Pin It email

Vârsta Inocenţei

Text şi fotografii de Diana Meseşan.

Puştii exersează cu trotineta în parc. Nu e o sâmbătă oarecare, ci una în care managerul unei firme cunoscute de trotinete a venit în Herăstrău şi l-a adus cu el pe un băiat-icoană al trotinetei, Johan, puşti şi el, de 17 ani, din Copenhaga. Mai întâi Johan face nişte demonstraţii şi toţi copiii rămân cu gura căscată. Se strâng repede în jurul lui şi îi cer autografe. Johan acceptă şi îl roagă pe un tip din echipa lui să îl filmeze în timp ce îşi pune semnătura pe trotinete, abţibilduri, oriunde se poate.

Stickerele sunt moartea puştilor, pasiunea ultimă. „Eu am primit 20, vreau să mi le lipesc pe toate pe perete, unul lângă altul”, zice un băiat cu ochelari, bruneţel. Unii mai curajoşi şi care ştiu engleza mai bine îl întreabă pe manager dacă se dau tricouri gratis sau se vând. Nu se dau, le răspunde fără să îi privească.

Trotinetele sunt expuse spre vânzare, se pot şi încerca. Johan îi atrage atenţia managerului că pot fi uşor furate. Toată lumea râde, aşa e, suntem în România. Cei mai buni la troacă (așa i se mai spune trotinetei) rămân în compania lui Johan şi după ce prima parte a programului se încheie. Se duc împreună să se dea la statuia din faţa parcului şi apoi îşi iau de la magazin salam de biscuiţi, apă, suc.

Pe lângă puştii protagonişti, în Herăstrău mai sunt copiii care nu au nici skate, nici bmx, nici troacă. Privesc de la distanţă spectacolul unei adolescenţe/ copilării perfecte cu stickere, şepci şi alte accesorii, puse în scenă pentru ei de companii atente şi speculative.

Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Vârsta Inocenţei
Pin It email