Telegrame cu Son Lux

Muzica celor de la Son Lux e hipnotică și organică în același timp, un mix la fel de extraterestru și invadator ca senzația de a te îndrăgosti, ceva ce nu poți controla și nu poți opri. Easy, pronunțat ca-n sleezy; e tot ce știam de la ei până să dea cu tractorul peste mine la Electric Castle. Pentru mine din punct de vedere muzical, festivalul s-a terminat atunci. Zilele următoare mi le-am petrecut ca pe acid, în stare de eeriness, fără să pot să-mi mai expun creierul la altă muzică. Intuiesc că similar de marcați au fost și cei din echipa de comunicare a festivalului, care au ales să pună making of-ul #EC7 pe Alternate World. Nu mai avusesem o obsesie muzicală de ani de zile, restul verii a trecut cu ei în căști, cu YouTube-ul turat pe toate melodiile cu videoclip, pe live-uri (un must e cel cu Woodkid de la Montreux, 2016), sau Tiny Desk, orice am găsit să-mi prelungească starea de grație. Vorba unei prietene la fel de ahtiate, care pentru că-i rata la București și-a luat bilet de avion pentru Gdansk, ce bine că mai există o formație pe lume pentru care sunt dispusă să fac turism. E și singura formație care a avut concert în Control de 2 ori în aceeași seară, ceea ce mă face să cred că suntem mult mai mulți. 

Pentru că nu eram în oraș, le-am trimis câteva întrebări înainte s-ajungă la București. Mi-au răspuns după ce au părăsit România. 

Cum se schimbă experiența voastră pe scenă în funcție de public? Se schimbă vibe-ul, muzica?

Rafiq Bhatia: Absolut. Ne-am tot dat seama că factorul care face cel mai mult diferența de la show la show este tipul de chimie pe care îl simțim între noi și public. Nu e vorba de felul în care reacționează per se, mai degrabă despre interacțiunea noastră colectivă. Dar e clar o parte importantă care influențează felul în care ne exprimăm prin muzică, în care improvizăm și în care în care ne amintim seara.

Sunteți un fel de orchestră în 3. Și cel mai impresionant mi s-a părut felul în care vă completați pe scenă. Care e secretul vostru?

R.B: Mulțumim! E vorba de multă încredere, respect și admirație reciprocă acolo, atât profesional cât și personal. Îi consider pe Ryan și pe Ian atât printre cele mai mari influențe cât și printre cei mai buni prieteni ai mei. Ajută și faptul că ne place tuturor foarte mult să mâncăm.

Mai aveți și alte înclinații artistice, către alte domenii?

R.B: Clar. Muzical, toți mai avem proiecte în afara Son Lux și mai lucrăm și cu alți artiști, în cadrul dar și în afara formației. Dar fiecare dintre noi se inspiră dintr-o varietate de surse, care includ dar nu se limitează la gastronomie, fotografie, literatură, arte vizuale, design și fashion. Câteva influențe non-muzicale pe care le-am dezbătut recent îi includ pe Richard Serra, Teju Cole și Christina Tosi.

Dacă ați rămâne pe o insulă pustie, ce album ați lua cu voi?

Ryan Lott: Putem să ne luăm mai degrabă o mână de instrumente în loc? În caz că nu e curent pe insulă sau se strică playerul?

Ce fel de adolescenți erați? Cum vă imaginați atunci viitorul și cât de departe e de prezentul de acum?

R.L: Viitorul-acum prezentul nu seamănă deloc cu ce credeam că va fi. Personal, nu mi-am imaginat niciodată că un om care nu are capacitatea intelectuală de a folosi cuvinte simple sau de a forma propoziții scurte în singura limbă pe care o cunoaște ar putea deveni cel mai puternic om din lume. Dar iată-ne aici.

Concertul vostru de la București coincide cu referendumul pentru schimbarea definiției familiei în constituție, un referendum anti-LGBTQ. Ce mesaj ați vrea să transmiteți comunității LGBTQ din România?

Am urmărit și noi, iar la momentul în care răspund ne bucurăm să știm că referendumul a picat. Câteodată sper să fi avut și noi o politică de vot similară în State. Non votul a fost un instrument puternic de a scoate în evidență lipsa de validitate a acestui efort fără precedent. Mesajul nostru către comunitatea LGBTQ din România este: Sunteți frumoși. Fiți curajoși.

Apropo de mesaje, muzica voastră are ceva așa de incantație in utero. Ne transmiteți cumva mesaje subliminale?

Cele mai multe mesaje pe care le transmitem ne sunt și nouă la fel de subliminale.

***
Fotografii de Iustin Șurpănelu.