TOP 2016: (eseuri) personale

FIRST LOVE

Am început să scormonim după poveștile de dragoste din liceu. Luisa Balaban, din Brăila, ne-a schițat Rețeta unei relații perfecte la liceu - într-un eseu personal care a ajuns direct în cele mai citite ever pe SUB25. Andrada Băleanu, corespondenta noastră de la Craiova, a povestit despre sufocarea pe care o simți atunci când persoana de care îți place are păreri diferite de tine pe subiecte care sunt importante, în Durerea-n piept din pauza a doua. Diplomații de la bar e povestea a ceea ce se-ntâmplă când ești beată și dansezi singură dar te trezești filozofând alături de un tip pe care tocmai l-ai întâlnit, cu care descoperi că te potrivești perfect, dar care se mută din oraș peste fix o săptămână - povestea Dianei Mărculescu, din Craiova. Alexandra Ilie din Târgoviște a fost din floare în floare până la F., când a descoperit în același timp dragostea dar și cât de rău se simte c-un complex de inferioritate, a ales să creadă în ea și să lupte împotriva discriminării de gen, în Dilema F(eminin). „O relaţie mişto este la fel de rară ca un loc liber în autobuz, la ora şapte dimineaţa, într-o zi de luni. Universul a spulberat praful de stele din jurul Iubi-planetei mele, o doamnă prea în vârstă s-a aşezat pe locul din autobuz.” - așa începe eseul personal al Lenei Vasile, din Galați. 

BONUS: Franck - o primă dragoste care se-ntinde pe aproape 10 ani, pe traseul Medgidia - Lyon - București - Paris. 

QUEER LOVE STORIES 

Anul trecut, Coaliția pentru familie a strâns trei milioane de semnături ca să schimbe definiția căsătoriei în constituție ca „uniunea dintre un bărbat și o femeie”. Ne-am dorit de atunci să aducem în față poveștile de dragoste queer despre care se scrie mai puțin. Luca Istodor a avut inițiativa și a vorbit cu 6 cupluri queer despre cum s-au cunoscut, cum s-au combinat și în ce condiții își trăiesc relația day by day și cum încearcă să nu se mai ascundă. My Queer Valentine (1) & My Queer Valentine (2) 

BONUS: Bucureștiul mai queer - un cuplu de băieți se sărută în fața instanțelor care vor să-i interzică asta. 

MANIFEST

Educație: ce te-nvață liceul

„Nu i-am spus profei mele de fizică despre toate aşteptările pe care le aveam eu înainte de liceu. Şi despre cum am acceptat pe parcurs să renunţ la ele, să mă resemnez, să îngurgitez tot ceea ce îmi fusese livrat cu o uluitoare constanţă de când am păşit cu avânt în clasa a noua. Nu i-am spus nici care erau acele lucruri valoroase pe care le-am învăţat - să mint, să fentez, să cred că diplomaţia înseamnă să taci în faţă nedreptăţii. Am mai învăţat despre plecatul capului, despre cum să respect pe faţă şi să bârfesc pe la spate nişte adulţi lipsiţi de orice atribute morale demne de respect, dar plini de ei şi înzestraţi nu cu harul, ci cu statutul de dascăli.” Un eseu personal care face bilanțul dezamăgit al sfârșitului de liceu și care a fost al doilea cel mai citit articol din 2016. 

BONUS: Eseu personal - Ajungi la Harvard. Te simți inferior. Cum îți găsești locul?

Sănătate mintală: depresia la liceu

„..dacă ești prea slab, ești prea slab, dacă ești prea gras, aoleu, ești obeză, ești grasă, nu poți să mergi la plajă așa. Stai, la ce facultate vrei? Vrei la ASE? Dar tot prostul se duce la ASE. Stai, vrei la Poli? Dar e prea greu la Poli. Vrei să te machiezi? Păi doar curvele se machiază? A, nu te machiezi? Păi ce, ești o tocilară, cum nu te machiezi? Mi se pare că sunt atât de multe lucruri aruncate pentru adolescenți și la un moment dat, pur și simplu, te pierzi. Pur și simplu, aoleu, ce se întâmplă? Și normal că, având așa stres, stres, stres, presiune, presiune, presiune, la un moment dat nu mai, te pierzi tu pe tine și nu mai știi ce să faci.” Monica a avut primul episod de depresie la 16 ani și de atunci se luptă cu ea. Eseul ei personal se adresează tuturor celor care trec prin asta și celor care cunosc oameni care trec prin asta și face parte din proiectul de documentare a depresiei Fața ascunsă, a lui Cinty Ionescu. 

Doliul colectiv după #colectiv „Profesorii noștri au fost Morrissey și Molko. Am știut mereu pe dinafară versurile de la There is a light that never goes out și am crezut în ele ca alții în Biblie. Am cântat, afon și ironic, Protect me from what I want, știind că nu vrem, de fapt, să ne protejeze nimeni de nimic, ci să trăim tot ce avem de trăit, să ne facem praf și pulbere, să ne jurăm că nu mai bem niciodată, că nu ne mai trezim în paturi străine, știind că, orice ar fi, o vom putea lua mereu de la capăt, la aceeași adresă și că lucrurile nu se vor schimba niciodată.” După #colectiv, ne-am pierdut inocența. 

