Cele mai iubite 5: Cristiana Negoescu

Când eram mică, mergeam cu mama în diverse magazine. Țin minte, printre alte fantezii, că mă plictiseam groaznic, până când mama își alegea bluza cu buline. Toate erau la fel pentru mine atunci, chiar dacă nu erau.

Bluza mea cu buline nu a fost niciodată cu buline. Întotdeauna m-au atras romburile, sau mai târziu tetragramoidele. Dar dându-mi seama că și cele din urmă sunt tot niște fantezii (buline), am decis, inconștient, să mă și îmbrac cu ceva, oricât de rotundă ar fi forma stabilită.

Întotdeauna mă uitam la manechinele din plastic din magazine. Am reculegerea unui mulaj atât de inocent și realist, îmbrăcat atât de bine – m-a speriat. Țin minte. Aproape c-am atins-o încercând s-o opresc, să nu se izbească de pamânt. Era atât de vie. Mai vie decât mine. 

Atunci am realizat că „ceva” a oprit-o, să nu atingă pământul:

Bocancii Dr. Martens

Mult mai sinceri decât o pereche de iubiți, singurii care chiar m-au ținut la suprafață, în momente de incertitudine, față de mine sau de societate, sau de orice alt stimul care m-ar fi putut dezechilibra. Singura pereche din viața mea care nu a avut nevoie de o introducere. Cred că sunt pe plan de egalitate, bocancii mei și toți verișorii.

Brățări cu pietre fără nume.

Sunt mândră de tine, sunt mândră de tine. Brățările mele mă apără de orice pericol, de orice posibil pericol, ba mai mult de orice atractor straniu care ar putea lua vreodată contact cu mine, într-o lume stranie, care seamănă a evoluție improprie. De surpriză. De reptilă. Fără cuvinte, brățările sunt și vor fi acolo tot timpul, fără brățări sunt goală. Complet. Fără nume. Fără numele meu.

Brățările tale sunt mult mai elevate decât un sfat – prieten – prietenos – esc, străin.

Psihedelic – Hanorac

Momentul de emancipare, evident. Fără nicio surpriză. Evident. Fără contur, fără nimic. Fără a fi promițător, pur și simplu colorat pentru că nu are contur, pentru că nu te are pe tine pe nicăieri – Ieri. În psihedelic, fără niciun punct de reper, atunci când totul evoluează pe o bluză. Absurd.

Femeia care aranjează florile de floarea-soarelui este - Femeia care aranjează florile de floarea-soarelui este blondă. La cămașă. Rusoaică.

Eu ce să înțeleg din asta?

Momentul reptilei.

Tricoul cu femei

După momentul reptilei este momentul de început, al oricărei creaturi – reci mai ales. Femei printre frunze. Fără niciun înțeles, verzi fără nimic al lor, doar zâmbind într-un perpetuu ’60. Asta-mi place, o femeie ușoară, pe mine, zâmbind fără fire. Aplicându-mi ușurința, fără nevoie, doar de dragul de a fi ușoară, fără voie, fără nimic, între frunze de Ficus- fără Ficus.

Femeia ușoară de pe mine. De pe mine. De pe mine.

Petalele de pe sfârcuri

În subtilitate… În șoc există subtilitate. Nu există beție fără vomă, dar subtilitatea vine după. Fără manechin. Doar subtilitatea, chiar dacă vezi întregul atât de clar. Un sfârc pe care-l faci cu limba fără ochi.

De câtă nervozitate și frustrare ai nevoie ca să poți să nu admiți că ai nevoie de sutien?

Este ca și cum aș respira apa. Pe urechi. Nu o să ajungi niciodată în Rai, nu cu măsura asta la cămașă…Drumul nostru spre mântuire este croitoria, asta ca să citez un inconștient în viață… Fără sutien – cu petale pe sfârcuri. Fără.

Citește un profil al Cristianei Negoescu.