Vlad Bălan - copilul teribil de la TIFF

Prind ocazia să scot din el mini-vedeta de liceu. Cine l-ar juca, într-un film după viața lui? „Marlon Brando”. Ce ar fi vrut să joace în liceu și n-a apucat? „În liceu te oftici că nu ești mai mare și că toată lumea îți zice: „Luați-vă și voi texte pentru vârsta voastră.” Sunt foarte puține texte pentru vârsta noastră.” Vedeta nu e de găsit. „Aveam fane mai multe când eram mai mic, pentru că eram eu mai înclinat spre zona asta de vedetisme. Eram Pretty 14 Year-Old Guy.” Momentan, stau la o bere cu un puști cu chef de joacă, care ar fi vrut un rol într-un spectacol după un basm, „Harap Alb, Micul Prinț, ceva din zona asta.” Îl pun să se situeze peste ceilalți puști care tânjesc după aplauze, premii și atenție. El ce-a făcut ca să le primească? „N-am mai tânjit. Cred că am învățat să-mi văd de treaba mea (...) La vârsta asta trebuie să joci în ce poți, să încerci pe cât posibil să-ți faci o experiență. Și dup-aia poate ajungi la punctul ăla, care nu știu când vine, în care zici „Acum e momentul să și arăt ce pot și... nu știu, să mă duc la Oscar.” 

Actul IV: De-a TIFF-ul
„La TIFF mă simțeam în anumite momente ca un intrus (...) Sunt foarte mulți actori care n-au primit oportunitatea asta, deși au mai multă experiență ca mine și au muncit mult mai mult ca mine.” De ce a primit-o el? „Dintr-un noroc incredibil. Și pentru că am fața sweet și are senzația lumea că, „vai ce copil drăguț, hai să-l ajutăm”. Nu știu.” Și l-au ajutat pentru că l-au lăsat să se joace, mai întâi cu un monolog filmat (a ales Forrest Gump) și o ședință foto. „Mă gândeam că e ca la reclame, ca la castinguri: „Bun, acum ești fericit, acuma puțin de flirt...” Dar n-a fost așa. (...) M-au pus să mă joc. Mă uitam în oglindă și mi-au zis, „dă-ți cu apă pe față și prostește-te.”” La Cluj s-a jucat cu alți 11 actori, pe care îi știa de la teatru. Nu ratase nici Herr Paul (r. Radu Afrim) cu Lucreția Mandric, nici XXL cu Raluca Vermeșan (r. Cristi Juncu) și, evident, nici pe Pethő Anikó în Unchiul Vania al lui Andrei Șerban.

La TIFF s-a jucat după un program bine stabilit, care nu i-a prea permis să aleagă între filme și party-uri. S-a jucat live, de-a discuțiile despre condiția actorului, la Transilvania TV. A fost la workshopuri cu actorii din rolurile principale în Undeva la Palilula (despre diferența de a lucra cu Purcărete în teatru, respectiv în film) și cu cei din Hasta la Vista (Belgia, r. Geoffrey Enthoven), care le-au explicat cum ajungi pe ecrane în Belgia. Dar cel mai mișto i s-a părut joaca cu Cristi Puiu, pentru că „zicea că el nu crede în actori, ci în oameni. Că trebuie să avem curajul să fim urâți – nu urâtul ăla pe care noi îl considerăm frumos, ci urâtul ăla adevărat, pentru că ăla e frumos, de fapt. Tot ce faci trebuie să fie un experiment”. I-ar plăcea să lucreze cu Puiu, „pentru că cred că ar fi total neplăcut.” Râde. Cu ce s-a întors? „Dincolo de mai multe poze pe Facebook? (...) Înțelegi că e o chestie de noroc, dar înțelegi și cum poți să-ți faci norocul ăsta singur.”

To Be Continued
Vlad a fost admis deja la psihologie la o facultate din Marea Britanie, dar a aplicat mai mult de curiozitate, să vadă dacă-l primesc. Nu vrea să se facă actor la ei, pentru că simte că i-ar limita autenticitatea exprimării: „Ce-aș putea să joc? Imigrant, terorist - nu prea am față de terorist. Adolescentul rebel rus?”