When music hits you, you feel no pain

Akua este puțin obosită, poartă niște șlapi galbeni și niște pantaloni de culoarea somonului, cărând pe umeri un rucsac violet. Se așază cuminte în colțul unei canapele și urmărește instrumentiștii, care s-au apucat de soundcheck. Încă nu am aflat că părinții ei lucrează în domeniul serviciilor medicale pentru persoane defavorizate, încă nu știu că la 10 ani i se părea natural să vorbească în rime la petreceri pe câte un rooftop din cartier și nici că provine dintr-o familie numeroasă. M-am prins instant că e vegetariană, asta da.

Pentru început, este doar vocea care răsuna în boxele din rulota în care am stat vara trecută la mare, și tipa care m-a îmbrățișat chiar când s-a dat jos de pe scenă, în mai, după ce i-am spus că m-a îmbogățit muzica ei.

Generezi experiențe impresionante printre cei care te-au descoperit și au participat la concertele tale. Ai avut un moment înălțător ascultând muzică live la rândul tău?

Am fost la un concert Cody Chesnutt și chiar acum câteva săptămâni am simțit că m-a dus o piesă în alt loc decât cel în care mă aflam. Am crescut în biserică, deci am experiența acelui thrill pe care ți-l transmite muzica live atunci când te conectezi la frecvența ei prin gospel, de exemplu. Dar știu la ce te referi și da, cred că e posibil, și mi s-a întâmplat, după cum ți-am povestit, chiar recent. A fost intens. Și foarte frumos.

Ce părere ai despre muzicofilie? Crezi în terapie prin muzică?

Absolut, sunt ferm convinsă că există o interconexiune nu numai între mental și frecvențele fizice, ci și între rezonanţele pe care le imprimă pe linia emoțională a celui care ascultă. Cred că Stevie Wonder are abilitatea de a emana vibrații, dacă vrei, vindecătoare. Am fost la un concert al lui acum câțiva ani și nu mă simțeam bine, așa că am simțit pe propria piele forța de healing cam pe la mijlocul cântării. Inclusiv când am momente de oboseală între concerte din diferite orașe, mă apropii de momentul de a urca pe scenă și simt asupra mea efectul pozitiv despre care vorbim. E ca vorba lui Bob Marley: When music hits you, you feel no pain. Terapia prin artă este una pe care o consider puternică per total.

Îți amintești primul impuls de a cânta pe care l-ai avut?

Păi eu nu cânt neapărat, ci sunt mai degrabă MC sau poetă.

Atunci, poate, primul moment când ai conștientizat să exprimi ceea ce ai scris prin muzică?

Pot să îmi amintesc multe momente din copilărie când am avut tendința asta. Chiar de pe la 7-8 ani m-am prins că pot să înregistrez ce simt cu o propoziție așternută pe hârtie. Mama mi-a spus că pe mine nu m-a învățat nimeni să citesc. De la o vârstă mică, am iubit cuvintele și asta s-a transformat ulterior în apetența pentru literatură. Aveam cam 10 ani când verișoarele și restul familiei mele au organizat o mică petrecere în cartier, iar eu eram printre fetele care solicitau la intrare 25 cenți. Nu era mare lucru, doar cineva cu un boombox, parcă. Dar eu eram printre oameni și dădeam cu toată naturalețea tot felul de rime. Eu și verișoara mea, we were rappin`. Oamenii ne ascultau, creasem un hype, avusese un sens toată experiența. Nici măcar nu mi s-a părut ceva atât de ieșit din comun. Când mi-am dat seama și eu că nu sunt deloc șocată de asta, am continuat să consider MC-ala ceva natural.

Te învârți într-un mediu favorabil creațiilor tale?

Da, categoric, eu nu am fost un element separat de comunitățile mele, nu am fost una singură tributară unui gen de muzică sau dedicată acestor activități. Erau multe fete care făceau ce făceam și eu. Ne-am sprijinit reciproc, chiar dacă poate fi mai dificil pentru fete să se afirme în domeniul ăsta, dar recunosc că am fost înconjurată de MC sau breakeri sau beatboxeri, iar apoi am atras în jurul meu scriitori, poeți, muzicieni, diverși oameni care simtă să se exprime și m-au inspirat la rândul lor.

Cum de ai ajuns să locuiești în Köln?

Păi am stat doi ani în China, am locuit acolo, iar apoi a trebuit să aleg dintre oportunitățile care mi s-au ivit. Am hotărât să nu mă întorc în State și să descopăr scena muzicală din Europa. E o decizie cu care sunt foarte mulțumită. De fapt, tot ceea ce fac mă face fericită. Fără să fiu exaltată de fel, analizez destul de atent ce mi se întâmplă, dar tot simt recunoștință pentru tot: a locui în Köln e ca și când sunt în centrul tuturor conexiunilor între care călătoresc și în plus a fost o sursă de inedit pentru mine.

Dar dacă ai putea alege locul tău, unde să îți trăiești pensia sau să îți crești copiii?

Cred că ar fi vorba de Africa. Îmi plac Nigeria, Ghana, Zimbabwe, cred că ar fi frumos să stau o vreme pe continentul ăla.

Ți-ar fi plăcut să trăiești altă epocă?

