Cele mai iubite 5: Codruţa Corocea

Te îmbraci din second şi arăţi ca din Zara. Cam aşa-i şi la mine.

Nu dintotdeauna am avut o relaţie atât de domestică şi personală cu hainele mele. Până pe la doişpe eram chiar obedientă; mama făcea treaba cu umblatul prin magazine şi cumpăratul. Totuşi, şi la vârsta aia, eram frapată de modelele din revistele găsite lângă televizorul bunicii, de proiecţiile fragile ce zvâcnesc pe retină de la Fashion TV - singurul program de gen pe care-l ştiam la momentul ăla -, cu imaginea impetuoasă a femeilor futuriste sau a acelor pin-up girls ale anilor ‘50. Nu ştiu exact când şi de ce s-a produs declicul.

Acum, pentru mine, îmbrăcatul e, în primul rând, un act intim, un mod de a fi intimă cu mine întru-un spaţiu deschis. Caut să ating genul ăla de intimitate cu hainele. Stilul meu nu se îndreaptă înspre vreo direcţie anume, nu mă îmbrac după vreun trend. Uneori am impresia că stilul meu e o poantă fără semnificaţie. Găsesc o naivitate în modul în care mă îmbrac. Trec de la fresh and breezy la stilul de bătrânică excentrică ce-şi mangâie maniacal pisica fără blană. De multe ori e vorba de textură, de multe ori e vorba de material. Pielea e conştientă şi receptivă la senzaţii, iar atingerea pe piele a fiecărui material e un ceva foarte nou. Şi toată treaba asta cu stilul e o mică parte dintr-un număr infinit de lucruri care fac parte din mine.

Agrafe de birou

Alea care nu-i plac mamei. Am trei găuri în urechea stângă şi mi-a fost prea frică să o fac pe a patra. Aici sunt spaţiile pentru agrafele de birou cu străluciri lunguieţe, luate dintr-un xerox oarecare şi asortate uneori cu sclipici, pentru zilele când toţi prietenii mei sunt tolăniţi pe saltele strălucitoare, iar eu mă simt ca în clipurile de la Hunx and His Punx şi Shannon and the Clams, sau pentru când pot să fiu provinciala din cuta mea de univers.

Pantaloni cu gâşte

Eram într-un sh si C. i-a ochit pentru mine. Nu i-am cumpărat din prima pentru că nu-mi plăcea materialul şi mă gândeam că n-am context în care să-i port, că n-aveam şanse să ies cu ei fără privirile inerente şi fără un „uite cum s-a îmbrăcat asta” (mi-a luat mult să învăţ că lumea are propriile vieţi, separate de a mea, şi că pot să fiu cum vreau eu, cum mă simt bine). După trei zile în care intraseră deja ca lumea la mine în cap, m-am întors în speranţa că mă aşteaptă cuminţi, încă acolo, şi că pot să-i cumpăr măcar de dragul ideii de a-i deţine. I-am găsit şi erau la jumate de preţ! Şi uite cum am ajuns să-i iubesc: m-au urmat în trenuri şi metrouri, pe străzi şi la prieteni, printre vitrinele pe care le detestam şi braţele pe care le iubeam, în tot ce implică maşinăria asta a existenţei.

Hanorac de la Janis Joplin

Port haine largi, fluide, supradimensionate pentru că simt că în ele îmi pot ascunde tot corpul, că pot dispărea sub bucata aia de material. Hanoracul ăsta e urzeala în care stau întreţesute mii de fire multicolore, o jerbă de filamente care se substituie una alteia în pattern-uri grafice, iar eu sunt o mai indie Girl in the hood a lui Victor Malloy purtându-l. L-am luat când colindam străzile din Balingen, de la o femeie care aducea serios a Janis Joplin şi care avea un magazinaş în genul acelor Mayuri din Piaţa Romană, cu tot felul de lucruri boho şi etnice. Şi n-a fost deloc un chilipir. Îl port des pentru că îmblanzeaşte frigul şi pentru că-mi place textura.

Salopetă cu o mărime mai mare

Sunt cunoscută pentru pantalonii lungi, largi şi de mărimi aiurea. Mi-am luat salopeta asta din Bershka cu o mărime mai mare pentru ca îmi place cum se simte felul în care îmi înveleşte şi dezveleşte picioarele atunci când păşesc. O iau peste şi sub bluze, cu baretele fixe pe umeri sau lălâi, o iau oricum şi probabil o să mă târâi cu ea până se uzează de tot - aşa tare îmi place.

High school shoes cu trandafirii doamnei Dalloway

Deşi mă rod tare şi nu pot s-o iau la fugă cu ei dacă trebuie, papucii ăştia îşi au locul în clasamentul meu făcut în grabă cu cele mai iubite 5. I-am găsit în Dosenbach în Elveţia şi a fost dragoste la prima vedere, mai apoi la prima atingere, pentru că au o textură cu denivelări liniare, peste care sunt imprimaţi trandafiri. Am rugat-o pe mătuşa mea să mi-i cumpere şi acum îi puteţi vedea tronând la nesfârşit pe trotuarele din Câmpulung.

***
Codruța are 17 ani, e din Câmpulung Moldovenesc și fotografiază în special piele și mâini (susține că ține minte pielea oricărui om pe care l-a atins). Îi place să scrie, dar a luat o pauză. Altfel, e la mate-info într-a unșpea și asta îi cam ocupă tot timpul. Vrea să dea la UNATC, dar nu e sigură dacă e o chemare sau dacă de vină e Xavier Dolan.