SELF IMAGE

TRANSGENDER „Atunci când primul ac, cu ultima picătură din primul mililitru de testosteron a ieşit din pielea mea, în ziua aia de iarnă, pereţii cuştii de metal au dispărut. Se strânseseră tare în jurul meu, îmi apăsau pe toate oasele. Şi când au dispărut, m-am uitat mirat la Alex şi în jur. Aşteptam ca cineva să-mi taie un cordon care-mi ieşea din buric. Am râs sfios, cu ochii mari şi sprâncenele ridicate. That’s it? Aşa se simte Viaţa? Wow. Alex stă cu seringa goală în mână şi eu ştiu că nici endocrinoloaga care mi-a zis „Da’ de ce vrei să faci asta, că ai fi frumoasă şi că fată?”, nici endocrinoloaga care nu mi-a mai răspuns la telefon n-au cum să mă mai oprească acum.” Patrick Brăila este un bărbat transgender de 30+ ani, a cărui tranziție se împletește cu povestea bolii mamei lui, într-un eseu personal care te dă peste cap: Self made man. 

CICATRICI 24 de oameni cu cicatrici. De la acnee, căzături, mastectomii, tentative de sinucidere, bătăi, operații. Vizibile sau nu, că ne-am împăcat cu ele sau nu încă, cicatricile fac parte din noi și spun o parte din povestea vieții noastre. Partea I și Partea a doua. 

FEMINISM În liceu îți dai seama că unii adulți din jurul tău vor să-ți controleze corpul, felul în care te îmbraci și în care te comporți. Revolta Andradei Băleanu care s-a hotărât să fie cum vrea ea, în O fată cuminte n-are sânii la ea. 

SEX

BDSM Dacă nu știi cu ce se mănâncă BDSM-ul de fapt (adică în realitate, nu în Fifty Shades), ăsta e un articol bun cu care să începi, are și teorie, și practică: BDSM-ul e mişto, dar poţi trăi şi fără, documentat de Iulia Văcăroiu. 

CUPLU „Când am ajuns la Filosofie, la 18 ani, eram deja „nimfomana” și „tipa obsedată de R.”, primul iubit care mă părăsise. Pe I. tot la facultate am cunoscut-o. Am devenit „lesbiana” pentru cel puțin doi ani. La facultate i-am cunoscut pe toți aproape. Și nume mi s-au tot dat. Și eu de futut tot m-am futut și de iubit am tot iubit și orgasme am tot avut. Atât de diferite încât nu am vrut niciodată să le dau nume.” - Raluca 

„Încă simt fiecare mână care m-a atins ca să vadă ce sex am. Faptul că nu poți distinge ce sex am a creat multă vâlvă în jurul meu. Trăsăturile mele sunt și au fost mereu androgine. Eu nu am știut asta. De pe când eram micuț, oamenii mereu au dorit să mă atingă, să stea pe lângă mine, iar atunci când am crescut ceva mai mare, să își trăiască idilele, fantasmele, proiecțiile lor emoționale și sexuale împreună cu mine. Pe la pubertate, am încercat să îmi aleg un sex, să îmi trăiesc o sexualitate.” - Vivian 

Raluca + Vivian

NOU!: ANI DE LICEU

SUB25 a fost de la început despre oamenii mișto din jurul nostru care pot avea orice vârstă în acte, dar au o minte la fel de curioasă ca la sub 25 de ani. Rubrica asta nouă ne permite practic să punem cele mai indiscrete întrebări despre adolescență celor care au deja cifrele de vârstă ca să ne poată vorbi fără jenă despre asta. 

David Sedaris, scriitor, jurnalist & umorist, The New Yorker: „Îmi amintesc că erau profesori care-și băteau joc de homosexuali. Îmi amintesc că erau atâtea momente în care stăteam acolo în bancă și îmi doream atât de tare să pot spune: Nu vă supărați, dar eu sunt gay. Le-ar fi explodat capul. Pe bune.” 

Nora Iuga, poetă: „După o săptămână Directoarea liceului Iulia Hașdeu, Olga Rheasilva Popovici, o adevărată doamnă, m-a chemat la cancelarie și mi-a înmânat scrisoarea de mulțumire a Casei Regale pentru felicitarea pe care o trimisesem Majestății Sale: Sire, tot tineretul e cu Voi!. Am și azi semnătura cu cerneală albastră din josul scrisorii în minte.” 

Vlad Petri, foto jurnalist și regizor de film documentar: „Stătea cu maică-sa într-o garsonieră, maică-sa era divorțată și erau primii ani de canale prin satelit și se uita pe Pro7 unde noaptea erau niște gagici dezbrăcate și ne povestea cum își făcea laba: maică-sa dormea și pusese un fotoliu ca să blocheze patul și stătea cu un picior pe butoanele de la canale și își dăduse un pic jos pantalonii și se masturba și dacă maică-sa făcea o mișcare în pat apăsa cu unul din degetele de la picioare să schimbe canalul și avea un TVR, un ceva safe care întotdeauna era safe.” 

Jacqui Banaszynski, jurnalistă, Poynter Institute: „Nu mai știu câți ani aveam odată când mama și tata s-au certat groaznic, probabil că tata băuse. Îmi amintesc că mama m-a luat deoparte și mi-a zis să nu mă mărit niciodată doar pentru că mi s-a spus că trebuie. Că nu eram obligată să mă mărit. Că trebuie să am viața mea proprie înainte să-mi dedic viața altcuiva, și să nu mă mărit niciodată cu un tip care bea. Eram destul de mică când mi-a spus lucrurile alea, și m-au marcat.”