Sunt fericită că m-am născut acum, având viața asta. Dar dacă aș putea explora alte vremuri, locul ar fi America în anii `60, pentru că aș vrea să experimentez mișcarea pentru drepturile civile. Aș fi vrut să îl cunosc pe Malcolm X, doar cât să stau o dată în aceeași cameră cu el. A fost, după părerea mea, una din cele mai frumoase persoane care au binecuvântat Pământul cu existența lor și m-a influențat și pe mine.

Cine ți-a influențat devenirea?

Malcolm X, chiar dacă mă repet, Nina Simone, Lauryn Hill, The Roots, diverși scriitori – Toni Morrison, pe care o ador, Sinead O`Connor – și multe alte persoane despre care simt că spun adevărul. Bob Marley, un alt portavoce al onestității. Mama, bunica, străbunica, mătușile, frățiorul meu mai mic, profesorii mei, dintre care unii m-au inspirat enorm.

O femeie.

Lauryn Hill. Spune adevărul și luptă pur și simplu pentru asta și a creat un context pentru manifestare. Respiră viață. Și Tracy Chapman.

Dacă ai putea să colaborezi cu orice muzician din istorie, cu cine ți-ai fi dorit?

Bob Marley. Îți dai seama cum ar fi sunat? Nina Simone. Poate și Hendrix la chitară. Gândește-te! TuPac, Big L, ar fi o listă întreagă! Sunt totuși destul de ancorată în prezent, dar cum ar fi?

Câini sau pisici?

Ei bine, iubesc orice ființă vie. Toate creațiile vii sunt frumoase. Dar depinde ce fel de câine! (râde). Pisicile știu că nu tot ce zboră se mănâncă. Trebuie să muncești pentru afecțiunea lor. Sunt oneste când nu au chef de tine. Dar câinii sunt mai autentici și responsivi. Oricum, să fie mici. Un Yorkie sau chiar un Shitzu. Cât mai mici. Mi-e frică de ăia prea mari. Cu cât încap mai repede într-un spațiu cât mai mic, cu atât mai bine.

Toată lumea are un reper cu care dealuiește în momente grele, unii îi zic Sfântul Duh, alții înghețată cu straciatella. Tu?

Eu cred în Dumnezeu, dar răspunsul la întrebare este gratitudinea. A practica și a exersa recunoștință îți schimbă perspectiva. Nu trebuie decât să identifici și să recunoști motivele pentru care te poți bucura, și nu neapărat comparativ cu alții. Eu nu pot să nu mă bucur zilnic că lucrez cu muzicieni extraoridinari și că primesc foarte mult sprijin. Sunt o mulțime de lucruri care neutralizează greutățile, trebuie doar să le vezi pe ale tale. E o muncă aprigă să crezi în bunătatea umană sau justețe. Eu am nevoie să cred în ele ca să văd frumosul. Acum câteva zile am fost atacați de niște naziști, după care am ajuns în Timișoara unde am văzut ce reacție extraordinară a dat publicul. Bunica m-a învățat că recunoștința pune lucrurile într-o altă lumină.

Care domeniu de activism te preocupă cel mai mult? Copii, bătrâni, natura, drepturile femeii?

Mă motivează foarte multe nedreptăți, nu prea pot alege sau desconsidera sau exagera nicio zonă din activism. Mă deranjează capitalismul și felul în care ierahizează interacțiunile sociale, e de discutat și despre supremația albilor în raport cu cei de culoare.

Ai tendința să sprijini minorități defavorizate?

Uneori sunt mai mulți decât par, doar nu vociferează destul. Am fost în prea multe locuri și am văzut prea multe ca să mai fiu închisă, chiar dacă nu sunt de acord pentru mine personal cu unele decizii ale altora. Avem definiții diferite pentru legitimitate morală, dar nu e în regulă să nu existe drepturi egale pentru toată lumea.

Revenind la muzică, alege o piesă căreia ai adora să îi faci un cover.

Buju Banton – Hills & Valleys. Gil Scott Heron – The Revolution Will Not Be Televised. Nina Simone - Four Women, Lauryn Hill – Tell Them. The Roots – Water, acum îmi tot vin în cap!

Ce crede familia ta despre cariera / misiunea ta?

Cred că le place. N-am stat să îi întreb pe toți. La ultimul concert n-au fost chiar toate rudele, dar să fi fost câteva zeci – părea să le placă. Dar eu oricum făceam asta. Acum doar vin oameni să asculte, mai mulți decât de obicei. Dacă există vieți anterioare, am fost profesoară. Acum sunt a spoken soul musician.

Ce ai face dacă n-ai cânta?

Aș continua să scriu, că vorbele nu se opresc odată cu muzica. E unicul lucru constant din viața mea. Am studiat istoria, place să cercetez. Dacă n-aș mai fi cu muzica aș face copii, aș scrie, aș citi, aș face rime. Nu pot să mă disociez de asta.

La ce visa micuța Akua?

Să fiu sinceră, nu știam că pot să visez. Când am învățat să visez, nu știam să visez înspre ceea ce îmi doream - cu speranța că ar fi realizabil. Am avut imboldul de a nu urma calea previzibilă de a merge la școală și alege o profesie clasică – eram o fetiță care voia să cânte și îi plăcea hip-hop-ul, scriam, așa că MC. Am urmat micuța voce interioară.

Din fericire, Akua lucrează la un nou album. Sperăm să fie un obicei un concert pe an în România.
Fotografii de Claudiu Popescu.