să se apuce de skate, a făcut şi judo, unde-a luat primele lecţii despre căzături, şi-a fost şi la înot - se plânge că încă nu l-a ajutat să crească suficient, însă, şi-ar trebui să se mai ducă.

Îmi zice c-a adus cu el o invitaţie la un concert în club Fabrica: o are de pe la prieteni, n-a auzit de ăştia care cântă, aşa că-mi pasează mie hârtia mototolită, ce-arată mai degrabă a pliant. PhenomenOn, scris cu font gothic, lansează un videoclip nou. La intrarea în club Mihnea scoate bucata de hârtie, acum şi mai mototolită, şi suntem liberi să mergem. După nici un minut de chitare metal, îmi face semn să plecăm. Îl las pe terasă. Mai ştie lume pe-acolo şi până la 10 jumate, când trebuie să fie înapoi acasă, mai e mai bine de o oră.