Wall-ul de cămin

Suntem patru într-o cameră de cămin de la parter: eu, Pushi, Sorina și Ancuța. Am fost colege de liceu la Craiova, cu Pushi și Sorina am fost chiar colegă de clasă și de atelier. Acum suntem toate studente la UNArte și stăm împreună de când am venit la București, în 2009.

Unul din pereții camerei noastre a prins ușor, ușor viață anul trecut, când ne-am gândit că ne-am putea face wall de facebook offline, pe care să lipim (postăm) tot ce se întâmpla nou cu noi sau în jurul nostru. Am început să punem chestii pe el și, cu timpul, ne-am obișnuit să vedem în fiecare zi ceva nou, să relatăm prin desene, etichete sau brățări de la party-uri ce mai facem, ce ne definește într-un anumit moment.

Porțiunea pe care lipim are vreo 1,5m x 1m, e lângă biroul la care lucrăm și paralelă cu peretele pe care sunt paturile. Așa putem să-l vedem toate. Eu sunt cea care postează frecvent, fetele mă susțin și ne amuzăm de fiecare dată când ne mai aducem aminte de ce am pus pe el.

La un moment dat urma să vină David Bisbal în România. Noi nu știam mare lucru despre el, dar Sorina nu prea-l avea la inimă, așa că am luat două afișe de pe stradă și le-am lipit pe perete ca să ne amuzăm de reacția ei când îl va vedea direct în cameră. Evident, Sorina nu a primit noutatea prea bine, dar cu timpul a ajuns să i se pară și ei amuzant, mai ales după „Pimp my Bisbal”, la care au fost două secțiuni: before și after. În before era afișul simplu, iar în after era desenat, pimpuit cu ochelari, eșarfă, codițe, barbă. Ne-a distrat câteva zile, o săptămână, apoi a rămas într-un stadiu să spunem nedefinit, până vara, când a trebuit să plecăm acasă.

Multe alte postări legate de expresiile pe care le-am folosit, întâmplările sau replicile de pe facebook ne-au fost sursă de amuzament și idei. (În prezent, avem pe perete un carton pe care scrie: „Luminează-mi ziua, dă-ți foc!”, chestie găsită de Ancuța, undeva pe net).

Colegii noștri s-au obișnuit cu peretele. Cei care ne știu mai bine sunt curioși să vadă ce am mai pus, cei mai puțin cunoscuți se uită și încearcă să descifreze această hartă sentimentală a camerei noastre.

Peretele din semestrul tocmai încheiat vorbește despre expozițiile la care am participat, replicile pe care le-am dat și care au rămas memorabile (Pushi: „m-am așezat comod și aștept”, „Pushi tot timpul vorbește serios”), diferitele jocuri care ne-au încărcat timpul liber, o prăji-casă (casa prăjitură în care ne-am dori să trăim), câteva etichete de ciocolată, mere și bomboane, o crenguță de brad devenită simbol după ce am colindat cu ea, și care, deși e cam uscată, dă bine pe perete. Pe lângă toate astea, mai e și o folie cu bule din plastic pe care sunt scrise cuvinte din conversațiile noastre, parte dintr-un proiect un pic dadaist despre cum își pierd cuvinetele sensul când sunt scoase din context, pe care am timp să-l dezvolt acum, la master.

Vreau ca cei din jur să intre în contact direct cu lumea descrisă în acele cuvinte, să încerce să ne cunoască, așa că acum toți cei care vin în cameră sunt rugați să spargă bule, ceea ce face inevitabilă întâlnirea cu peretele și cu universul nostru vertical.