Alexandru Nimurad, de la Saint Hooligan la Elemental

Alex Nimurad avea 19-20 de ani când a purtat pentru prima oară ceva făcut de el: un tricou gri cenuşiu dintr-un tricot foarte moale, la baza gâtului şi cu mâneci trei-sferturi. „Mânecile sunt împărţite în patru segmente orizontale, inegale şi sunt cusute cu aţă roşie-oranj. Cusătura respectivă pare ca o rană deschisă.” Îl are şi acum, la 26 de ani, când e student în anul al doilea la design vestimentar.

Dar mai întâi a fost desenul, aprofundat la liceul de arte din Ploieşti. Apoi facultatea de arhitectură, la care nu s-a dus neapărat cu gândul de a profesa vreodată (în timpul ei a lucrat în publicitate, unde a făcut grafică şi animaţie), cât mai degrabă ca să înţeleagă cum funcţionează structurile.

Acum trei ani, designerul Silvia Şerban i-a propus să facă o colecţie specială pentru Idelier – ilustraţii şi colaje de-ale lui imprimate pe haine din bumbac sau mătase cu tipare făcute de ea. În acelaşi an Alex a avut o prezentare la Avanpremiere. Abia apoi a urmat înscrierea la UNArte, pentru că în modă se întâlnesc toate domeniile care consideră că sunt potrivite pentru el: arhitectură, graphic design, ilustraţie, fotografie, tehnologie, aspecte pe care în mod normal nu s-ar fi simţit înclinat să le aprofundeze (marketingul sau fabricarea textilelor).

La anatomie la UNArte a învăţat că există nişte repere ale corpului, nişte proporţii care variază în funcţie de iluzia pe care vrei s-o creezi. Pe ele l-a pasionat să le exploreze. „Croitorie poate învăţa oricine. Pentru mine a fost important să văd cum traduc eu o chestie foarte abstractă în niște volume care funcționează în simbioză cu corpul.” Acum e la design, dar mai întâi a fost arhitectura, şi ea i-a dat antrenamentul de a vedea mai uşor în spaţiu şi de a gândi ordonat. Şi mai ştie ceva de acolo: cum e să poneşti de la o idee complet abstractă şi să ajungi să faci un obiect pe baza ei.

„Dacă stai să analizezi un pic toate proiectele mele sunt oarecum structurate la fel.” Un personaj, o idee, o serie de ilustrații, elemente care consolidează povestea. Cum a fost cu Saint Hooligan, prima lui mini-colecţie, lansată la începutul anului, la care a plecat de la o specie evoluată de huligan care se întoarce împotriva a ceea ce a devenit sfânt: „tot plasticul și toată partea asta de fațadă, falsă, care a ajuns să fie icoană.” Hainele fac trimitere deopotrivă la răzvrătire şi la religie, cu croiuri simple, inspirate de straiele bisericeşti. Şi pentru că în modă se întâlnesc predilecţiile lui Alex, toate celelalte lucruri – cromatica, modul în care pozează modelele, prelucrarea fotografiilor – au o contribuţie esenţială la spunerea poveştii.

S-a întâmplat la fel şi cu mini-colecţia pe care a postat-o luna trecută pe Facebook şi care, în nici două zile, a ajuns pe bloguri la Cristina Bazavan şi la All Hollow, şi a pescuit like după like. Elemental e un proiect la care a colaborat cu make-up artistul Diana Ionescu, pe care o ştie de vreo şapte ani, şi cu fotograful Vlad Bîrdu, pe care l-a cunoscut via Diana. Colecţia evocă patru stări umane, comune celor patru elemente. Focul e un exemplu: machiaj roşu, conflict alb-negru, haină care pe de-o parte lasă impresia de comod, pe de alta izbeşte şi constrânge cu spini şi armură. „Personajul simte două chestii în contradicție și atunci e natural să nu se simtă ok.”

Elemental are opt piese, pentru care Alex a folosit plexiglas, piele, bumbac, mătase şi voal, şi pe care le numeşte non-produse – nu tocmai purtabile. E departe de a se considera încă un artist, dar dacă e vreo zonă unde arta se împleteşte cu designul vestimentar, cam aici, în astfel de experimente e. „Hainele nepurtabile sunt la fel de importante ca şi restul hainelor. Sunt realizate cu aceeaşi atenţie şi sunt construite pe aceleaşi principii. Singurul punct unde nu se intersectează este acela al funcţionalităţii. Mă ajută foarte mult să îmi las imaginaţia să fie liberă şi să învăţ cum funcţionează corpul mai bine în simbioză cu haina. În plus nu aş putea să construiesc liber fără anumite elemente nepurtabile.”

Pentru Alex sunt importante exerciţiile astea de libertate şi creaţie, aşa cum e important să aibă o poveste în spatele a tot ce face, sau să facă noi proiecte alături de Vlad şi Diana: „Mi s-a întâmplat foarte rar să lucrez așa de bine cu alți oameni. Lucrăm la proiectele astea mai ales pentru că ne place, ăsta e lucrul principal, și mai departe ce se întâmplă cu ele se întâmplă.”

***
Oameni / cărţi / filme etc. care i-au marcat lui Alex traiectoria profesională:

„Voi încerca să reduc pe cât pot lista, pentru că sunt foarte, foarte mulţi care îmi plac şi care îşi pun amprenta peste modul în care fac anumite alegeri. Fără să conteze ordinea, voi spune aşa:

Jean-Pierre Jeunet – pentru că personajele lui sunt de fiecare dată amuzante şi pentru cum se termină poveştile lui;

Hayao Miyazaki – pentru starea de linişte pe care mi-o dă, pentru că în lumea lui nu există personaje doar negative sau doar pozitive şi pentru că la sfârşitul fiecărei poveşti toată lumea se împacă;

SANAA – pentru senzaţia de deschidere pe care o dau clădirile lor, coerenţa şi puritatea lucrărilor;

Tilda Swinton – pentru cum reuşeşte ea să dea profunzime personajelor;

Martin Margiela – pentru simplitate, abordare, forme;

Sruli Recht – pentru tehnica şi tehnologiile noi pe care le foloseşte, pentru cromatică, formele simple, materiale şi finisaje;

Mark Rothko (în perioada de sfârşit a carierei) – pentru cum a tratat el culoarea şi spaţiul, pentru cum învăluie lucrările lui;

Laura Laine – pentru cum stilizează corpul uman, pentru cum modelele ei plutesc (asta se poate observa foarte clar, pentru că la schiţele pe care le-am făcut când ne-am pregătit pentru shootingul Elemental m-am inspirat din stilul ei de a desena);

Micul Prinţ – pentru că de fiecare dată când o citesc este ca şi cum aş face-o pentru prima dată, dar şi pentru că îmi reaminteşte ce e mai frumos.”