Daniel Aga are 35 de ani și locuiește în Cluj. Prin '98 s-a apucat de muzică, fiind solist și chitarist într-o trupă rock. După câțiva ani și-a vândut motocicleta ca să-și ia un calculator și s-a apucat de mixat. A colaborat cu tot felul de artiști (Florin Tarlea, Mihai Pop, electroclown) și a apărut pe compilația Culese din cartier. A făcut facultatea de filosofie și un an de grafică, iar de curând și-a lansat primul album pe Soundcloud, am n-aripi.
„Hip-hop, melodramatic death metal” este descrierea atașată fiecărei piese de pe album. Înainte de ascultare, predicția asta funcționează ca un meteorolog chior care dă fail cu multe grade. Materialul este în schimb o împletitură studiată care sună ca un fel de trip-hop, pentru că are o atmosferă fix trippy și multe sample-uri pe cele 17 piese ale sale: o colecție de povești despre omul contemporan alienat și încercarea acestuia de a se descoperi.
Albumul a venit ca o linie de final după o perioadă de vreo doi ani de căutări. Detaliile de folclor sunt foarte aerisite și alcătuiesc o influență care nu restricționează ascultarea numai la perimetru local. Piesele pot călători liniștite peste granițe, atât via Internet, cât și la happeninguri, cum a fost un minifestival din Varșovia de anul trecut la care Aga a participat.
Deși folosește în mare parte procedeul de preluare de sunete sau voci și implementarea peste structura unei piese, i-ar plăcea să înregistreze și în maniera clasică de studio. Momentan, proporția de producție proprie versus sampling este undeva la jumi-juma. Dintre sunetele prezente care condimentează producția, unele sunt înregistrate pe tot felul de instrumente pe care le are Danaga, restul sunt generate pe calculator. Software-ul folosit este Ableton Live și ocazional Reason.
Rezultatul final este o lucrătură artizanală care pare destul de personală și care nu caută deloc să se înscrie sau să se identifice cu vreun curent. Meșteșugul se instalează cu delicatețe în rândul oamenilor care apreciază nu numai inflexiuni folclorice românești, ci un întreg spectru care se întinde între downtempo, chilled beats, trip-hop și încercări experimentale. Una din cele mai introspective și deosebite piese poate fi considerată Paparudele, șamanul și artiștii, care a apărut și pe compilația Culese din Cartier vol. 1.
Teona: Cum ți-au venit ideile pentru „danaga” și titlul albumului?
Danaga: Într-o vreme mă pasiona gătitul de prajituri cu fructe și mereu apăream cu câte o tavă la chefuri și prietenii îmi ziceau DANAGA CUTAVA. Cu accent japonez.
„Am n-aripi” a venit în timp ce vorbeam cu un prieten despre ce nume să-i dau albumului și el mi-a sugerat asta. Mi-a plăcut că e un joc de cuvinte care permite mai multe interpretări. Și e și o piesă pe album în care calul lui Făt-Frumos recunoaște că nu are aripi, dar cu îndrăzneala lui poate sări peste păduri.
Cum ai început să faci muzică?
Am început în liceu cu lecții de chitară clasică, pian, apoi formație rock, The Chains, cu care am reuşit să înregistrez chiar vreo trei piese într-un studio (era pe vremea casetelor – acum s-au demagnetizat și nu mai sună bine deloc). A urmat o pauză de zece ani în care n-am mai făcut nimic. Apoi am început să mă învăţ cu programele de făcut muzică pe calculator și am revenit la vechea pasiune.
Cum a fost liceul pentru tine?
Am fost pe rând la economie, merceologie (de unde am fost exmatriculat) apoi mate-fizică, iar în final am rămas la filologie. Nu prea îmi păsa de școală și mereu aveam nota scăzută la purtare din cauza absențelor.
Basm preferat
Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.
Ce muzică te inspiră?
Madlib, J Dilla, Flying Lotus, Vangelis (cel din tinerețe), rockul psihedelic din anii '60-'70, The Doors (mai mult muzica trupei decât Jim Morrison), Gurdjieff etc.
Cum ai ajuns să colaborezi cu Subcarpați și cum te-a ajutat colaborarea asta?
Un amic i-a trimis lui Bean piesa Întreabă muntele. I-a plăcut, apoi mi-a cerut și Paparuda (că închide bine compilația). Cel mai mult mi-a dat avânt și încredere în mine să continui cu muzica.
Cum a fost copilăria ta?
Am avut o copilărie fericită, deși nu pot să uit atmosfera apăsătoare, urâtă și friguroasă a anilor '80 de pe vremea lui Ceaușescu. Am făcut chiar reumatism din cauza iernilor friguroase din apartamentul de beton lipsit de încalzire în care trăiam. Ascultam multă muzică bună împreună cu ai mei la Radio Europa Liberă, iar datorită tatălui meu, un electronist pasionat de muzică și el, am avut ocazia încă de mic să mă joc cu chitare electrice, sintetizatoare, sau ce mai primea el la reparat.
Cum îți mixezi și înregistrezi muzica?
Ableton Live în principal, Reason câteodată, și fel de fel de instrumente de percuție, fluiere din țevi de pvc, chitară electrică, ceva synth-uri și un pian electric.
Despre ce e albumul? Dacă ar fi să faci un mic basm bazat pe conceptul lui, cum ar fi?
Ar putea fi „Aventurile lui Hipster cel Frumos în căutarea Cheilor”. Dar cel mai bun rezumat sunt cuvintele lui Terence McKenna din piesa cu Paparudele, care vorbește despre rolul de șaman al artistului, acela de a explora lumi nevăzute de alții și de a crea o poartă pentru ei. Muzica îți poate da aripi să zbori spre astfel de lumi.
Dacă ai putea să alegi orice regizor să-ți regizeze un videoclip, pe cine ai alege?
Harmony Korine sau Jim Jarmusch.
Ce proiecte pregătești pentru viitor?
Aș vrea să fac muzică de film. Scurt sau lungmetraj, nu contează.
Zgomot preferat.
Zgomotul de tren.