Cele mai iubite 5: Ana Ţicărat

Dintre pantofi e cel mai greu să aleg. Știu că am prea mulți, se înghesuie săracii prin toate dulapurile și debaralele, se vede pe ei cum i-am îndesat să încapă. Dar nu mă simt vinovată, n-am aruncat cu bani, cum de altfel nu cheltui mult nici pe haine, deși am indecent de multe.

De prin clasa a 8-a am pornit la vânătoare de minunății prin cele mai cotlonoase SH-uri, bătând cu poftă crescândă piețele de vechituri. Și sursele astea magice m-au însoțit pe rând prin toate perioadele (de la hipioată skateriță la, în viitor, băbuță excentrică), așa că prin dulapul meu se plimbă doar vreo două piese noi, cumpărate dintr-un magazin. N-a fost un scop, așa s-a întâmplat. Mi se pare firesc, pentru că mă plictisesc, trec foarte rapid de la o piesă dragă la una nouă și țin să am mereu la îndemână câteva pe care încă nu le-am purtat niciodată. Apoi, căutările se lasă mereu cu vreo poveste, o atmosferă, o tanti care face rebus cu pisica albă în poală și îmi vinde noua mea geantă preferată. Până la urmă devine aproape un principiu și un stil de viață chestia asta, să nu risipești, să apreciezi un pattern găsit de mâinile tale cotrobăitoare și să îl porți cu satisfacție știind că i-ai mai prelungit viața puțin, ai mai scos rochița asta la plimbare măcar o dată înainte să își dea sufletul de tot.

Pantofii negri cu flori

I-am purtat fix când am trecut în 2013, cocoțată pe spatele prietenului meu, care fugea acasă la niște prieteni, după ce plecaserăm de la un party. Nu ne-am calculat bine minutele și secundele, nici nu ne prea păsa, așa că ultima bătaie de ceas ne-a prins într-o ceață fină pe o stradă pustie și largă. Abia ne auzeam râsetele de pocnitori și artificii.

Tricoul Water Will Burn

Odată ca niciodată exista revista Omagiu, pe care o cumpăram cu sfințenie, eu sau prietena mea. Din ea ne hrăneam pe îndelete și o răsfoiam până se subțiau paginile. Și se face că într-o zi, pe o pagină de pictorial, zăresc o fată slabă într-o scară de bloc purtând un tricou alb pe care tronau cuvintele astea: water will burn. Și așa tare mi-a plăcut treaba asta că de ziua mea, la 19 ani, am și primit de la un prieten drag un astfel de tricou. Îl port cu fuste țipătoare și papuci de cauciuc.

Broșa cu un tip

Pe asta mi-a adus-o prietena mea cea mai bună dintr-un vintage shop + chestii handmade din Bratislava. Cred că e din ghips, cu poza imprimată si lăcuită. Din cauză că e fragilă, iar eu, în dezordinea generală de la mine, se întâmplă să calc pe ce n-ar trebui, s-a rupt de două ori. Recent a trecut și printr-o spălare la mașină. Mi-e tare dragă și am s-o port până se face fărâme.

Blana Pierre Cardin

Nu cred să mai aibă vreo valoare numele ăsta pe etichetă după ce sus-numitul și-a vândut numele oricui i-l cerea. However. Cu ocazia unei nebunii de reduceri într-o piață de vechituri am luat blana asta cu 5 lei. E adevărată, croită bine, iar căptușeala e luxoasă. Dar mai presus de toate astea, are o monogramă țesută pe interior: M și E. E grea și are nevoie de mici reparații. Poate n-am s-o port niciodată... dar o păstrez totuși, dintr-un fel de snobism de dulap, prefăcându-mă că dețin ceva foarte valoros. Și că veni vorba de asta...

Poșeta goblen

Mi-a cumpărat-o mătușa mea de la un târg de antichități din Viena, e făcută de mână, într-adevăr veche și cu o închizătoare foarte frumoasă. Mi-a spus când mi-a dat-o că știe că eu apreciez astfel de lucruri. O tot agăț prin cameră ca să-mi izbesc privirea cu plăcere de ea.

Ana Ţicărat are 23 de ani, o atrag artele vizuale și textilele, face colecție de ochelari și îi place să scrie. Este creatoarea Petunia un magazin online de haine pe care visa să-l facă încă din liceu. Vrea ca el să devină ceva mare, frumos și cu milioane de opțiuni, un univers în care să găsești lucruri pe care nici nu știai că le vrei. A terminat Literele la Timișoara, iar acum locuieşte în Oradea.