Topologie + muzică = Moebius

Pentru generația Backstreet Boys, noțiunea de boyband s-a pierdut undeva în cotloanele anilor ‘90, însă figuri masculine grupate în magica formulă de cinci, gata să fure inimile fetelor, încă apar și azi.

Acum, însă, posterele împăturite în patru, de la mijlocul Popcornului, au fost înlocuite de paginile de Facebook, dansurile șugubețe au pierdut în fața instrumentelor, muzica a început să izvorască de undeva mai din adânc, iar adolescentele de atunci sunt acum gagici coapte, fermecate de poezie.

În ultimii ani, pe scena românească s-au tot urcat trupe care s-au jucat cu acest nou stil al anilor 2000, numit cu (prea multă) lejeritate indie, a cărui definiție nici nu pare să mai conteze. Unii au reușit să intre pe radio, să adune mii de fani, să vândă albume. Alții se mulțumesc cu același grup de prieteni la fiecare concert. Însă marea încă o încearcă mulți și, de curând, în peisaj, a apărut un nume și un sound care pare să iasă din rând. Și parcă merită băgat în seamă chiar și numai pentru nume: Moebius.

Moebius este, la origine, denumirea suprafaței cu o singură față, descoperită de un matematician pe nume Ferdinand Möbius. Cei cinci băieți din trupă, evident, nu cântă despre geometrie și calcule, legătura fiind una pur simbolică: recurența.

Cine, ce

Moebius înseamnă Ștefan Eremia (voce), Andrei Erdei, zis Deiu (chitară), Gabi Kirmaier (chitară), Bogdan Stavarache (bas) și Andrei Țîrcă (tobe), toți de 20 şi ceva. Au ajuns laolaltă treptat, când Deiu, împreună cu un alt chitarist, Robert, au pus bazele unei trupe de blues. Se întâmpla în 2010, și tot atunci au apărut cinci din melodiile pe care le cântă și acum. În 2011, Robert și chitara au plecat, iar în scenă a intrat Ștefan.

Au căutat colegii potriviți timp de aproape doi ani, însă planetele li s-au aliniat abia la sfârșitul lui 2012. Ștefan i-a atras atenția lui Gabi la o petrecere cu manele, când, în toiul distracției tuturor (celorlalți), s-a dus și a pus Radiohead. A fost bro’s at first sight. Ulterior, a intrat în schemă și colegul de apartament al lui Gabi, Bogdan, și în formula asta au început să cânte la sala de repetiții a lui Andrei, Speakers.

Sala, amenajată în garajul din curtea casei din București a lui Andrei, este, practic, una din temeliile trupei. Când erau încă în formula de patru, Andrei nu știa să bată la tobe. La origine chitarist, îl bătea gândul de mai multă vreme să încerce și percuția, însă avea nevoie de un catalizator. S-a întâmplat ca, dintre toți cei care veneau la repetiții acolo, să se împrietenească fix cu cei patru viitori colegi, și nu i-a trebuit mult până să vadă oportunitatea: Moebius avea nevoie de toboșar, Andrei, de motivație. Trei luni de zile i-au trebuit să învețe să cânte la tobe, cu repetiții zilnice de câte două ore, așa că în aprilie aveau primul concert în formulă completă, în Panic Club.

Cea mai frumoasă chitară din România

Gabi cântă la o chitară Gretsch vișinie, pe care o are de șase ani. „La anu’ o dau la școală”, zice, mândru de ea ca un părinte. Și insistă că e cea mai frumoasă chitară din România.

De origine din Odorheiu Secuiesc, Gabi a început să vorbească limba română acum șase ani, când a ajuns în București, dar n-ai zice, în lipsă de accent. În adolescență, a învățat să cânte la o chitară a tatălui său, pe care desenaseră colegii de armată ai acestuia. Probabil de acolo i se trage pasiunea pentru chitarele cu poveste.

Muzica, versurile și influențele

Dacă îi întrebi de unde le izvorăște inspirația, o să auzi cinci voci care zic cinci chestii diferite deodată. Ascultă genuri distincte de muzică, și nu și-au stabilit unul anume în care să se încadreze. Când compun, fiecare vine cu partea lui. De versuri se ocupă Deiu și Ștefan. În timp ce Deiu preferă imaginile post-apocaliptice, în versurile lui Ștefan se regăsesc iubirile și dezamăgirile din trecut. „Acum aștept să-mi fac prietenă, și poate iau și discul de platină apoi”, spune.

Au ales să cânte în engleză, pentru că așa le vine cel mai ușor inspirația. Pare însă a fi un mic dezavantaj, având în vedere că încă sunt întrebați: „de ce nu cântați și în română?”. Răspunsul a venit simplu: „sunt puțini cei care fac versuri bune în limba română”.

G

Cu piesa G au plecat în lume: în iulie 2013, Andrei i-a trimis un mail lui Bogdan Șerban. I s-a răspuns că „e ce trebuie”, și în august intra on-air, pe Radio Guerrilla. Surpriză: în prima parte a acestui ianuarie, Bogdan Șerban a publicat un best of 2013 cu „muzici de la noi din țară”, în care Moebius a primit locul 3.

G este și prima piesă înregistrată în studio, cu ajutorul sunetistului Alexandru Ispas. Își trage numele de la un acord de chitară. Este, de fapt, primul acord cu care începea inițial piesa. S-au chinuit un an jumate să îi găsească un titlu potrivit, și abia când primul acord s-a transformat din G (Sol) în C (Do), a venit și iluminarea.

Concerte, turneu și viitor

Finalul de 2013 le-a fost plin: în septembrie au avut cel mai reușit concert de până acum, în Silver Church, iar câteva zile mai târziu au cântat la Femei pe Mătăsari. În octombrie, au avut primul turneu prin țară, în Iași, Suceava, Cluj și Timișoara, unde, deși mai restrâns decât la București, publicul s-a dovedit extrem de primitor. În turneu s-au împrietenit cu cei de la Theory Of Mind și Velosonics, cu cei din urmă împărțind și același manager.

Tot în toamnă, ajutaţi de Răzvan Leucea, au filmat la Teatrul Mignon o sesiune de trei piese live – Kings Of Jinx, German Siren (Lorelei) și Stranger – care poate fi văzută pe YouTube. (Pe 28 ianuarie, își vor lansa şi primul videoclip, Kailash, în Control.)

La album nu se gândesc încă, pentru că mai au de construit publicul. Însă nu pare un moment prea îndepărtat. E suficient să-i vezi o dată. Au acel element al surprizei care te țintuiește în fața scenei, când vocea gravă a lui Ștefan dă tonul, încep acordurile de chitară, basul, tobele, și realizezi că e una din trupele care sună foarte bine live.

Fotografii de Larisa Baltă